15 februarie – Psalmul 22, vers 30
Din grăuntele de Grâu Slăvit, Iisus Hristos,
Singurul Care a murit fără să vadă putrezirea (Fapte 2, 31-36),
Dumnezeu a ridicat apoi, în chip fericit şi sfânt, după cum profeţise mai înainte cu atât de multe veacuri (Isaia 53, 10), o sămânţă de urmaşi care va străluci prin însuşirile Sale în Omenire şi în Timp.
Duhul Sfânt, Căldura, Lumina şi Suflarea Dumnezeiască veghează neîncetat ca această Sămânţă Cerească a urmaşilor lui Hristos să odrăslească mereu,
să se maturizeze
şi să rodească mereu, în fiecare secol
şi în fiecare neam,
spre a continua şi adânci lucrarea începută de Ziditorul lor.
În taina lumii şi a Timpului, Sfânta Biserică a Mântuitoru-lui şi Domnului nostru Iisus Hristos este «sămânţa de oameni» pe care puterea lui Dumnezeu o face să aducă mereu noi şi noi lăstari şi roade,
ea fiind lumina lumii
şi sarea pământului (Mat. 5, 13-16).
Dar cât de grele condiţii de semănat şi de răsărit, de creştere şi rodire a avut mereu această dumnezeiască sămânţă pe pământ!
Vrăjmaşul lui Dumnezeu şi semănătorul neghinei a luptat neîncetat să nimicească sămânţa lui Hristos,
să o amestece
şi să o risipească.
Din ură faţă de Rădăcina Sfântă a acestei seminţe, satan a umblat şi va umbla mereu până la sfârşit cu o tot mai mare mânie şi răutate să zdrobească orice mlădiţă,
orice nou firicel care răsare din Crucea şi Jertfa Domnului Iisus
în Biserica Sa cea vie…
Urmărind să nimicească de tot sămânţa de oameni care caută să-I slujească lui Dumnezeu…
Cel rău nu se luptă împotriva unei seminţe neroditoare.
Nici împotriva unora care nu-L slujesc pe Dumnezeu.
Dar va avea neîncetat cea mai mare ură împotriva semin-ţei care rodeşte
şi împotriva oamenilor care se silesc să-L slujească ascul-tători pe Hristos.
Împotriva acestora, ura celui rău
şi a seminţelor sale rele
nu va înceta niciodată.
Nici chiar când toată neghina va fi strânsă şi aruncată, laolaltă cu semănătorul ei, în focul cel veşnic care a fost pregătit pentru ei şi pentru el din veci (Mat. 13, 24-30 şi 25, 41).
Au fost de multe ori locuri şi vremuri în care se părea că ura nimicitoare a celui rău izbutise să piardă orice sămânţă a lui Hristos
şi să zădărnicească orice încolţire a ei roditoare şi bine-cuvântată.
Dar după ce valul furiei sale a trecut,
după ce vremea îngăduită pentru el s-a sfârşit,
după ce vântul nimicitor s-a potolit,
lăstarii cei binecuvântaţi s-au arătat din nou
şi încă mai frumoşi.
Căci diavolul a fost blestemat să vadă răsărind de fiecare dată şi mai puternic ceea ce el cu uriaşe sforţări s-a chinuit să nimicească, tocmai când credea că a reuşit.
Nu vă îngrijoraţi cu tristeţe şi îndoială niciodată, voi sfinte seminţe ale lui Hristos!…
Vrăjmaşul nu va reuşi niciodată să zdrobească Biserica Lui şi Rădăcina voastră.
Lucrarea Domnului va propăşi mereu.
Şi va veni vremea să vedeţi cu o strălucită bucurie ce seminţe frumoase au să se arate după focul acestei încercări care a trecut pârjolitor peste Biserica şi Lucrarea lui Hristos…
El Însuşi veghează la aceasta
şi grija marii Puteri a lui Dumnezeu o va face (Ioan 10, 16-29).
