Apostolul Ioan spune: „Cât despre voi, ungerea pe care aţi luat-o de la El rămâne întru voi şi n-aveţi trebuinţă ca să vă înveţe cineva, ci precum ungerea Lui vă învaţă despre toate – şi adevărat este, şi nu este minciună – rămâneţi întru El, aşa cum v-a învăţat“ (II Ioan 2, 27).
„Ungerea“ aceasta este Duhul Sfânt, pe Care credinciosul L-a primit de la Dumnezeu. „Iar voi ungere aveţi de la Cel Sfânt şi ştiţi toate“ (II Ioan 2, 20).
Această ungere este cel mai însemnat lucru din viaţa credinciosului. Ea este „pecetea moştenirii“, pe care credinciosul o primeşte la naşterea sa din nou. Şi voi, după ce aţi auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), aţi crezut în El şi aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt, Care fusese făgăduit şi Care este o arvună a moştenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câştigaţi de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui (Efes. 1, 13-14).
Apoi, după cum ne arată Apostolul iubirii, ea ne învaţă toate lucrurile. E tocmai ceea ce a spus Domnul Iisus despre Duhul Sfânt, Care este Învăţătorul celui credincios (Ioan 14, 26). Cine are pe Duhul Sfânt nu duce lipsă de alt sfătuitor… şi călăuzitor, fiindcă Duhul Sfânt îl învaţă şi-l călăuzeşte. „Iar când va veni Acela, Duhul Adevărului, vă va călăuzi la tot adevărul; căci nu va vorbi de la Sine, ci câte va auzi va vorbi şi cele viitoare vă va vesti“ (Ioan 16, 13).
Duhul Sfânt aduce aminte credinciosului de tot ce a spus Domnul Iisus. El îi îndreaptă ochii neîncetat spre Evanghelie, îndemnându-l stăruitor să nu treacă peste ce este scris (II Cor. 4, 9) şi să nu se abată de la harul lui Dumnezeu la o altă evanghelie ori să primească un alt duh (I Cor. 11, 4; Gal. 1, 6), ori să se lase furat de filozofie şi amăgirea deşartă, după datina oamenilor, după învăţăturile începătoare ale lumii – şi nu după Hristos (Col. 2, 8). Căci „sunteţi deplin întru El, Care este cap a toată domnia şi stăpânirea“ (Col. 2, 10).
Duhul Sfânt este apoi Mângâietorul celui credincios (Ioan 14, 26; 16, 7; 13). În necazuri, în suferinţe, în dureri, Duhul mângâie şi umple de bucurie inima celui răscumpărat. Fiind Acela prin Care am fost înfiaţi, Duhul ne dă îndrăzneală la Dumnezeu şi, aducându-ne înaintea scaunului de har, ne face să strigăm „Ava!“, adică „Tată!“. Apoi El ne ajută în slăbiciunea noastră, căci nu ştim cum trebuie să ne rugăm. Dar Însuşi Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite. Şi Cel care cercetează inimile ştie care este năzuinţa Duhului; pentru că El mijloceşte pentru sfinţi, după voia lui Dumnezeu (Rom. 8, 15, 26, 27).
Fiind un Duh de înfiere, Duhul Sfânt este Acela Care vorbeşte plin de dragoste şi duioşie în inima celui născut din nou, spunându-i că este un copil al lui Dumnezeu, prin credinţa în Hristos Iisus (Gal. 3, 26; 4, 6-7). Căci „celor câţi L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu“ (Ioan 1, 12). Şi Duhul adevereşte împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu (Rom. 8, 16).
În sfârşit, Duhul Sfânt învaţă şi ajută pe credincios în lucrul cel mai de seamă, pentru a se putea bucura de roada deplină a credinţei şi a ostenelilor sale: Rămânerea în Hristos. „…Ci, precum ungerea Lui vă învaţă despre toate, şi adevărat este şi nu este minciună, rămâneţi întru El, aşa cum v-a învăţat. Şi acum, copii, rămâneţi întru El, ca să avem îndrăzneală când Se va arăta şi să nu ne ruşinăm de El, la venirea Lui“ (I Ioan 2, 27-28).
Roada credinciosului atârnă de rămânerea în Hristos, ca şi mlădiţa în viţă… Cine rămâne în Mine şi în cine rămân Eu aduce multă roadă… Dacă aduceţi multă roadă, prin aceasta Tatăl Meu va fi proslăvit; şi voi veţi fi astfel ucenicii Mei… (Ioan 15, 1-11).
Rămânerea în Hristos (prin credinţă) are ca urmare roada, care este spre slava Tatălui, iar la arătarea Lui, îndrăzneala plină de bucurie a celui care a fost credincios până la sfârşit…
Domnul Hristos a spus: „Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne întru iubirea Mea, după cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu şi rămân întru iubirea Lui. Acestea vi le-am spus, ca bucuria Mea să fie în voi şi ca bucuria voastră să fie deplină“ (Ioan 15, 10-11). Şi dragostea stă în vieţuirea după poruncile Lui. Aceasta este porunca în care trebuie să umblaţi, după cum aţi auzit de la început… Păziţi-vă bine, să nu pierdeţi rodul muncii voastre, ci să primiţi o răsplată deplină. Oricine o ia înainte şi nu rămâne în învăţătura lui Hristos n-are pe Dumnezeu. Cine rămâne în învăţătura aceasta are pe Tatăl şi pe Fiul (Ioan 6, 9). Ce aţi auzit de la început, aceea să rămână în voi. Dacă rămâne în voi ce aţi auzit de la început, şi voi veţi rămâne în Fiul şi în Tatăl. Şi făgăduinţa pe care ne-a făcut-o El este aceasta: viaţa veşnică (I Ioan 2, 25-26).
Ioan Marini, din vol. “Gânduri creştine” (vol. 1)
