Pe tot locul, în sfinte adunări şi rugăciuni
În cartea [despre] Duhul Sfânt, la pagina 48, am scris: „Vom spune cu apăs: Oastea Domnului a răsărit pe urma suflării Duhului Sfânt. Este un vânt de la miazăzi şi răsărit care a suflat peste hotarele ţării noastre.
Noi suntem oasele şi „morţii” de la Ezechil, care zăceam prin văile acestei lumi (Ezec 37, 10). Toţi eram ca nişte morţi ce trăiam (Apoc 3, 1). Toţi eram nişte oase goale şi uscate de orice viaţă. Binecuvântată să fie clipa când vântul cel ceresc a început să sufle peste noi şi hotarele vieţii noastre. El ne-a trezit. El ne-a pus în picioare… El ne-a dat o viaţă nouă.
În mişcarea cu Oastea Domnului nu are nimenea nici un merit. Tot meritul este al suflării Duhului Sfânt. Oastea Domnului a ieşit din suflarea Duhului Sfânt şi va trăi numai până când va sta sub această suflare şi va fi alimentată de această suflare. Eu n-am nici un merit în această mişcare. Doar atât că pe mine vântul cel ceresc m-a trezit mai devreme [cu] un ceas, două. Şi trezindu-mă, am început să strig: „Duhule Sfinte, vino din cele patru vânturi şi suflă asupra acestor morţi, ca să învie… Oase uscate, ascultaţi cuvântul Domnului… Suflete pierdute… treziţi-vă la o viaţă nouă!”.
Noi, ostaşii Domnului, am ieşit din suflarea vântului ceresc şi trebuie să stăm neîncetat sub revărsarea şi binecuvântarea lui. Viaţa noastră şi lucrarea noastră trebuie să fie un rod al suflării Duhului Sfânt.
Revărsarea Duhului Sfânt i-a dat pe creştinii cei dintâi. Revărsarea Duhului Sfânt ne-a dat şi Oastea Domnului. Din revărsarea Duhului Sfânt au ieşit ostaşii Domnului.
Din revărsarea Duhului Sfânt a rămas în ziua Cincizecimii o lume de dragoste, de frăţietate, de jertfă şi bunătate. A rămas o mare Familie a lui Dumnezeu.
Din revărsarea Duhului Sfânt a rămas şi familia Oastei, tabăra Oastei, bucuriile şi biruinţele Oastei. Iar Familia aceasta, tabăra aceasta, biruinţa aceasta va rămâne numai câtă vreme vom sta mereu sub suflarea şi revărsarea Duhului Sfânt.
De aceea spuneam, în primul congres al Oastei, că praznicul Duhului Sfânt este praznicul Oastei.
În praznicul Duhului Sfânt, să ne strângem deci pe tot locul în sfinte adunări şi rugăciuni. Pe tot locul, prin toate adunările noastre din ţară, să ne aplecăm genunchii cu stăruinţă, rugându-ne, pentru „Vântul” cel ceresc, pentru „Focul” cel ceresc, pentru Darul şi revărsarea Duhului Sfânt.
Şi mai ales în frământarea de acum, să ne rugăm pe tot locul ca Duhul cel Sfânt să ne mângâie, să ne întărească, să ne povăţuiască.
Praznicul Rusaliilor e potrivit prilej pentru cercetarea şi întâlnirea fraţilor, pentru adunări mai mici şi mai mari prin toată ţara. Pentru ca peste toată ţara să sufle „Vântul” cel ceresc.
«Isus Biruitorul» nr. 24 / 9 iun. 1935, p. 6
Părintele Iosif Trifa la zile de sărbătoare
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2016
