Prieten tinereţii mele
şi lacrimilor mele Dor
şi Soţ singurătăţii grele
– Te cânt, Iisus – şi Te ador.
Ce n-am putut nici mamei spune
atât de-adânc, de cald şi des,
am spus iubirii Tale bune,
simţindu-mi sufletu-nţeles.
În anii de răscruci amare,
cu sufletul zdrobit de tot,
la nimeni negăsind crezare,
la Tine am ştiut că pot.
Ce nimeni n-a mai fost altcine
să-mi fie-n ceasul disperat
ai fost Tu-n stare pentru mine,
căci m-ai iubit cu-adevărat.
Ţi-aş spune-n nu ştiu ce cuvinte
de adorare şi fior
cât mi-e iubirea de fierbinte
– dar nu pot, cât Îţi sunt dator!
Prieten tinereţii mele,
cu cât mi-ai dat şi mi-ai adus,
al Tău sunt eu, a’ Tale-s ele
pe vecii toţi, pe toţi,
I i s u s . . .
Traian Dorz,
din „Prietenul tinereții mele”,
Editura Oastea Domnului, Sibiu
