Şi eram copil Iisuse,
glasul când Ţi-am înţeles,
drumul Crucii, drumul Crucii,
suferinţa, de-am ales.
La-nceput când era pace,
calea plinã de popor,
drumul Crucii, drumul Crucii,
era dulce şi uşor.
Dar când a venit furtuna
şi prigoana mai târziu,
drumul Crucii, drumul Crucii,
rãmãsese mai pustiu.
Şi din ce mergeam şi crucea
tot mai grea mi se fãcea,
drumul Crucii, drumul Crucii,
tot mai greu şi gol era…
Crucea era grea – şi spinii
se-nmulţiserã amar,
drumul Crucii, drumul Crucii,
ajunsese la Calvar.
Am cãzut, – o Mânã dulce
ridicatu-m-a în sus,
drumul Crucii, drumul Crucii,
mã unise cu Iisus.
El ne-a arãtat Golgota,
ne-a spus chinurile ei,
drumul Crucii, drumul Crucii,
e-al sfinţeniei temei.
Crucea-i grea, dar ce înseamnã,
mulţi nici astãzi nu-nţeleg,
drumul Crucii, drumul Crucii,
e frumos, – dar nu-i întreg.
O, Iisus Mântuitorul
suferind, ne-a arãtat
drumul Crucii, drumul Crucii,
trebuie întreg urcat…
El ne duce şi-azi de mânã
El ne sprijinã urcând
drumul Crucii, drumul Crucii,
ni-l sfârşim şi noi curând…
Traian Dorz, din ”Cântări Uitate”
1 Comment