În preajma anului 1923, îmi făceam un bilanţ al activităţii mele de 10 ani de preoţie la ţară şi un an redactor la foaia «Lumina Satelor». Şi mă gândeam cu durere la zădărnicia celor 11 ani de strigare în pustiu, fără urme şi fără roade.
Era noaptea târziu. Pe sub fereastra casei mele tocmai trecea urlând un cârd de beţivi. Asta mi-a sporit şi mai mult durerea. Am căzut în genunchi plângând şi m-am rugat Domnului plângând să-mi ajute, în anul ce vine, să lucrez cu mult mai multă izbândă. În această noapte, Duhul Domnului mi-a inspirat gândul unei hotărâri care s-a publicat în numărul de Anul Nou 1923, al foii «Lumina Satelor». În această hotărâre îi chemam pe cititorii mei să intre în anul cel nou cu hotărâre de luptă contra beţiilor, sudalmelor şi altor păcate. Prin iscălirea unei Declaraţii, îi chemam să se hotărască contra păcatelor. Îi chemam într-un fel de VOLUNTARIAT de luptă aprigă contra păcatelor. Din acest început a ieşit pe urmă Mişcarea «Oastea Domnului».
Iniţiativa acestei Mişcări este, aşadar, pe de-a-ntregul a Domnului. Cu nimeni n-am avut absolut nici o consfătuire şi nici o înţelegere cu privire la această Mişcare. Şi de la nimeni n-am avut absolut nici un fel de încredinţare specială pentru înfiriparea ei.
Şi nu numai iniţiativa acestei Mişcări este a Domnului, ci şi creaţia întreagă este a Lui. (…)
Cei care de la început ar fi trebuit să dea sprijin şi ajutor, s-au interesat de ea numai atunci când era deja o puternică înfăptuire care putea aduce glorie şi laudă personală.
Fireşte, prin afirmaţia că inspiraţia şi creaţia Oastei Domnului a venit pe de-a-ntregul de la Domnul – nu neg legăturile ierarhice ale preoţiei. Vreau însă să spun că, în felul cum s-a înfiripat această Mişcare, ca un voluntariat care a cuprins de la început toate eparhiile – n-am avut o încredinţare şi îndrumare specială din partea Î. P. S. Sale, Mitropolitul Nicolae.
Am tras şi am conturat singur cadrele acestui voluntariat, accentuând însă cu toate prilejurile că stau sub controlul Bisericii întregi (Sf. Sinod) după ce Mişcarea cuprindea toate eparhiile.
Părintele Iosif TRIFA
(în Traian Dorz, Istoria unei Jertfe, vol. 2 – Cernerea)
