Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home DRAGOSTEA ŞI FRĂŢIETATEA CE A LĂSAT-O ZIUA CINCIZECIMII

DRAGOSTEA ŞI FRĂŢIETATEA CE A LĂSAT-O ZIUA CINCIZECIMII

DRAGOSTEA ŞI FRĂŢIETATEA CE A LĂSAT-O ZIUA CINCIZECIMII

„Mulţimea celor ce crezuseră era o inimă şi un suflet. Nici unul nu zicea că averile sunt ale lui, ci aveau toate de obşte… şi nu era nici unul care să ducă lipsă” (Fapte 4, 32-35). Cum tâlcuieşte Sf. Ioan Gură de Aur acest „comunism” religios

Pogorârea Duhului Sfânt din Ziua Cincizecimii a lăsat o mare schimbare în viaţa şi traiul celor dintâi creştini. A lăsat o lume de dragoste şi frăţietate. „Mulţimea celor ce crezuseră era o inimă şi un suflet. Nici unul nu zicea că averile sunt ale lui, ci aveau toate de obşte… Îşi vindeau averile şi preţul lor îl depuneau la picioarele apostolilor şi se împărţea fiecăruia după cum avea trebuinţă… Şi nu era nici unul care să ducă lipsă”… (Fapte 4, 32-35).

„A, iată, acesta este comu­nismul nostru!” – va striga atare bolşevic. Dar este o enormă deosebire; este o pră­pastie întreagă între acest „co­munism” al Duhului Sfânt şi între cel al bolşevismului.

Comunismul bolşevicilor are de temei ura, tirania, glonţul, necredinţa, dar „comunismul” Duhului Sfânt are de temei dragostea şi liber­tatea.

Nimeni nu era obligat să-şi depună averile la picioarele apostolilor; nimeni nu era obligat nici chiar la taxe şi dăruiri. Fiecare putea ţinea banii şi averile ce le avea (Fapte 5, 1-4). Totul se făcea din dragoste şi libertate. Totul era rodul revărsării Duhului Sfânt.

Sf. Ioan Gură de aur tâl­cuieşte acest „comunism” reli­gios prin următoarea minunată predică a milostivirii faţă de cei săraci şi lipsiţi:

„Tot ceea ce avem este al lui Hristos; chiar şi viaţa de la Dânsul şi printr-Însul o avem; şi dreptul de a trăi, de a res­pira, şi lumina, şi aerul, şi pă­mântul, toate sunt ale Lui; şi, dacă ne-ar lipsi de una din acestea, ne pierdem şi ne ni­micim, căci noi suntem acei trecători şi nemernici (drumeţi).

Aşadar, a zice mereu că «aceasta este a mea, cealaltă este a ta» nu sunt decât vorbe goale, căci, în fapt, nu este aşa. Şi când tu zici că te găseşti în casa ta, nu este altceva decât o vorbă goală, lipsită de rea­litatea lucrului, fiindcă şi aerul, şi pământul, şi materialul casei sunt ale Creatorului; şi chiar şi tu, care ai clădit-o, precum şi toate celelalte, sunt ale Lui. A ta este numai întrebuinţarea casei.

Acestea deci imprimându-le în mintea noastră, de aici vom câştiga două lucruri mari: vom fi totdeauna mulţumiţi, fie că le-am avea în stăpânire, fie că ni s-ar lua şi că nu vom mai sluji celor trecătoare, care nici nu sunt ale noastre. Chiar averile dacă ţi le-a luat, pe ale Sale le-a luat; chiar cinstea şi slava, chiar trupul şi chiar în­suşi sufletul de ţi l-a luat, al Său a luat; chiar copilul dacă ţi l-a luat, apoi n-a luat pe fiul tău, ci pe sluga Lui fiindcă nu tu l-ai plăsmuit ci El l-a făcut.

Cu alte cuvinte, nimic nu este al tău; nici averile, nici cu­vântul, ba încă nici sufletul, căci şi acesta este al Stăpânului.

Din două părţi noi suntem ai Lui. Şi prin creaţiune, şi prin credinţă. De aceea şi zice David: «Şi sfatul meu de la Tine este» (Ps. 38, 11), iar Pavel: «Că întru Dânsul şi viem, şi ne mişcăm şi suntem» (Fapte 17, 28), precum şi atunci când vorbeşte despre credinţă, zice: «Nu sunteţi ai voştri că sun­teţi cumpăraţi cu preţ» (I Co­r 6, 19-20).

Aşadar toate sunt ale lui Dumnezeu. Când, deci, el ne cheamă şi voieşte a ne lua ceva, să nu bolborosim cu vorba ca slugile cele necredin­cioase şi nici să ne însuşim pe furiş lucrurile stăpânului. Dacă sufletul nu este al tău, apoi banii cum pot fi ai tăi?

Cum deci cheltuieşti în ceea ce nu trebuie cele ce nu sunt ale tale? Nu ştii că pentru aceasta vom fi traşi la răspun­dere ca unii ce le-am între­buinţat rău? Nu spune: «Eu cheltuiesc din ale mele şi din ale mele mă desfătez». Sunt ale tale numai atunci când tu le cheltuieşti cu cei săraci.

A nu da săracilor din avere înseamnă a o prăda. Poate că vă miraţi de acest cuvânt, dar nu vă îndoiţi, căci tot ce avem noi nu este proprietatea noastră, ci este a Domnului Dumnezeu, ori în ce chip am primit-o. Şi de aceea ţi-a dat Dumnezeu o avere mare, nu ca să o cheltuieşti la necură­ţenie, la beţie, la îmbuibare, la haine scumpe şi la altă moleşire, ci ca să împărţi la cei lipsiţi; aşa şi bogatul este nu­mai un administrator al comorii celei hotărâte pentru să­raci, pe care el trebuie să o împartă soţilor săi celor lipsiţi. Dacă tu eşti avut, însă chel­tuieşti mai mult decât este nea­părat, vei da seamă despre co­morile ce ţi s-au încredinţat. (Oare cum vor da unii seama despre banii ce i-au cheltuit cu alcoolul, cu tutunul, cu petrecerile, cu luxul şi alte stricăciuni sufleteşti?)

După cum se petrece cu trupul nostru, că îngrijirea sau slujba nu se mărgineşte numai la unul din organele lui, ci se întinde asupra fiecărui organ în parte, iar de cumva se măr­gineşte numai la unul din mă­dulare, apoi atunci întregul trup îşi pierde energia sa, – în­tocmai aşa se petrece şi cu averile.

Nu vezi că mâinile slujesc, gura mestecă şi moaie mân­cările şi stomacul le primeşte? Nu cumva oare zice stomacul: «Fiindcă eu le-am primit, de aceea trebuie a le stăpâni pe toate»? Deci nu spune astfel de vorbe nici tu, în privinţa averilor, căci datoria celui ce primeşte este de a împărtăşi şi pe alţi din cele ce a primit. După cum răutatea stomacului este de a stăpâni mâncările numai pentru sine şi a nu le împărţi în mod proporţional tuturor mădularelor, când atunci întregul trup se şi vatămă – tot aşa şi răutatea celor bogaţi este de a stăpâni totul pentru dânşii, ceea ce au, căci atunci şi pe dânşii şi pe alţii pierd.

Ochiul de asemenea prime­şte lumina, însă pentru aceasta el nu este îndreptăţit de a stăpâni numai pentru sine lu­mina, ci luminează întregul trup. Nasul iarăşi simte mirosul, însă nu-l stăpâneşte numai pen­tru sine. Picioarele încă călă­toresc singure, însă nu se poartă numai pe dânsele sin­gure, ci transportă în acelaşi timp întregul trup. Tot aşa şi tu, orişice ţi s-a încredin­ţat, nu stăpâni singur tu, fiindcă totul vei vătăma şi chiar pe tine însuţi mai înainte de alţi.

Tot aşa se petrece şi cu averile: dacă tu singur te bu­curi de ele, le-ai pierdut, pe când dacă tu le împarţi şi al­tora, apoi atunci mai cu seamă sunt ale tale, pentru că atunci vor rodi şi îţi vor aduce folos.”

«Oastea Domnului  nr. 22 / 31 mai 1931, p. 2

Părintele Iosif Trifa la zile de sărbătoare
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2016

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!