Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home PIEDICI CE SE PUN ÎN CALEA PROMISIUNII DE A PRIMI PE DUHUL SFÂNT

PIEDICI CE SE PUN ÎN CALEA PROMISIUNII DE A PRIMI PE DUHUL SFÂNT

PIEDICI CE SE PUN ÎN CALEA PROMISIUNII DE A PRIMI PE DUHUL SFÂNT

Ca cineva să primească Duhul Sfânt, i se cere o trăire corespunzătoare cu lucrarea de mântuire a harului divin, ştiind că Duhul Sfânt nu locuieşte în vase murdare. Prin baia Botezului ne-am spălat, ne-am curăţit; prin păcat am pierdut totul. Zice Psalmistul: „Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi, spăla-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă vei albi” (Ps 50, 8). Dacă înaintea iertării păcatelor nu se dă har, înseamnă că sufletele credincioase trebuie să treacă prin baia naşterii din nou, sau renaştere, prin pocăinţă reală, ca harul divin să le conducă la Hristos-Domnul, şi primirea Duhului Sfânt să-i fie nestingherită.

Când copilul a intrat în noroi şi s-a murdărit, mama cea bună îl atinge cu nuiaua, ca să-i imprime ascultarea şi grija de a nu se mai murdări. Îl spală, îl curăţeşte şi-l sfătuieşte ca să se păstreze curat. Asemeni şi în viaţa de credinţă. Dar sunt şi copii răsfăţaţi, neascultători, îndărătnici şi răi. Piedicile care stau în calea primirii Duhului Sfânt de către suflete sau Îl fac să plece din sufletele care L-au primit sunt următoarele:

  1. Mândria este păcatul cel dintâi, care nu ştim cum a luat fiinţă. Ştim în cine s-a zămislit mai întâi, dar nu ştim cum. Ştim că Dumnezeu l-a creat pe Lucifer cu cele mai alese calităţi cereşti, căci tot ce face El este bun şi sfânt. Trufindu-se satana şi mândrindu-se, din înger luminat şi strălucitor cum era, a devenit întunecat şi apoi alungat (cf. Ezec 28; Lc 10, 18). Iar îngerii care i-au urmat, alipindu-se de el, au primit aceeaşi soartă: depărtarea veşnică de la faţa lui Dumnezeu, legaţi în lanţuri şi păstraţi pentru focul iadului, când se va arăta ziua cea mare şi înfricoşată a Domnului (cf. Mt 25, 31-47; II Tes 1, 8). Aceeaşi soartă vor avea şi oamenii care prin păcat şi neascultare de Adevăr se alipesc de satana şi păcătuiesc cu duhul, cu sufletul, cu trupul, şi se fac părtaşi aceloraşi slujbe satanice, se unesc în lucrare şi părtăşie cu îngerii lui cei întunecaţi. De aceea, în oricine zămisleşte îngerul satanic mândria, acela nu poate fi ucenicul Domnului şi nu poate să primească Duhul Sfânt, căci „Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har”. „Deci smeriţi-vă sub mâna cea tare a lui Dumnezeu, ca El să vă înalţe la timpul cuvenit” (I Pt 5, 5-7). Smerenia duhovnicească este cea mai aleasă podoabă divină în care harul dumnezeiesc lucrează nestingherit spre mântuire; este ogorul în care cresc şi se dezvoltă toate celelalte virtuţi (cf. I Pt 5, 5-9).
  2. Dorinţa de a folosi Duhul în alte scopuri, în afara unicului scop pentru care a fost trimis este a doua piedică. Care este scopul trimiterii sale? Zice Domnul Iisus: „Voi veţi primi o putere, când se va pogorî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului. (Fapte 1, 8).

„După ce s-au rugat ei, s-a cutremurat locul unde erau adunaţi; toţi s-au umplut de Duhul Sfânt şi vesteau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală” (Fapte 4, 31).

La Faptele Apostolilor, cap. 8, Petru şi Ioan punându-şi mâinile peste cei botezaţi aceştia au primit Duhul Sfânt. Când Simon vrăjitorul a văzut că darul Duhului Sfânt se primea prin punerea mâinilor de către Apostoli, le-a oferit bani, ca şi el să primească această putere. Dar Apostolii Domnului l-au mustrat aspru şi l-au trimis la pocăinţă. Simon vrăjitorul dorea o colaborare apostolică, o posedare a puterilor divine, pentru a le folosi în scopuri lumeşti doar de el cunoscute. Ori ştiut este din Cuvântul Domnului că prietenia lumii este vrăjmăşie cu Dumnezeu, şi oricine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş cu Dumnezeu. Duhul, pe Care L-a pus Dumnezeu să locuiască în noi, ne vrea cu gelozie pentru sine (cf. Iac 4, 4-5). Duhul Sfânt ne vrea blânzi şi smeriţi, cu singurul scop, acela al mântuirii sufletelor.

  1. Nelepădarea de sine este a treia piedică. Adică păstra-rea vechiului eu. Zice Domnul Iisus: „Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie” (Mt 16, 24). Unii prin rugăciuni stăruitoare cer de la Domnul plinătatea Duhului; le place să fie lăudaţi cu darurile duhovni-ceşti, în timp ce trăiesc în păcat, sunt neascultători de Evanghelia Domnului Iisus, trăiesc în minciună, cu viaţă nedepusă pe altar. Zice Sf. Iacov: „Cereţi şi nu primiţi, pentru că cereţi rău, ca voi să risipiţi în plăceri” (Iac 4, 3).
  2. Înlocuirea ascultării este a patra piedică. Domnul nu se uită la ce se uită omul. Omul se uită la ceea ce izbeşte ochii, dar Domnul se uită la inimă (cf. I Sam 16, 7)

Saul, împăratul lui Israel, în luptele sale cu Amalec, din porunca Domnului, n-a ascultat ceea ce-i poruncise. A prins viu pe Agag, împăratul poporului amalecit, a oprit oile cele mai bune, boii cei mai buni, vitele grase, mieii graşi, şi tot ce era mai bun, motivând că a luat pârgă din ceea ce trebuia nimicit cu desăvârşire, ca să le jertfească Domnului Dumne-zeu la Ghilgal, înlocuind astfel ascultarea cu stăruinţa în rugăciune. Şi ce i se răspunde? „Îi plac Domnului mai mult arderile de tot şi jertfele decât ascultarea de glasul Domnului? Ascultarea face mai mult decât jertfele, şi păzirea Cuvântului Său face mai mult decât grăsimea berbecilor” (I Sam 15).

Neascultarea, înaintea Domnului, este vinovată ca ghicirea şi împotrivirea este vinovată ca închinarea la idoli. Domnul l-a lepădat pe Saul pentru neascultare şi căinţa nu i-a fost primită, pentru că păcătuise cu voia. Pentru că ştii şi totuşi înfăptuieşti, păcatul tău rămâne. Zice Domnul despre împotrivitorii popo-rului Israel că ei n-au vrut să ia aminte la glasul Domnului care le vorbea prin proorocul Zaharia, ci au întors spatele şi şi-au astupat urechile ca să nu audă. Şi-au făcut inima ca diamantul de tare, ca să n-asculte legea nici cuvintele pe care li le spunea Domnul Oştirilor, prin duhul Său, prin proorocii de mai înainte. Din Pricina aceasta, Domnul Oştirilor S-a aprins de o mare mânie. Când chema El, ei n-au vrut să asculte. „De aceea nici Eu n-am vrut să ascult când au chemat ei, zice Domnul Oştirilor” (Zah 7, 8-13).

Celor ce nu ascultă de glasul Lui, nici El nu le ascultă rugăciunile, nici strigătele când au ajuns în vreo nenorocire (cf. Ier 11, 11; Is 1, 15; Prov 1, 23-33). Dumnezeu are mare râvnă pentru Sion. Este stăpânit de o mare râvnă, dar plină de gelozie pentru el. Domnul vrea să locuiască pe deplin în mijlocul Noului Ierusalim, în cetatea cea credincioasă şi muntele Domnului Oştirilor să se cheme Muntele cel Sfânt al Lui (cf. Zah 8, 1-3). Mânia Lui este binefăcătoare celor ce ştiu că El este Dumnezeu gelos şi ne vrea numai pentru Sine.

Dumnezeu nu onorează înzestrând cu cel mai mare dar al Său pe neascultători, mândri, îngâmfaţi, plini de sine, doritori a fi lăudaţi pentru darurile primite.

Lumea nu are nevoie de vorbe frumoase, cuvinte alese, oratorie înţeleaptă şi chibzuită, ci de Hristos-Domnul, prezen-tat de o limbă aprinsă cu focul dragostei de Sus, care, prin harul Domnului, să aprindă sufletele pentru Domnul Iisus cel Răstignit şi Înviat. Nu foc de paie, ce repede se aprinde şi tot atât de repede se şi stinge; ci focul cel ceresc, care cu puteri divine se revarsă ca un balsam vindecător şi mântuitor. Prin har şi îndurare, viaţă înduhovnicită, lumea creştină este forţa puternică ce poartă prin lume torţa sfântă a Duhului Sfânt. Şi fiecare creştin, prin Duhul, să fie pomul încărcat cu roade binecuvântate, roada cea dumnezeiască. Numai prin Duhul Sfânt putem fi demni de o aşa minunată chemare cerească. Numai având plinătatea Duhului Sfânt, pomul vieţii se umple cu roadele neprihănirii. Numai prin Duhul Sfânt ajungem la odihnă şi slavă cerească în Raiul lui Dumnezeu.

Fie binecuvântat, slăvit şi onorat în veac şi-n veci de veci: Tatăl şi Fiul şi Duhul Sfânt. Amin.

Grăiţi cuvântul Domnului / Cornel Rusu. – Sibiu : Oastea Domnului, 2011

error

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!