Postul sfintei Învieri soseşte ca o aducere aminte despre datoriile ce le are omul faţă de sufletul lui, faţă de mântuirea lui cea sufletească. Postul este un început de urcuş sufletesc spre Golgota, spre Jertfa cea mare şi sfântă din care a izvorât mântuirea noastră sufletească. Acest urcuş trebuie să-l faci zi de zi şi clipă de clipă, ca să poţi înţelege şi afla taina cea mare a mântuirii tale sufleteşti. Un post care nu te-a suit la Golgota şi nu te-a trecut peste Golgota n-ajunge nimic.
(Mt 6, 14-21).
Evanghelia de duminică este pusa înaintea noastră la prinderea postului, cu învăţătură sufletească despre cum trebuie să facem postul nostru curăţitor de păcate şi mântuitor de suflete. Evanghelia începe cu vorbele: „De nu veţi ierta greşelile semenilor voştri, nici Tatăl ceresc nu vă va ierta”. Asta înseamnă că şi temelia postului trebuie să fie iertarea şi iubirea de oameni. Nici postul, nici viaţa noastră de creştini n-ajunge nimic dacă nu se reazemă pe această temelie. „Ura şi neîmpăcarea este păcatul cel mai mare – zice Sf. Ioan Gură de Aur. Nici postul, nici rugăciunea, nici milostenia n-ajung nimic dacă au ne-am împăcat”. De ce? Apoi de aceea, pentru că noi trăim din mila şi iertarea Tatălui ceresc şi această iertare ni s-a dat şi ni se dă condiţionat, ca şi noi să iertăm altora. În acest înţeles ne-a învăţat Mântuitorul a ne ruga: „Şi ne iartă nouă, Doamne, greşelile noastre precum iertăm şi noi greşiţilor noştri”. De câte ori ne rugăm aşa, dar nu iertăm, ne osândim pe noi înşine (citeşte pilda datornicului nemilostiv de la Matei 18, 23-35).
„Când postiţi nu fiţi ca făţarnicii”… zice mai departe evanghelia. Să luam aminte că această mustrare apasă şi posturile noastre. Cei mai mulţi creştini intră în sfântul post, trec prin el şi ies din el fără nici o schimbare sufletească. Schimbăm numai mâncările, dar purtările ba. (Cei mai mulţi nu schimbă nimic: nici mâncările, nici purtările.) «Posteşti? – întreabă Sf. Ioan Gură de Aur. Arată-mi prin faptele tale… Să postească nu numai gura ta, ci şi ochii, urechile, picioarele şi mâinile tale… Că de-am mânca numai cenuşă şi încă de nici un folos nu ne va fi postul, dacă noi ne înfrânăm numai de mâncări şi de păcate nu”. Ce folos sufletesc au oare aceia care îşi apără gura lor de unele mâncări, dar pentru băuturi, sudalme, minciuni, clevete lasă drumul slobod. Postul fără de fapte bune e ca o nuca fără de miez, ca un fagur fără de miere; şi noi românii de cele mai multe ori numai găocile păcatului le avem şi le ţinem, dar nu căutăm şi miezul postului; întoarcerea la Dumnezeu şi îndreptarea cea sufletească a vieţii. Iisus mustra pe farisei, zicându-le: „Vai vouă, fariseilor, că curăţiţi blidele pe din afară, dar pe dinăuntru sunt pline de necurăţenie” (Mt 23, 25). Aceasta mustrare apasă şi pe acele posturi din care lipseşte partea de curăţire, de îndreptare şi de înnoire a vieţii noastre sufleteşti.
De când trăiam la ţară, mi-a duc aminte de unii care scuipau după muşcătura de frupt ce s-a strecurat din greşeală în gura lor, dar sudalma şi minciuna o lăsau cu toată liniştea să iasă din gura lor, uitând ceea ce zice Evanghelia, că nu atât ceea ce intră, ci ceea ce iese din gură spurcă pe om (Mt 7, 20). Sunt încă şi azi destui oameni care pe vremea postului văd păcatul ascuns în brânză şi nu în sufletul lor şi în păcatele lor.
În Biblie găsim multe pilde şi învăţături despre cum să fie postul nostru cel adevărat. Un astfel de post e şi cel ce l-au făcut ninivitenii. Despre niniviteni ne spun Scripturile că prin post au îmblânzit pedeapsa ce o hotărâse Dumnezeu asupra lor. Dar postul ninivitenilor n-a fost numai cenuşa şi înfrânarea de mâncări, ci şi o schimbare în toată viaţa lor.
„Şi au început oamenii din Ninive post şi au strigat către Dumnezeu cu deadinsul şi s-a întors fiecare de la calea sa cea rea şi a văzut Dumnezeu că s-au întors de la căile lor cele rele şi nu le a făcut răul care a zis că-l va face lor”… (Iona 3, 8-10). Aşa să fie şi postul nostru!
„Nu vă adunaţi vouă comori pe pământ, ci vă adunaţi comori în cer”… zice mai departe Evanghelia. Aceasta e chemarea vieţii noastre: să ne îmbogăţim în Domnul, să strângem mereu comori de fapte bune pentru cealaltă viaţă. Cei mai mulţi trăiesc însă în nepăsare faţă de îmbogăţirea lor cea sufletească şi moartea îi află săraci de fapte bune. Îşi pun oamenii toată inima în bogăţiile cele trecătoare, pentru sporirea cărora asudă, aleargă, se frământă, dar pentru cele sufleteşti câtă jertfă fac?
Postul sfintei Învieri soseşte ca o aducere aminte despre datoriile ce le are omul faţă de sufletul lui, faţă de mântuirea lui cea sufletească. Postul este un început de urcuş sufletesc spre Golgota, spre Jertfa cea mare şi sfântă din care a izvorât mântuirea noastră sufletească. Acest urcuş trebuie să-l faci zi de zi şi clipă de clipă, ca să poţi înţelege şi afla taina cea mare a mântuirii tale sufleteşti. Un post care nu te-a suit la Golgota şi nu te-a trecut peste Golgota n-ajunge nimic.
«Lumina Satelor» nr. 10 / 1 martie 1925, p. 3
Alte tâlcuiri la Evanghelii ale Părintelui Iosif Trifa
Sibiu : Oastea Domnului, 2016
