Ziua şi noaptea de Anul Nou
Ce păgânătate grozavă este creştinismul de azi, judecat chiar şi numai după felul cum trec creştinii de azi dintr-un an într-altul. Ce păgânătate grozavă a ajuns ziua de Anul Nou şi noaptea de Anul Nou!
Anul Nou ar trebui să fie o zi şi o noapte tainică şi plină de fior, căci omul păşeşte pragul anului şi nu ştie în ce intră: în viaţă, ori moarte; în sănătate, ori boală; în bucurie, ori necaz.
În această tainică zi şi tainică noapte, omul ar trebui să mulţumească bunului Dumnezeu pentru că a trecut un an de viaţă şi să ceară cu lacrimi fierbinţi un nou an de viaţă. Anul Nou ar trebui să fie un bilanţ sufletesc în care creştinul să-şi facă socoată şi cu viaţa lui cea sufletească.
Dar, în loc de aceasta, creştinul de azi ţine să treacă pragul Anului Nou aşa cum, foarte potrivit, arată chipul de jos: cu gura la butoi, cu chef şi beţie.
Cu gura la gura butoiului de băutură! – acolo îşi petrece creştinul de azi ziua şi noaptea cea tainică de Anul Nou.
Cu gura la butoi! – acolo îi trimite diavolul pe creştinii de azi în ziua şi noaptea de Anul Nou pentru ca, tulburându-li-se mintea, oamenii să nu-şi poată face socoata cu viaţa lor cea sufletească.
Cu gura la butoi – acolo îi trimite diavolul pe creştinii de azi ca să nu poată auzi telegrama cerului: „Hotărât este omului o dată să moară, iar după moarte vine judecata“ (Evrei 9, 21). „Privegheaţi şi staţi gata că nu ştiţi ziua şi ceasul!“… (Matei 24, 42).
Ce mult a săpat diavolul, mişelul, şi aici. După judecata lumii de azi e o ruşine să treci Anul Nou fără… să te îmbeţi.
Să treci beat dintr-un an într-altul! – ăsta e creştinismul de azi!
„Să îngropi anul cel vechi“ cu beţii, în loc să-ţi îngropi păcatele cu lacrimi – asta e judecata de creştin.
Oastea Domnului s-a luat la trântă şi cu acest diavolesc obicei. Ostaşii Domnului trec pragul Anului Nou cu „petreceri“ şi „beţii“ duhovniceşti: cu rugăciuni, cântări, predici etc. Din noaptea de Anul Nou, ostaşii au făcut o „noapte a Domnului“.
Suflete dragă! Alătură-te şi tu de ceata celor care trec dintr-un an într-altul, cerând binecuvântare Domnului peste viaţa lor. Tu… şi toată casa ta.
Beţiile de „ziua numelui“
Cea mai mare batjocură ce se poate aduce sfinţilor.
– Sfântul Ioan Botezătorul şi „Iuonii de azi“
Este datină între creştinii de azi să bea şi să se îmbete de „ziua numelui“. Şi cel mai sărac om ţine să bea şi să se îmbete de ziua numelui. Şi cum oamenii poartă cu toţii nume frumoase de sfinţi: Nicolae, George, Ion, Petru etc., beţiile şi chefurile se fac în ziua sfinţilor respectivi.
Vai, ce păgânătate şi batjocură este aceasta! Eu am citit mult prin Biblie şi cărţile sfinte, dar nicăieri n-am citit că atare dintre sfinţi ar fi fost iubitor de alcool. Sfântul Nicolae a fost un sfânt al milei şi milostivirii. Ultimul ban l-a împărţit săracilor. Sfântul Gheorghe aşişderea a făcut astfel de vitejii, decât cele ce se fac pe la cârciumi. Ce să mai zic apoi de Sfântul Ioan Botezătorul care încă din pântecele mamei sale a fost vestit ca unul ce „nu va bea nici vin, nici băutură ameţitoare“ (Luca 1, 15). A trăit o viaţă întreagă aplecat în rugăciune şi înfrânare, hrănindu-se cu „acride şi miere sălbatică“.
Sfântul Ioan, împreună cu ceilalţi sfinţi, au fost pilde măreţe de înfrânare şi de sfinţenie.
Atunci, de ce oamenii care le poartă numele ţin cu orice preţ să-şi petreacă şi să se îmbete în ziua lor? Pentru că diavolul a scornit această datină.
Este această diavolească datină, cea mai mare batjocură ce se poate aduce amintirii sfinţilor.
Eu socot că dacă sfinţii s-ar ivi în lume, ar striga după cei ce le poartă numele: oameni buni! Ori vă purtaţi după numele ce le aveţi, ori vă lepădaţi de aceste nume… căci altcum ne batjocoriţi amintirea!“…
O statistică
despre când se întâmplă cele mai multe bătăi şi omoruri
Statistica din chipul de mai jos arată când se întâmplă între oameni cele mai multe bătăi şi omoruri (crime).
Cuţitul cel mai mare şi plin de sânge e în ziua Duminicii. Adică în ziua Domnului, – în ziua sufletului – şi în sărbători se fac cele mai multe bătăi şi omoruri. Asta pentru că atunci merg oamenii pe la cârciumi şi, după ce se îmbată, s-apucă de bătăi şi scot cuţitele.
Lunea cuţitul e mai mic; e numai sfârşitul relelor rămase de Duminică. Marţea e şi mai mic; s-au răcit cu totul beţiile de Duminică.
Miercurea iară-i cuţit mare pentru că oamenii iar au însetat de băutură şi mai trag câte o beţie şi la mijlocul săptămânii. Joia şi Vinerea sunt cuţitele mici. Sâmbătă iară-i cuţit mare pentru că atunci trag oamenii cu plata la cârciumă şi au răgaz de băutură.
Iată cum a stricat diavolul cu ajutorul băuturilor ziua Domnului şi a făcut din ea ziua morţii trupeşti şi sufleteşti.
Mintea şi vinul
O veche istorioară din Orient spune:
Când omul bea primul pahar mintea începe să se îngrijoreze, spunând: destul, vinule, destul… Opreşte-te, ajunge!…
Când omul mai bea încă un pahar, atunci mintea se supără şi ce ia la ceartă cu vinul, fiindcă dacă se mai bea şi al doilea pahar, vinul începe a împinge mintea ca să-i ia locul. Şi de aici ceartă şi neînţelegere.
Când se mai bea încă un pahar, – adică al treilea pahar – atunci mintea supărată, zice vinului: „De-acum rămâi tu în locul meu, – iar omului, – rămâi sănătos, omule. Nu ţi-a fost de-ajuns un pahar, ci ţi-a trebuit trei, de acum chinuieşte-te. După trei, ştiu bine că vor veni 33 şi eu n-am ce să mai caut la tine. De acum ascultă de vin.
Şi aşa de la trei pahare de vin, mintea pleacă de la om.
Ce spune Fericitul Ieronim
despre alcool şi beţie
Bagă de seamă ca respiraţia ta să nu fie niciodată mirositoare a vin. Fereşte-te, precum de vin, aşa şi de orice altceva de care omul se poate îmbăta şi de care cugetarea lui ar deveni ceva tulbure…. Dacă focul tinereţii se aprinde în mine fără vin, şi fierbe sângele în mine, şi dacă corpul meu este vioi şi viguros chiar de la sine, apoi eu pot fi fără pahar în care este otravă chiar în cea mai mică măsură.
va urma
Părintele Iosif Trifa, din “Alcoolul duhul diavolului”
