1. Norodul, care a auzit despre minunea vindecării mele, se uită la umblarea mea.
2. Dacă umblarea mea laudă pe Dumnezeul, meu este semnul că vindecarea mea e deplină.
3. Dacă nu, cei ce se uită la mine nu văd nimic. Sau văd un nimic.
4. Marele examen al credinţei este în clipa chemării.
Al nădejdii, în clipa cernerii.
Al dragostei, în clipa dăruirii.
Şi al vindecării, în felul de umblare.
5. Dacă pot să mă ridic – sărind gata şi plecând chiar în clipa când sunt chemat, lăsând tot ce avusesem mai înaintea bucuriei, fără nici a mă uita înapoi – am atins primul cer.
6. Dacă pot să păşesc fără teamă pe valuri, ca pe uscat, cu ochii ţintă numai la Tine – am trecut în al doilea.
7. Şi dacă îmi pot jertfi pe altarul iubirii Tale ultima şi cea mai mare iubire a mea – am cucerit al treilea cer.
8. Cerul acela în care bucuria se trăieşte nemărginit,
iubirea se împărtăşeşte desăvârşit
şi fericirea se înnoieşte veşnic şi veşnic.
9. O mare şi fericit examen! Pentru tot ce mă cheamă de dincolo de tine, ajută-mă să pot lepăda cu bucurie şi cu grabă tot ce m-ar mai putea ţine dincoace.
10. Am nevoie să mă sfinţesc mereu în toate gândurile şi faptele mele, spre a mă dovedi că merit dragostea Ta.
11. Adevărata iubire vrednică de Tine, Preaiubitule minunat şi sfânt, începe numai de la hotarul sfinţeniei.
12. Dacă iubirea mea nu se luptă din toate puterile ei şi neîncetat spre a se curăţi de tot ce poate fi lumesc şi întinat, ea nu poate fi vrednică de Tine.
13. Nu-i adevărat că eu pot să-mi păstrez un suflet curat într-un trup care mi s-ar lăsa întinat de lume.
14. Nu-i adevărat că dragostea de Tine se poate ţine curată în inima mea, când această inimă mi se mai lasă cu plăcere îmbrăţişată de o iubire vinovată.
15. Nu-i adevărat că trebuinţele adânc fireşti, care sunt în fiinţa noastră trupească de la naşterea ei, ne mai îndreptăţesc orice fel de împlinire a lor.
16. Nu-i adevărat că – dacă mai simt în trupul meu, puternic, foamea – îmi este îngăduit să mănânc orice şi de oriunde.
17. Şi nu-i adevărat că – dacă acum sunt liber cu sufletul – mai pot face tot ce vrea trupul.
18. Ci este adevărat că, dacă nu lupt – din toate puterile mele,
cu toate mădularele mele,
în toate stările mele
şi în toate clipele vieţii mele,
– pentru sfinţirea întregii mele fiinţe: trup, suflet şi duh, în zadar am crezut.
19. În zadar mă laud şi în zadar voi aştepta; după ce am ajutat pe mulţi să intre în cer, eu însumi voi rămâne afară.
20. Şi după ce am propovăduit altora, eu însumi voi fi lepădat.
21. Prin uşa de foc a sfinţeniei trebuie să mă nevoiesc să-mi trec dincolo, la Dumnezeu, tot ce nu voiesc să-mi ardă dincoace, la Satana.
Ajută-mi, Dumnezeul meu!…
Traian Dorz,
din „Prietenul tinereții mele”,
Editura Oastea Domnului, Sibiu
