Oastea Domnului

Rugăciune de nota 10

O cântare spune aşa: „Un mugur s-a întîlnit c-o rază…” Da, mugurul se întindea, raza se cobora! Aşa s-a realizat rodul. Raza coboară, dar trebuie să fie şi mugurul care să urce.

Dumnezeu coboară, dar El coboară numai pînă la un anumit nivel. Pînă la nivelul la care putem urca noi. El mai jos nu coboară. Dacă urcăm noi pînă la nivelul cerut nouă, se face contactul. Dacă noi nu reuşim să ne ridicăm, nu se face nici un contact.

Nu vedem noi aceasta în rugăciune? Cînd avem noi o rugăciune de nota 3, de nivelul jos, nu am făcut niciodată contactul cu Dumnezeu.

Cînd însă rugăciunea noastră urcă pînă la nota 10, adică la maximum posibil pentru noi şi pretins nouă, atunci ce minunat avem contactul cu Dumnezeu!

Atunci pămîntul se cutremură. Atunci ochii plîng.

Atunci sufletul se înflăcărează. Atunci adunarea se aprinde. Atunci Cuvîntul arde. Atunci nu poate fi nimeni piatră. Dar numai atunci, când Dumnezeu face contactul cu noi!… Cînd ajungem la nivelul acela în care Îl contactăm pe Dumnezeu.

Traian Dorz – Strângeţi fărămiturile, vol. I

Lasă un răspuns