Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home „Părinte, în mâinile Tale Îmi încredinţez duhul Meu”

„Părinte, în mâinile Tale Îmi încredinţez duhul Meu”

„Părinte, în mâinile Tale Îmi încredinţez duhul Meu”

Dar tu, cititorule, în mâinile cui îţi vei încredinţa sufletul tău?

Iisus Mântuitorul a rostit şapte cuvinte pe crucea Golgotei. Al şap­telea – şi cel de pe urmă – a fost acesta: „Părinte, în mâinile Tale Îmi încredinţez duhul Meu!“ Cu aceste cuvinte, Mân­tuitorul Îşi încheiase via­ţa şi lucrarea cea pă­mântească. Săvârşise lu­crarea ce I S-a încredin­ţat şi acum Se întoarce la Tatăl. „Părinte, a sosit ceasul… lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac, l-am făcut. Arătat-am Nume­le Tău oamenilor, spălat-am păcatele lor cu Sângele Meu; împăcatu-i-am cu Tine prin Jertfa Mea; acum Eu vin la Tine (In. 17).

Întreagă viaţa Mântuitorului a fost o viaţă de ascultare faţă de Tatăl Ceresc, a fost o viaţă de lucru şi de jertfă. Împlinindu-Şi chemarea, Mântuitorul Îşi apleacă, în semn de rugăciune, capul şi Îşi dă duhul în mâinile Tatălui Ceresc. Ce moarte liniştită şi măreaţă!

Ea este pusă în faţa noastră cu învăţătură. Este pusă în faţa noastră cu cea mai minunată învăţătură despre cum trebuie să se sfârşească şi viaţa noastră cea sufletească.

Şi viaţa noastră trebuie să se sfârşească în braţele Tatălui Ceresc. În clipele morţii şi noi va trebui să ne încredinţăm sufletul în mâinile Tatălui Ceresc. Dar numai o viaţă trăită cu Domnul, numai o viaţă trăită în ascultare de Tatăl Ceresc îţi poate încredinţa sufletul în mâinile Lui. Pildă ne-a dat Mântuitorul: precum El a făcut, aşa să facem şi noi (In. 13, 15). Urmând pilda Lui, să trăim şi noi o viaţă în ascultare faţă de Tatăl Ceresc, o viaţă de lucru şi de jertfă pentru mântuirea noastră şi a altora, pentru ca în clipele morţii să putem şi noi zice: „Călătoria am plinit, credinţa am păzit, lucrul ce mi s-a dat l-am săvârşit; în mâinile Tale, Doamne, încredinţez sufletul meu“.

O, ce moarte fericită şi liniştită este aceasta! Câţi însă se silesc să aibă o astfel de moarte?

În clipele morţii, fiecare muribund caută braţe în care să moară. Soţul moare în braţele soţiei, soţia în braţele soţului, părinţii în braţele copiilor, copiii în braţele părinţilor. În clipele morţii este ceva ce-l face pe om să-şi caute un reazem, un ajutor sufletesc.

De când eram preot la ţară îmi aduc aminte că mi‑am îngropat pe rând trei copii. Sărmănuţii de ei! Moartea lor mă urmăreşte şi azi. Fiecare din ei n-a putut muri decât în braţele mele. Au murit în braţele mele, strigând: „Tată dragă!“ Pe urmă mi-a murit soţia în braţele mele, strigând: „Soţule dragă!“ Braţele mele erau un reazem, un ajutor sufletesc în clipele trecerii lor în cealaltă lume.

Moartea lor mă urmăreşte şi azi cu lacrimi în ochi. Dar mai mult decât moartea lor mă înfricoşează azi gândul că şi sufletul caută braţe sufleteşti în clipele morţii. Mă urmăreşte azi întrebarea: în braţele cui voi depune sufletul meu? Slavă Ţie, Mântuitorule, că m-ai scăpat de gândul acesta înfricoşat! Eu voi muri liniştit în braţele Tale.

Un reazem şi ajutor sufletesc caută şi sufletul în clipele morţii. În clipele morţii, sufletul caută braţe sufleteşti în care să-şi încredinţeze trecerea în cealaltă lume. Iar aceste braţe sunt braţele Mântuitorului, sunt braţele în care mucenicul Ştefan şi-a încredinţat sufletul, strigând: „Doamne Iisuse, primeşte duhul meu!“ (F. Ap. 7, 59).

Ferice de cei ce-L cunosc pe Domnul! Ei vor muri liniştiţi în braţele Lui. Ei nu se vor înfricoşa de arătarea morţii, căci „vor trece îndată din moarte la viaţă“ (In. 5, 24).

Despre un ostaş din Oastea Domnului am auzit că în ceasul morţii şoptea mereu: „Aici, aici“. Cei din jurul lui îl întrebară de ce rosteşte aceste vorbe. „Tăceţi, răspunse ostaşul, văd pe Domnul trecând în revistă Oastea Sa şi ostaşii răspund la apel: «Aici, aici!…». Tăceţi, că vine imediat şi rândul meu să răspund!“…

Peste câteva clipe, ostaşul strigă cu glas înalt: „Aici!“ – şi sufletul lui trecu îndată în cereasca oaste.

Cel credincios, cel care trăieşte o viaţă cu Domnul, aşteaptă moartea liniştit. Aşteaptă liniştit clipa în care „va părăsi trupul acesta şi va pleca acasă la Domnul“ (II Cor. 5, 8). El „doreşte să se mute şi să fie împreună cu Hristos“ (Filip. 1, 23).

Vai însă de cei care trăiesc o viaţă fără Dumnezeu şi fără credinţă în această lume. Ei vor avea o moarte cumplită. „Cumplită este moartea păcătoşilor“. Ei îşi vor da sufletul în braţele diavolului.

Istoria păstrează multe pilde înfricoşate despre ce moarte înfricoşată au cei necredincioşi.

Despre un astfel de necredincios spune istoria că în clipele morţii – mustrat de conştiinţa care se trezise în el – striga: Ah, nebunul de mine, cum mi-am cheltuit eu viaţa în zadar! Soarele şi-a dat lumina şi căldura sa, pământul a dat pâine şi iarbă, pomii au făcut roade, florile au răspândit miros, numai eu, nebunul, am trăit ascuns în umbră şi mi-am cheltuit viaţa în cele rele. Ah, de ce n-am fost şi vită care paşte iarbă sau o pasăre care zboară, atunci aş fi scăpat de osânda ce mă aşteaptă!…

Rugăciune

Iisuse, Scumpul meu Mântuitor! Îţi mulţumesc că m-ai ajutat să Te aflu pe Tine. Eu de acum nu mai am ce să aflu în această lume. Am aflat cea mai scumpă comoară ce o poate afla vreun om pământean: Te-am aflat pe Tine, viaţa mea şi mântuirea mea.

Te rog, Scumpul meu Izbăvitor, ajută-mă să pot păstra această comoară. Ajută-mă să pot trăi o viaţă cu Tine până în clipa când voi pleca „acasă“ la Tine…, până în clipa când mă voi apleca în braţele Tale, strigând: „În mâinile Tale, Doamne Iisuse, încredinţez sufletul meu“.

Iisuse, Scumpul meu Mântuitor, Îţi mulţumesc că mi-ai ajutat să scriu această carte! Îţi mulţumesc că mi-ai ajutat să Te aflu pe Tine, că de nu Te aflam pe Tine nici această carte n-o puteam scrie.

N-am pus cine ştie ce ştiinţă mare în ea. Am stat de vorbă cu Tine şi Tu ai stat de vorbă cu mine, şi aceste consfătuiri le dau acum şi altora, ca să Te cunoască şi alţii pe Tine, Fiul lui Dumnezeu şi Mântuitorul sufletelor noastre. M-am silit şi prin aceasta să fac cunoscut Numele Tău, căci „în lume ai venit, dar lumea nu Te cunoaşte“ (In. 1, 10).

Duhule Sfinte, trezitorule al păcătoşilor, revarsă‑Ţi darul şi harul Tău cel sfânt peste cei care vor citi aceste învăţături şi ajută-i să se poată apropia de Scumpul nostru Mântuitor.

Ajută-ne şi ne întăreşte şi pe noi pe toţi care L-am aflat pe Mântuitorul, să putem petrece neîncetat o viaţă îngenuncheată la picioarele Lui, până în clipa când va sosi vremea să plecăm „acasă“ la El şi să trăim cu El în vecii vecilor.

Amin.

Mai lângă Domnul meu / Preot Iosif Trifa –       Ed. a VI-a, rev. – Sibiu: Oastea Domnului, 2003

error

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!