Pentru câştigarea dreptului la mântuire nu este altă cale afară de cea a pocăinţei, a păcii cu Dumnezeu. „Urmăriţi pacea şi sfinţirea, fără care nimeni nu va vedea pe Dumnezeu” (Evr 12, 14). Învierea Domnului ne asigură că la glasul trâmbiţei răsunătoare (cf. Mt 24, 31) drepţii vor învia cu trupurile în care au trăit, ca să culeagă rodul ce l-au semănat în ascultare şi împlinire a voii lui Dumnezeu; iar nedrepţii se vor scula să culeagă rodul neascultării, în osânda cea veşnică, în iad (cf. Rom 2, 5-10; Mt 25, 46). Cei drepţi vor merge în cerul cel nou încununaţi cu cununa vieţii şi cu multă slavă (cf. Iac 1, 12), în fericire veşnică (cf. Apoc 22, 5), iar răii vor merge în iad, unde va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor (cf. Lc 13, 28).
Duhul lui Dumnezeu nu se luptă pururea cu omul. Este rânduită omului o vreme în care se poate mântui dacă voieşte prin ascultare, supunere, pocăinţă şi statornicie în Cuvântul adevărului dumnezeiesc. După această vreme de pocăinţă şi şi iertare prin pocăinţă, dacă voieşte sau nu, vine judecata (cf. Fapte 17, 30, 31). Pocăinţă nu înseamnă doar părere de rău pentru păcatele săvârşite, ci, mai ales, lepădarea vechiturilor şi îmbrăcarea în omul cel nou şi în armele luminii (cf. Rom 13, 12), ca un destoinic ostaş în permanentă luptă (cf. Rom 13, 14). Căci „Dumnezeu va judeca prin Iisus Hristos lucrurile ascunse ale oamenilor” (Rom 2, 16).
Nu avem motive de dezvinovăţire căci Dumnezeu, la vremea potrivită, ne-a cercetat, ne cercetează mereu în tot cursul vieţii prin Evanghelie şi prin solii vestirii Sale ne ajută cu darurile Sale de nepreţuit (cf. II Cor 6, 2) să ne mântuim.
Timp de pregătire şi har / Cornel Rusu. – Sibiu : Oastea Domnului, 2011
