„Doamne, de când m‑am dus la Faraon să-i vorbesc, el face mai rău poporului, şi n‑ai izbăvit pe poporul Tău“ (Ieşirea 5, 23).
O, ce înţeles adânc este şi aici! Toţi cei ce apucă în calea spre mântuire, spre Canaan, trebuie să treacă şi prin aceasta. Când se începe lupta cea mare a mântuirii, omului i se face „mai rău“. Toţi cei care au intrat şi intră în Oastea Domnului mărturisesc că au avut şi au multe ispite lăuntrice, în sufletul lor şi în afară, cu oamenii şi lumea. Când un suflet începe a rosti cuvântul libertate, Satan strânge lanţurile.
Doi soţi, bărbatul şi femeia, la intrarea în Oastea Domnului se înţelegeau aşa:
– Tu, bărbate dragă, de-i adevărat ce spune aici în Biblie şi în «Isus Biruitorul», apoi noi suntem pierduţi. Viaţa noastră-i o minciună mare. Să intrăm şi noi în Oastea Domnului.
– Bine grăieşti tu, muiere dragă, să intrăm şi noi în Oaste, că ştie bunul Dumnezeu câte zile mai avem.
Această înţelegere era o clipă binecuvântată de lucrarea Duhului Sfânt. În contra ei însă a început îndată să lucreze şi diavolul. Îi părea rău să piardă doi lucrători de „cărămizi“.
Peste o lună, cei doi soţi se înţelegeau aşa:
– Tu, muiere dragă, nu-i bine de noi de când am intrat în Oaste. Ne-am făcut de ură cu toată lumea… am ajuns în gura lumii… de ce să ne mai facem de ură cu lumea… că doară n-am omorât pe nime’…
– Drept ai, bărbate dragă, să ne lăsăm de această Oaste care ne-a tulburat pacea şi liniştea…
O astfel de înţelegere era o biruinţă a lui Faraon, după care cei doi soţi s-au retras în „pacea“ şi „liniştea“ de lângă „cuptoarele lui Faraon“.
Ah, ce mişel mare-i diavolul. El stă liniştit până ce‑1 are pe om în robia şi iobăgia lui. Dar, îndată ce se aude cuvântul „libertate“, Satan se tulbură; întăreşte paza şi strânge lanţurile robiei.
Ştiţi care-i partea cea mai întunecoasă din noapte? E cea de dinaintea revărsatului zorilor. Lumina este atunci într-un fel de luptă cu întunericul şi întunericul cu lumina. Întunericul face ultima sforţare contra luminii. Dar, cu toată opintirea, întunericul e biruit; se revarsă zorile.
Aşa e şi cu mântuirea sufletului. Clipa cea mai primejdioasă pentru mântuirea unui suflet este lupta dintre întuneric şi „revărsarea zorilor“… Este lupta cea din urmă pe care diavolul o dă când un suflet trece din întuneric la lumină, din robie la libertate şi din moarte la viaţă.
Ferice de cei ce trec cu bine peste acest hotar primejdios!
Părintele Iosif Trifa, din „Spre Canaan”