Foarte multe mame, după naşterea primului copil, încep a-şi pune aceeaşi problemă care a ajuns astăzi să fie rostită tot mai des, aceea că e greu de trăit şi că nu au cu ce să mai întreţină încă un copil. Glasul acesta din gândul unor asemenea mame este al vrăjmaşului-diavol, căci numai el este ucigaş de la început. Căci aşa a căutat să ucidă, prin Irod, şi pe Pruncul-Iisus, pe Care Tatăl însă L-a apărat, iar din pricina aceasta au fost ucişi alţi 14.000 de prunci.
În vremea lui Irod, mamele jeleau şi se tânguiau după pruncii lor pe care li-i ucisese diavolul prin mâna aceea criminală, dar astăzi acestea se duc de bunăvoie şii predau lui Iroddiavolul cel mişel, lăsându-se înşelate din pricina lipsei credinţei lor în mila şi grija lui Dumnezeu.
O, dacă ar şti bietele «mame» că, atunci când iau hotărârea de a lua viaţa unuia dintre pruncii încă nenăscuţi, oprindu-l să mai vină viu pe lume, că nu linişte îşi agonisesc, ci chinul conştiinţei pentru tot restul vieţii şi pentru vecii vecilor – ar prefera de mii de ori lipsa unei comodităţi trecătoare şi a unei vieţi liniştite! Căci conştiinţa este tribunalul suprem care nu ne va lăsa nici un pic de linişte, ci ne va striga zi şi noapte: Ai ucis! Ai ucis! Şi să nu ne lase! Căci „Mai slăbănog e cel ce are o conştiinţă-mpovărată / Decât cel slăbănog, în zdrenţe, ce se târăşte viaţa toată“ (T.D.).
Am fost şi eu o mamă cu o credinţă slabă, atunci când Domnul m-a pus la încercare. Am avut şi eu anumite îndoieli când, la naşterea celui de-al nouălea copil, am făcut o complicaţie. Din pricina unei tromboflebite, am stat în spital o lună şi jumătate, cu copil cu tot, iar medicii îmi ziceau că voi muri, pentru că va porni un cheag de sânge către creier. Mă batjocoreau astfel mereu, privindu-mă cu silă din pricină că am dat naştere atâtor copii şi mă întrebau dacă sunt catolică, pentru că în mintea lor numai acestea mai puteau naşte mulţi copii. Ei erau, sărmanii, ortodocşi, dar ştiinţa i-a făcut să uite că şi noi, ortodocşii, trebuie să aducem pe lume pe toţi copiii pe care ni-i dă Dumnezeu! Mă obişnuisem şi cu ameninţările lor: „Mori, mamă, mori!“, aşa cum se învaţă omul cu „Bună ziua!“. Dar am strigat spre Mântuitorul meu în a Cărui mână stau viaţa şi moartea şi am zis: „Ajută, Doamne, necredinţei mele!“ Şi Dumnezeu m-a auzit şi m-a salvat. După aceea am mai născut încă doi copii, pentru care nici n-am mai avut nevoie de doctori, ci i-am născut numai cu moaşa.
Când Tatăl Ceresc a spus: „Uitaţi-vă la păsările cerului şi la crinii câmpului…“, a avut în vedere purtarea Sa de grijă pentru toţi câţi se vor încrede în El până la sfârşitul veacurilor. Aşa a purtat El de grijă şi copiilor noştri!
Când ne încredem puternic în Domnul, pe toate le trecem cu biruinţă.
Deci să avem credinţă tare!
Agripina BURUIANĂ – Roznov, Neamţ
