Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home VALOAREA ŞI RESPECTUL (V)

VALOAREA ŞI RESPECTUL (V)

VALOAREA ŞI RESPECTUL (V)

din vorbirea şi rugăciunea fratelui Traian Dorz
de la adunarea onomastică
a fratelui Popa Petru,

Săucani – 29 iunie 1985

Când iubeşti pe cineva, fiecare cuvânt pe care ţi-l spune şi pe care i-l spui te impresionează, te mişcă, îl preţuieşti, îţi rămâne neuitat. Iar când te desparţi de el, prin credinţă, avem speranţa că nu pe totdeauna ne despărţim, chiar dacă moartea aceasta trecătoare intervine în viaţa noastră şi aduce o despărţire scurtă şi trecătoare între noi. Chiar dacă moartea aceasta, pentru cei necredincioşi, e ceva îngrozitor şi înspăimântător, pentru noi care-L iubim pe Dumnezeu nu este aşa. Noi ştim că moartea aceasta nu e un sfârşit. Moartea aceasta este, pentru noi, o trecere, un prag. Trecem din existenţa aceasta chinuită, scurtă şi trecătoare în existenţa cealaltă, eternă, fericită, bucuroasă, binecuvântată. Cum a spus Mântuitorul, trecem de la moarte spre viaţă, pentru că viaţa aceasta scurtă e ca o moarte, pentru că mereu murim, în fiecare zi murim; murim câte puţin. Mor în noi puterile, mor în noi bucuriile, mor multe nădejdi, până în cea din urmă clipă a vieţii. Atunci murim de tot trupeşte. Trecerea vieţii noastre este ca o moarte. În viaţa noastră, atâtea dintre celulele, părţile corpului nostru, mor în fiecare zi. Şi, cu cea din urmă clipă din viaţa noastră, trupul nostru, viaţa noastră trecătoare încetează.

Dar noi nu suntem numai această viaţă trecătoare. Aceasta este numai forma sub care ne arătăm noi oamenilor văzuţi şi lucrurilor trecătoare. În noi ascundem viaţa veşnică, după cum fiecare bob de grâu sau de altă sămânţă ascunde în el un punct nemuritor. Cât de mică este o sămânţă – şi sămânţa aia de mac –, are undeva acolo ascuns în ea un punct nemuritor. Poţi s-o ţii ani şi zeci de ani… când, după atâţia, o pui în pământ, acel punct nemuritor din ea răsare şi-i dă viaţă, şi se arată că este într-adevăr nemuritor.

Şi-n noi există ceva nemuritor. Putem să ne ducem în mormânt, putem să stăm în morminte mii şi mii de ani. Când Domnul va aduce condiţia învierii noastre, acel ceva nemuritor din noi, sămânţa lui Dumnezeu pusă în noi, va încolţi dintr-o dată şi într-o clipă vom ieşi cu trupul cel nou, pentru viaţa cea nouă şi nemuritoare care ne este făgăduită nouă de Dumnezeu fie că credem în El, fie că nu credem.

Deci la această despărţire, Apostolii Domnului au rostit un cuvânt asemănător cu Cuvântul Domnului – când s-au despărţit de fraţi. Să ascultăm ultimele cuvinte ale Sfântului Apostol Petru, scrise în Epistola Sa, a Doua. Vom citi capitolul 3 din Epistola a Doua a Sfântului Petru, pentru că acest capitol este ca un cuvânt de despărţire a lui de fraţi; de fraţii cărora le-a propovăduit atâţia ani, prin atâtea jertfe Cuvântul viu al lui Dumnezeu. Ascultaţi cu luare-aminte ce fel de adevăruri spune el şi ce fel de sfaturi le dă el ucenicilor lui Dumnezeu de care se desparte atunci:

„Preaiubiţilor, aceasta este cea de-a doua epistolă pe care v-o scriu. (Pentru noi şi pentru ei a fost ultima…) În amândouă eu caut să vă trezesc mintea sănătoasă prin înştiinţări, ca să vă fac să vă aduceţi aminte de lucrurile vestite mai dinainte de sfinţii prooroci şi de porunca Domnului şi Mântuitorul nostru dată prin apostolii voştri.

Înainte de toate, să ştiţi că în zilele din urmă vor veni batjocoritori plini de batjocuri, care vor trăi după poftele lor şi vor zice: «Unde este făgăduinţa venirii lui Hristos? Că, de când au adormit părinţii noştri, toate rămân aşa cum erau de la începutul zidirii». Că înadins se fac că nu ştiu că odinioară erau ceruri şi un pământ nou, scos prin Cuvântul lui Dumnezeu din apă şi cu ajutorul apei, şi că lumea de atunci a pierit tot prin ele, înecată de apă. Iar cerurile şi pământul de acum sunt păzite şi păstrate prin acelaşi Cuvânt, pentru focul din ziua de judecată şi de pieire a oamenilor nelegiuiţi.

Dar, preaiubiţilor, să nu uitaţi un lucru: că pentru Domnul o zi este ca o mie de ani şi o mie de ani, ca o zi. Dar Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii. Ci are o îndelungă răbdare pentru voi şi doreşte ca nici unul sa nu piară, ci toţi să se întoarcă la Dumnezeu.

Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ. În ziua aceea cerurile vor trece cu o explozie uriaşă. Trupurile cereşti, planetele, se vor topi de mare căldură şi pământul cu tot ce este pe el va arde.

Deci fiindcă toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar trebui să fiţi voi, printr-o purtare sfântă şi evlavioasă, aşteptând şi grăbind venirea zilei lui Dumnezeu, în care cerurile aprinse vor pieri şi corpurile cereşti se vor topi de căldura focului?

Dar noi, după făgăduinţa lui Iisus Hristos, aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou în care va locui neprihănirea.

De aceea, preaiubiţilor, fiindcă aşteptaţi aceste lucruri, siliţi-vă să fiţi găsiţi înaintea Lui fără prihană, fără vină şi în pace. Să credeţi că îndelunga răbdare a lui Dumnezeu este mântuire pentru cei care-L ascultă, după cum v-a scris şi preaiubitul nostru Pavel, după înţelepciunea dată lui, ca în toate Epistolele lui, când vorbeşte despre lucrurile acestea. În ele sunt unele lucruri greu de înţeles, pe care cei neştiutori şi nestatornici le răstălmăcesc ca şi pe celelalte scripturi, spre pierzarea lor.

Dar voi, preaiubiţilor, ştiind mai dinainte aceste lucruri, să nu vă lăsaţi târâţi de rătăcirea celor nelegiuiţi şi să nu vă pierdeţi tăria. Ci să creşteţi în harul şi-n cunoştinţa Domnului şi Mântuitorului Iisus Hristos. A Lui să fie slava acum şi-n ziua veşniciei. Amin.”

Nu uitaţi aceste cuvinte. Şi citiţi-le mereu şi, după ce vă veţi întoarce, aduceţi-vă aminte şi recitiţi mereu din Epistola Sfântului Apostol Petru, a Doua, capitolul 3. Sunt cuvintele de rămas bun şi sfătuirile pe care ni le dă el nouă şi tuturor celor care vor să vadă cu bucurie Faţa lui Dumnezeu şi să-şi mântuiască sufletul; şi-L vor vedea şi şi le vor mântui, dacă le ascultă şi le trăiesc aşa cum sunt scrise, aşa cum le-au trăit ei la vremea lor, aşa cum ne-au propovăduit şi nouă şi ne-au îndemnat şi pe noi să trăim. Că în zadar zicem noi că suntem creştini, în zadar mărturisim noi că-i ascultăm şi-i cinstim pe sfinţii martiri şi mucenici, şi apostoli ai Domnului, în zadar ne lăudăm noi că suntem urmaşii unor părinţi credincioşi, dacă noi nu trăim cum au trăit ei şi dacă nu ascultăm întru totul şi nu ne însuşim întru totul aceste sfinte învăţături.

va urma

din „Frate de aur şi de miere sfântă”
– Popa Petru de la Săucani – vol. 1
Lucrare alcătuită de Ovidiu Rus
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014

Author: admin

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *