Cu alcoolul şi băutura
diavolul a stricat şi praznicele Domnului
Pe multe din poruncile şi învăţăturile Domnului Dumnezeu le-a stricat diavolul cu ajutorul alcoolului, dar parcă pe nici una n-a stricat-o aşa de mult ca pe ziua Domnului şi praznicile Domnului.
Biblia ne spune că ziua a şaptea – Duminica – este Ziua Domnului. Dar diavolul sare astăzi şi răspunde că a lui ea această zi.
„A mea este ziua a 7-a – zice diavolul – pentru că în această zi aleargă oamenii să-şi isprăvească daraverile şi fac negustorii şi târguri. În această zi se strâng oamenii să facă clevete, minciuni, fălii, şi, mai ales în această zi, intră în casa şi biserica mea: în cârciumă, unde mă preamăresc cu sudălmi, beţii, jocuri şi destrăbălări. Ziua a 7-a e ziua mea – zice Satan – pentru că în această zi îmi slujesc mie oamenii mai mult ca oricând“.
Ziua Domnului ar trebui să fie ziua de laudă şi mărire lui Dumnezeu aşa cum arată chipul de alături. În această zi ar trebui să cânte cerul şi pământul: „Lăudaţi-l pe El toţi îngerii Lui, lăudaţi-l pe El soarele şi luna, stelele şi lumina. Lăudaţi-L pe El împăraţii pământului şi popoarele…“ (Psalm 148).
Dar în loc de această cântare de mărire lui Dumnezeu, Duminica răsună cârciumile, jocurile, clăcile, balurile, ospeţele şi toate tămbălăurile şi păcatele. Toate desfătările cele lumeşti şi de suflet stricătoare se fac azi Duminica, în ziua Domnului, în ziua sufletului. Biblia ne spune că odinioară Antioh, împăratul păgân, a trimis pe căpitanul Apolonie să măcelărească pe locuitorii Ierusalimului. „Şi sosind Apolonie cu oaste la Ierusalim, s-a făţărnicit a fi de pace şi a aşteptat sărbătoarea Sâmbetei“ (când tot poporul era la preumblare pe uliţe şi pe la petrecănii). Atunci ieşi Apolonie fără veste cu ostaşii pe străzi şi umplu de sânge şi de ucidere uliţele Ierusalimului (Cartea a doua a Macabeilor, cap. 5).
Ş diavolul, ca Apolonie, aşteaptă cu vicleşug sărbătorile Domnului şi atunci se sloboade cu oastea lui asupra creştinilor şi face grozavă ucidere şi vărsare de sânge în sufletul lor. Cârciumile, uliţele, locurile de joc şi petrecere, în toată Duminica şi sărbătoarea se stropesc cu sângele sufletesc al celor pe care Satan cu oastea lui i-a rănit şi i-a omorât.
Cititorule1 Cum prăznuieşti tu ziua Domnului, ziua sufletului??…
Praznicele „creştinilor“ de azi
Un „Hristos a înviat“ din fereastra unei bodegi
Chipul de alături l-a văzut de Paşti în fereastra unei bodegi (o cârciumă în care se vinde şi de-ale mâncării). Şi cum l-am văzut îndată mi-am zis: Iată, aceasta este Învierea creştinilor de azi… iată o icoană adevărată a praznicelor de azi.
Mâncare şi băutură; petrecere şi chef – ăsta e praznicul creştinilor de azi. Asta e bucuria Învierii.
Bodegarul cu fereastra de alături a fost foarte sincer când a aranjat un „Hristos a înviat“, cu mâncare şi băutură. Căci bucuria Învierii – ca şi a celorlalte praznice – răsună pe la cârciumi, pe la chefuri şi beţii.
În noaptea şi ziua Învieri, nicăieri nu spune Evanghelia că s-ar fi îmbătat cineva. Pe buzele tuturor era vestea cea dulce că a înviat Domnul… Iar azi e alcoolul, însăşi beţia!
„Bucuria“ cu care aşteaptă creştini de azi
Naşterea Domnului şi celelalte praznice mari
Foarte potrivit e arătat în chipul de mai jos „bucuria“ cu care aşteaptă creştinii de azi Naşterea Domnului. „Chefuri, dansuri, petreceri, desfătări lumeşti… aceasta este „bucuria“ de praznice a celor mai mulţi creştini.
Bucuria Naşterii, creştinii de azi au dus-o la cârciumă, în casa lui Satan.
În Praznicul Naşterii, Pruncul Iisus vede „primirea“ ce i-o fac oamenii şi se întreabă îngrozit: „asta-i bucuria cu care Mă aşteaptă oamenii pe pământ?“
După post, o dată cu Naşterea Domnului şi Învierea Domnului se dezleagă jocurile, petrecerile, chefurile şi beţiile ca şi când Iisus, Fiul lui Dumnezeu, ar fi venit pe pământ să-i dezlege pe oameni la desfătări şi păcate.
Nicăieri nu citim în Evanghelie că s-ar fi îmbătat cineva în noaptea Naşterii sau în noaptea Învierii. În noaptea Naşterii stau îngerii împreună cu păstorii, cântau şi preamăreau pe Dumnezeu. Iar în noaptea şi ziua Învierii, pe buzele tuturor era nu băutura, ci vestea cea dulce că a înviat Domnul.
Creştinii cei dintâi petreceau „praznicele“ în psalmi, în lăudări şi în cântări duhovniceşti (Efeseni 5, 18).
„Bucuria„ praznicelor de azi e o bucurie ce n-are nimic cu praznicele. E o bucurie ce batjocoreşte praznicele.
Cele două pahare de la I Corinteni 10, 21
Apostolul Pavel spune apriat: „nu puteţi bea paharul Domnului ci paharul dracilor; nu puteţi lua parte la masa Domnului ci la masa dracilor“ (1 Corinteni 10, 21). Însă oamenii răspund: ba putem…
„Nu puteţi sluji la doi stăpâni: şi lui Dumnezeu şi lui Mamona“ zice Mântuitorul (Matei 6 24): Însă oamenii răspund: ba putem…
E plină lumea de creştini care trăiesc în minciuna şi înşelăciunea că pot bea şi paharul Domnului şi paharul dracilor… pot sluji şi lui Dumnezeu şi lui Mamona… pot fi şi cu Dumnezeu şi cu lumea… şi cu cele sufleteşti şi cu cele lumeşti.
Ah! Ce mişel mare e diavolul. El a imitat şi aici pe Domnul. „Şi luând (Iisus) paharul, a zis: beţi dintru acesta toţi, că acesta este sângele Meu care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor“ (Matei 26, 26-28).
Însă diavolul şi-a zis: de vor alerga oamenii cu toţii la acest pahar, eu sunt pierdut, împărăţia mea este pierdută. Şi s-a apucat diavolul şi a făcut şi el un pahar (pe cel de birt), pe care îl ridică mereu strigând: veniţi de beţi din paharul meu că are este puterea lui: veţi uita îndată de necazuri, veţi căpăta curaj, voie bună, „poftă de mâncare“, putere, sănătate…
Şi lumea ascultă această chemare mincinoasă. E plină lumea de cei ce se cuminecă cu „paharul dracilor“: cu alcoolul, după care se aleg pe urmă cu pieire trupească şi sufletească. E plină apoi lumea şi de cei ce cred că pot bea din amândouă paharele. Aceştia sunt creştinii pe care îi vezi Duminica dimineaţa la biserică – după amiaza la cârciumă. De la masa Domnului – la masa dracilor. De la paharul Domnului – la paharul dracilor.
Ah! În ce minciună şi înşelăciune mare trăiesc cei mai mulţi creştini!
Petreceri de sărbători
cu dansuri „până în zori“
Ce păgânătate mare este şi aceasta! La toate praznicele şi sărbătorile mari, se „aranjează“ baluri şi petreceri, cu „dans până în zori“. Lumea e „invitată“ la petrecere de Crăciun, de Anul Nou, de Botez etc.
Iar după aceste invitări şi petreceri, „cu dans până în zori“, roadă bogată culege diavolul şi iadul. Toată roada e a lui.
Ce bine sunt puse aceste invitări în chipul de alături. Cei ce mergeţi pe la baluri, priviţi, iată cine vă invită acolo! E moartea, e iadul, e pieirea. Şi toţi cei ce ascultă aceste chemări şi pleacă pe calea „invitărilor“ – nu se întorc niciodată teferi acasă. Unii vin cu sănătatea stricată, alţii cu capetele sparte şi cu toţii bolnavi cu sufletul.
Oh! E grozav secerişul pe care diavolul îl are cu invitările lui. „Secerişul“ şi culesul diavolului e pe la petrecerile de sărbători.
Dragi tineri, frăţiori şi surioare! Grijiţi; pe voi vă caută mai ales aceste „invitări“. Şi pe voi vă omoară mai ales aceste „invitări“. Pe voi vă pescuieşte Satan mai ales cu aceste „invitări“. Iar dacă nu mă credeţi pe mine, mergeţi pe la spitale şi sanatoriile de tuberculoşi şi veţi afla acolo tot tineri şi tinere, care se ofilesc şi se topesc fiindcă au dat ascultare acestor „invitări“. Mergeţi pe la spitale, temniţe şi cimitire, şi veţi afla pe tot locul urmele acestor „invitări“…
„La dans până-n zori, veniţi fete şi feciori“ – aşa vă cheamă diavolul şiretul. Şi după ce l-aţi ascultat, vă trimite acasă cu sufletul şi trupul bolnav. Şi pe mulţi îi trimite chiar în mormânt.
Să luăm aminte! Şi Biblia are o „invitare“ ce ne cheamă la un „ospăţ“, la o „petrecere“. E „invitarea“ de la Luca 14, 17, unde ne cheamă pe toţi să intrăm şi să ne petrecem cu toţii la „ospăţul“ Mirelui.
Adică, vedeţi, sunt în lumea asta două „invitări“ şi doi „invitători“. O „invitare“ vine de la Domnul şi ea ne cheamă la „ospăţul“ Lui, la „masa“ Lui. Cealaltă vine de la diavolul şi ea ne cheamă la moarte şi la pieire.
Vai de cei ce ascultă chemarea lui Satan.
„Venitul curat“ al petrecerilor
În chipul de alături e pus tot adevărul. Se vorbeşte despre un „venit curat al petrecerilor“. Dar acest „venit curat“ este aproape întreg al diavolului. Dracul s-alege cu cel mai mare câştig pe urma petrecerilor. Ale lui sunt beţiile ce se fac la petreceri, sudălmile, bătăile, aprinderea poftelor, desfrânările, batjocorirea praznicelor, certele, omorurile, şi alte lucruri slabe. Judecaţi voi înşivă, dragi cititori, oare nu-i aşa?
Foarte potrivit e pus acest adevăr în chipul de alături. Necuratul se duce râzând cu sacul încărcat cu „venitul curat al petrecerilor“. Pentru scopurile culturale rămâne, ca scăpat, 1 Leu (căzut şi acela din sacul lui).
Chiar şi cu câştigurile materiale ale petrecerilor e aşa. Se beau la petreceri zeci de mii de lei, iar pentru scopuri culturale se aruncă câte o coajă, de ochii lumii.
Şi apoi, ce înţeles creştinesc are silinţa societăţilor şi institutelor de a scoate „venituri“ pentru scopuri curate din lucruri necurate? Ce legătură are Hristos cu Veliar, lumina cu întunericul, cele bune cu cele rele?
Într-o revistă, părintele arhimandrit Iuliu Scriban, scria despre un bal mascat de la Bucureşti, aranjat pentru ajutorarea unei… biserici trăznite. Ce lucru trist!
„Venitul curat“ al petrecerilor e un venit necurat, e Leul căzut din desaga dracului. „Câştigul cel curat al petrecerilor“ e câştigul Necuratului.
Societăţile şi institutele ar trebui să se ferească de astfel de „venituri curate“ căci banii cei spurcaţi strică şi pe cei curaţi.
Un creştin adevărat nu umblă pe la petrecerile împreunate cu beţii şi jocuri, pentru că nu vrea să sporească şi el cu punga şi cu sufletul lui câştigul cel „curat“ al Necuratului.
va urma
Părintele Iosif Trifa, din “Alcoolul duhul diavolului”
