Mărturii

Pe urmele Mântuitorului – Locul unde s-a ţinut sfatul trădării lui Iuda

Amintirea locului unde Iuda a ţinut noaptea sfatul cel viclean cu arhiereii şi cărturarii se păstrează şi azi. E în partea de dincoace de Ierusalim, sus pe vârful unui deal de unde se deschide o largă privelişte ,în toate părţile. Pe acest loc e azi un arbore bătrân cu ramurile bătute de vânturi. Dăm alături fotografia acestui arbore lângă care s-a ţinut sfatul cel viclean în noaptea trădării Mântuitorului. Din acest loc a plecat Iuda trădătorul cu arhiereii şi ostaşii să-L prindă pe lisus în grădina Ghetsimani.

Un fior şi un cutremur sufletesc am simţit în acest loc unde Iuda cel fărădelege a vândut pentru treizeci de arginţi pe Mântuitorul lumii. Parca şi pomul din acest loc stă cu ramurile aplecate de ruşinea şi groaza fioroasei trădări.

Şi acum, după această oprire asupra trădării lui Iuda, să mergem mai departe cu însemnările, la Cina cea de Taină. O evanghelie spune că la Cina cea de Tai­nă „între apostoli s-a iscat şi o ceartă ca să ştie care dintre ei avea să fie socotit mai mare” (Luca 22,24), adică, precum se vede, îi bântuia şi pe ei boala trufiei. Mântuitorul S-a grăbit îndată să-i scape de acest bete­şug sufletesc, zicându-le că astfel de lucruri numai între „păgâni” se caută, „dar între voi să nu fie aşa, ci cel mai mare*dintre voi să fie ca cel mai mic şi cel care cârmuieşte, ca cel care slujeşte” (Luca 22,25-26). Se pare că, mai ales, Petru suferea de boala trufiei de a se socoti pe sine mai mare decât ceilalţi apostoli şi mai tare în credinţă ca ei. Ca să-l vindece de această boală, Mântuitorul îi spune la Cina cea de Taină, în auzul tuturor, că se va lepăda de trei ori de El. Pe urmă Petru s-a vindecat de boala trufiei, dar această boală stăruie azi în cel ce-şi zice urmaşul lui Petru, în Papa de la Roma. în contră cu toate evangheliile Mântuitorului, Papa a tulburat Biserica lui HristosAcu boala trufiei de a se socoti pe sine mai mare, când însuşi Mântuitorul a mustrat aspru această rătăcire. Atât de departe a mers această rătăcire şi această boală a trufiei, încât Papa de la Roma a ajuns să-şi zică: „vicarul (locţiitorul) lui Hristos pe pământ” (o, ce rătăcire!).

Cina cea de taină a avut mai departe clipe de în­duioşare şi de întristare sufleteasca. Mântuitorul a început a le destăinui tot mai mult apostolilor sfârşitul vieţii Sale. „Fiilor, încă puţin mai sunt cu voi… şi unde Mă duc Eu, voi nu puteţi veni”. Apostolii s-au întristat la auzul acestor vorbe, însă Domnul i-a mângâiat, făgăduindu-le un „alt Mângâietor, Care să fie în veac” cu ei, pe Duhul Adevărului, Care va rămânea cu ei şi între ei (loan 14,16-17).

Cina cea de taină a luat sfârşit cu o cântare. Şi după ce cântară cântările de laudă (la sfârşitul mesei), Iisus cu învăţăceii „ieşiră la Muntele Măslinilor” (Matei 26,30). Îndată după Cina cea de taină, Mântuitorul cu apostolii au plecat spre Muntele Măslinilor.

O, Scumpul meu Mântuitor, iată s-a apropiat în­ceputul patimilor Jale; iată se deschide drumul patimilor Tale şi a’rnântuirii noastre. Invredniceşte-mă, Doamne, să pot merge mai departe pe urmele sfintelor Tale patimi.

  Părintele Iosif  Trifa
din volumul “Pe urmele Mântuitorului“

Lasă un răspuns