Petrecerea cu Hristos este totdeauna fericitã, plinã de bucurie și aducãtoare de mari binecuvântãri cerești pentru orice suflet credincios.
Orice clipe petrecute cu Domnul, în orice vreme și în orice loc, aduc cu ele un mare și binecuvântat folos sufletului credincios.
Dar sunt în petrecerile cu Domnul unele clipe și unele locuri în care bucuria Prezenței Lui este negrãit de mare și deosebit de scumpã.
Binecuvântãrile cãpãtate atunci sunt nebãnuit de strãlucite și rãmân de neuitat.
Petrecerea cu Hristos împreunã cu mulțimea celorlalți credincioși și frați este, desigur, plinã de bucurie,
dar pet
recerea cu El în singurãtatea odãiței de rugãciune sau în singurãtatea încercãrii pentru El (Mat. 6, 6),
sunt cu totul altfel!
Petrecerea cu Hristos în lumina Crucii, adicã în libertate și în lãrgime, când vremile sunt pașnice și fãrã piedici și fãrã teamã, cu mulțime de frați și suriori, este, desigur, plinã de multe binecuvântãri!
Dar petrecerea cu El în umbra Crucii, în necazuri, în încercãri, în strâmtorare, în cuptorul suferinței (Dan. 3, 25),
o, asta este altceva, — este cu totul altceva!
Petrecerea cu Hristos în timpul zilei, adicã în vremea când ești sãnãtos,
și când îți merge bine,
și când ai vreun câștig plãcut pentru asta,
este, desigur, mulțumitoare.
Ba aceste petreceri pot ajunge chiar niște distracții dorite, cãutate de mulți și cu plãcere, doar niște obișnuințe plãcute, dar fãrã roadã deosebitã, fãrã fior deosebit, fãrã urmãri deosebite în trãirea noastrã duhovniceascã cu Hristos.
Pot ajunge niște cãlduțe stãri comode și leneșe, unde ne putem adormi conștiința credinței vii și ne putem ușor pierde frãgezimea dragostei fierbinți.
Pe când petrecerea adevãratã cu Dumnezeu, lângã Hristos și pentru Hristos, în vremea de întuneric și pãrtãșia cu El în suferințe (Filip. 3, 10), este o sfântã participare la jugul și la sarcina lui Iisus (Mat. 11, 29),
este rãbdarea ocãrii Lui (Evrei 13, 13)
și este împãrtãșirea soartei Lui, alipit necontenit de El… în timpul priveghiurilor nopții Sale. O, aceasta este adevãrata petrecere cu Dumnezeu.
Aceasta este cu totul și cu totul altceva decât cele obișnuite.
Binecuvântãrile primite în astfel de locuri sunt revãrsãri tainice și neuitate ale Duhului Sfânt.
Lumina și harul pãrtãșiei cu Hristos în astfel de stãri sunt marile împãrtãșiri cu Dumnezeu
și ele sunt nebãnuite și strãlucite.
Nicãieri altundeva pe pãmânt
și în nici o altã stare din viațã,
Dumnezeu nu mai dã sufletului omenesc trãiri și împãrtãșiri atât de înalte și de adânci cu El ca acolo
și ca atunci.
Nici chiar același suflet nu va mai gusta dupã aceea nici o altã datã pe pãmânt harul de care s-a împãrtãșit acolo,
dar nici nu-l va mai putea uita niciodatã.
Acest har deosebit, care era cândva atât de cunoscut și prețuit în Biserica Creștinã din primul veac și care a strãlucit atât de cerește în viața primilor creștini, dându-le atâta frumusețe, biruințã și roadã, a ajuns acum dureros de rar.
A ajuns astãzi atât de puțin cunoscut și gustat, încât pare cã nici nu mai este nicãieri. Încât pare cu totul strãin acela care mai vorbește despre el.
Cele nouã fericiri care se cântã azi în biserici sunt numai niște promisiuni frumoase, dar care nu-l mai intereseazã și nu-l mai privește pe nimeni,
pe care nu le mai cautã și nu le mai dorește nimeni…
Sau sunt numai niște dureroase amintiri ale unor vremi fericite în care ele acopereau o comoarã de trãire plinã de dragoste și de roade a Bisericii lui Hristos.
Poate de aceea azi nici nu se mai cântã de obicei, decât — grãbit — începutul și sfârșitul lor.!..
De atunci a rãmas și obiceiul frumoaselor privegheri ale nopților de rugãciune petrecute în lãcașurile Domnului, unde toate sufletele ar trebui sã stea pe atât de curate și de treze pe cât este de aprins duhul rugãciunilor care se rostesc în Casa Domnului noaptea.
Și pe cât erau de curate și de treze ale acelora care petreceau odinioarã acolo.
Dar, o Doamne, unde sunt sufletele care sã doreascã astãzi aceasta? Fã-le mãcar pe ale noastre!
Doamne Iisuse, Te rugãm, trezește din nou
și înflãcãreazã din nou în Biserica Ta
duhul credincioșilor Tãi.
Fã-i ca mai desprinși de cele pãmântești sã doreascã mai cu foc și sã se înalțe mai cu ușor spre cele cerești.
Trezește în credincioșii Tãi bucurie și îndrãznealã în vremea încercãrii
și biruie Tu în ei frica și fuga de suferințele pentru Tine.
Fã-i sã ținã mai mult la viața veșnicã decât la aceasta trecãtoare.
Fã-i sã afle și sã doreascã marile înãlțãri duhovnicești din cuptoarele încercãrii, singurãtãții și suferinței cu Tine, Iisuse Doamne, mai degrabã decât obișnuitele distracții religioase care îi adorm la slujbele Tale
și îi fac adesea niște pomi plini cu frunze (cu vorbe), dar fãrã nici un rod (faptã).
Ca sã renascã mai curând și mai puternic din aceastã iarnã a nepãsãrii, primãvara fericitã a unei noi înflãcãrãri pline de roada, de strãlucirea și de biruința trãirii în Tine a Bisericii Tale de la început
în aceste zile mai din urmã ale ei pe pãmânt.
Amin.
Cântarea Psalmului 63
Un psalm al lui David. Fãcut când era în pustia lui Iuda
- O Doamne, Tu-mi ești Domnul meu — și eu mã-ncred în Tine
și dupã Tine-mi cautã tot sufletu-nsetat
și dupã Tine trupu-mi tânjește-n lungi suspine
ca-n locul fãrã ape, pustiu, și sec, și-uscat.
- Așa Te vãd eu, Doamne, în sfânta Ta cetate
și-n Casa Ta puterea și slava sã-Ți privesc.
- Mai mult decât viața e marea-Ți bunãtate,
de-aceea-a’ mele buze Te cântã și slãvesc.
- Te-oi binecuvânta dar a’ mele zile toate
și-n Marele Tãu Nume eu brațe voi nãlța.
- Tu saturi al meu suflet ca de cerești bucate
și-n strigãte voioase Te cântã gura mea.
6.Când noaptea-n așternutu-mi pe Tine Te-am în minte
și când gândesc la Tine în nopți de privegheri.
- Tu-mi ești tot ajutorul… sub aripile-Ți sfinte
sunt plin de veselie și plin de mângâieri.
- Mi-e sufletul meu, Doamne, pe veci lipit de Tine
cu Mâna Ta cea dreaptã Tu pururea m-ajuți,
- Iar cei ce-mi cautã viața cu mâini de sânge pline
în adâncimea morții vor merge-n veci pierduți.
- Vor fi loviți de sãbii, șacalii o sã-i prade.
- Dar Împãratu-n Domnul pe veci s-o bucura,
oricine Lui Îi jurã pe veci în cinste șade,
El gura mincinoasã pe veci o va-nfunda.
