Sufletul din trupul omenesc este asemeni unui puişor ascuns în coaja unui ou. Dacă, printr-un mijloc oarecare, puişorul dinăuntru ar afla că dincolo de coaja lui se întinde o lume nesfârşită, cu flori de tot felul, cu ape şi coline fermecătoare, dacă i s-ar spune că toate acele lucruri sunt frumoase şi că în această lume vieţuiesc şi părinţii lui şi va locui şi el, dacă i s-ar spune că va scăpa şi el odată din închisoarea oului şi va vedea toate aceste lucruri, el n-ar înţelege nimic şi n-ar crede ceea ce i s-ar povesti.
Dacă i-aţi spune că într-o zi el va vedea cu ochii lui micuţi toată lumea aceasta şi că va colinda în zbor cu plăpândele lui aripi tot văzduhul acestei lumi, el nu va crede; nici o dovadă nu l-ar putea încredinţa.
Tot aşa, mulţi oameni nu cred în viaţa viitoare şi în Dumnezeu, pentru că ei nu le pot vedea în timpul cât sunt şi ei în învelişul de lut al trupului.
Închipuirea lor, ca şi aripile plăpânde ale puiului, nu se poate avânta dincolo de graniţele judecăţii lor; ei nu pot vedea cu ochii lor de tină lucrurile veşnice şi nestricăcioase pe care Dumnezeu le pregăteşte pentru mult‑iubiţii Săi fii (Isaia 64, 3; 65, 17).
Și voi sunteţi închişi în coaja lutului şi nu vedeţi cerul şi iadul. Nu puteţi vedea lucrurile vieţii veşnice. Dar într-o zi coaja se va sparge şi atunci le veţi vedea.Dacă puiul din ou ar zice că nu mai este nimic afară de coaja sa, mama lui i-ar răspunde: „Ce vorbeşti tu? Afară sunt munţi, flori şi cerul albastru“. „Vorbeşti prostii, căci eu nu văd nimic din toate acestea“ – ar răspunde puiul; dar, îndată ce s-a spart coaja, s‑a putut încredinţa despre cele ce i-a spus mamă-sa.
Starea sufletului în trup e asemănătoare şi din alt punct de vedere aceleia a puişorului închis în coaja oului. Ca să se zămislească pentru viaţa veşnică, sufletul trebuie să fie încălzit de Sfântul Duh, după cum puiul e încălzit de maica lui, căci altfel sufletul ar fi în primejdia de a fi pierdut pentru totdeauna.
Omul, făptură mărginită, are nevoie de credinţă să se poată înălţa la Tainele lui Dumnezeu celui nemărginit.
E cu neputinţă minţii mărginite a omului să pătrundă în adâncimile tainelor lui Dumnezeu cu slabele mijloace pe care le are la îndemână, după cum cu neputinţă îi este şi furnicii să împingă zăvorul unei porţi de fier cu bietele ei picioare.
Aici pe pământ, viaţa e supusă nimicirii şi morţii, dar când această viaţă se atinge de Dumnezeul cel nemuritor, Izvorul vieţii veşnice, această viaţă ajunge ea însăşi veşnică.
„Eu le dau lor viaţă veşnică şi nu vor pieri în veac şi nimeni nu-i va răpi pe ei din mâna Mea“ (In 10, 28).
„Eu sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul, zice Domnul, Cel Care este şi Cel Care era şi Cel Care vine, Atotţiitorul“ (Apoc 1, 8).
Sadhou Sundar Singh / La picioarele Stăpânului meu
Traducere de prof. dr. Gr. Cristescu şi Preot Iosif Trifa
Editura «Oastea Domnului» Sibiu, 2010
