O parte dintr-o vorbire a fratelui Traian Dorz de la o nuntă
Cât trebuie să fi mers Adam, înainte de a-i fi dat Dumnezeu [o soţie] (…), în această singurătate, şi să ducă o viaţă de rugăciune, şi să meargă mult timp înaintea Tatălui, până când Tatăl S-a hotărât totuşi – socotind că-i de-ajuns timpul pe care l-a suferit, timpul care l-a postit, timpul [în] care s-a rugat – şi, în sfârşit, i-a pregătit ceea ce a aşteptat şi ceea ce a avut el nevoie. Am înţeles din acest gând cât de mult trebuie să-şi pregătească cel care doreşte să ajungă la acest ceas de unitate şi de părtăşie, cel care aşteaptă de la Dumnezeu un soţ, cel care aşteptă de la Dumnezeu o soţie, cât de mult trebuie să meargă el înaintea lui Dumnezeu să ceară aceasta cu post şi cu rugăciune. Şi, dacă această cerere şi această aşteptare a lui Adam a fost potrivită cu voia lui Dumnezeu, ce soţie minunată i-a dat Dumnezeu lui Adam! Într-adevăr, după atâta timp de aşteptare, de rugăciune şi de speranţă, când Dumnezeu i-a înfăţişat soţia pe care i-a dat-o, el a zis din toată inima, fericit: „Iată într-adevăr os din oasele mele şi carne din carnea mea”. A simţit că ceea ce i-a dat Dumnezeu era într-adevăr ceea ce era profund necesar sufletului său. Şi a simţit că, în soţia pe care i-a dat-o Dumnezeu în urma rugăciunii, în urma postului, în urma aşteptării şi răbdării, în urma acestui timp de aşteptare pregătit după voia lui Dumnezeu, Dumnezeu i-a dat ceea ce a aşteptat.
Ce minunată a fost căsnicia lor! Dacă ar fi rămas ei în aceeaşi ascultare de Dumnezeu în care Adam a fost de la început, înainte de a primi soţia, şi în care soţia s-a legat că-l ascultă pe soţul ei, dacă ei ar fi rămas în această stare de ascultare, de unitate şi de părtăşie, cum spune Cuvântul lui Dumnezeu, ei ar fi fost binecuvântaţi în veci. Şi toţi urmaşii lor.
Dar ce s-a întâmplat? După ce Dumnezeu i-a ascultat rugăciunea şi le-a dăruit unitatea, ei n-au mai rămas nici în deplină părtăşie unul cu celălalt, nici amândoi în părtăşie cu Dumnezeu. De ce a reuşit ispititorul să strecoare în sufletul lor păcatul? Pentru că a prins momentul când erau singuri. S-a zis aici foarte mult… şi aşa de mult ar trebui să ţinem noi seama de acest lucru: cei doi să aibă totdeauna părtăşie şi să nu facă [nimic] unul fără celălalt, fără să se întrebe şi fără să se consfătuiască cu celălalt. Satana a prins un moment, şarpele a prins un moment când femeia era singură.
Ce mare lucru este să fii foarte atent când eşti singur… Singurătatea este locul în care diavolul vine, şarpele vine cu tot felul de ispite. Nu vă izolaţi unul de altul niciodată. Şi, mai ales, nu staţi cu a treia persoană de vorbă în ascuns de soţ sau în ascuns de soţie. Totdeauna ochii şarpelui sunt primejdioşi. Nu priviţi în ochii şarpelui. Feriţi-vă totdeauna ochii de ochii străini. Totdeauna ochii sunt mijlocul prin care ispititorul strecoară săgeţi de otravă în suflet. Feriţi-vă ochii! Nu priviţi insistent ochii nimănui şi feriţi-vă de privirile insistente. Totdeauna ispita vine de acolo, din priviri.
Eva a fost singură şi a privit nişte ochi la care nu trebuia să privească. Şi ispita i-a strecurat păcatul în inimă. Unde era Adam când soţia lui vorbea cu ispititorul? De ce a vorbit Eva singură cu şarpele? S-au spus aici aşa de frumos aceste lucruri: păstraţi unitatea dintre soţi. Unitatea deplină şi desăvârşită. Feriţi-vă totdeauna să priviţi ochi străini. Priveşte, soţie scumpă, în ochii soţului tău, în ochii mamei tale, în ochii Domnului, în ochiul tatălui tău, dar nu privi în ochii străinilor. Pentru că toate păcatele şi toate ispitele au pornit de la o privire. Li s-au oprit undeva ochii, în nişte ochi unde nu trebuia. Şarpele are puterea lui în ochi. Ispititorul, vrăjmaşul, desfrânatul are puterea lui în ochi. Feriţi-vă de ochii desfrânaţi. Feriţi-vă ochii, pentru că vă feriţi inima. Feriţi-vă ochii, că vă feriţi căsnicia, vă feriţi căminul, vă feriţi taina fericită a dragostei pe care Dumnezeu v-a dat-o când v-a pregătit pe unul pentru celălalt. N-ai voie să priveşti niciodată în alţi ochi în acel fel în care trebuie să priveşti numai în ochii soţiei tale, în ochii soţului tău. În ochii lui Hristos să privim mereu. Poţi să priveşti cât vrei ochii mamei, ochii tatălui, ochii soţului. Dar de ochi străini fereşte-ţi totdeauna privirea. Pentru că prin ochi, satana strecoară în inimă săgeata cea dureroasă şi cea veninoasă a păcatului.
Dacă ei ar fi rămas mereu credincioşi, Dumnezeu i-ar fi binecuvântat. Dar ce s-a întâmplat? A păcătuit femeia, a păcătuit şi soţul. Au păcătuit amândoi. Fructul păcatului, urmările păcatului cine le-a plătit? Primul copil care i s-a născut lui Adam după păcat a fost un criminal. S-au putut ei pocăi după păcat… l-au plâns… Dar al doilea copil a fost o victimă. Cine erau vinovaţii? Cine a fost de vină? Din cauza cui au suferit copiii? Din cauza cui a suferit şi Cain, şi a ajuns un criminal, şi Abel o victimă? Din cauza neascultării părinţilor. Mulţi, mulţi copii se pierd din cauza neascultării mamei şi tatălui lor.
De aceea trebuie să fim foarte atenţi. Pentru că această Taină sfântă care este căsnicia este un început de binecuvântări nu numai pentru cei care pornesc pe acest drum sfânt, ci şi pentru urmaşii urmaşilor lor. Câţi sunt din cei care pătimesc şi astăzi în urma păcatului strămoşesc, în urma păcatului primului nostru părinte, al primei noastre mame… Dacă ea ar fi fost tot aşa de credincioasă şi el tot aşa de credincios cum au fost înainte, când se cereau unul pe celălalt de la Dumnezeu şi când umblau cu Dumnezeu în răcoarea grădinii, ce minunat ar fi fost altfel desăvârşită şi răsplătită dragostea şi unitatea lor!
Va urma
preluat din «Străngeţi fărâmăturile» vol. 5
