Să cânt aș vrea
Să cânt mereu
Iisuse, al Tău Nume
Atât cât va fi voia Ta
Să mai trăiesc în lume.
Să cânt voiesc
Să-Ți cânt mereu
Plăcuta Ta cântare
Când vei veni, să Te privesc
În slava Ta de soare
Să cânt îți cer
Să-Ți cânt, atât
Cât ochii-mi n’or apune
Și inima-mi mereu spre Cer
S’o ‘nalț în rugăciune…
Să- Ți cânt aci
O Domnul meu
În lumea asta rece
Și’n ceruri să te pot mări
Acolo când voi trece.
Să-Ți cânt mereu
Să-Ți cânt doresc
Aici și ‘n veșnicie
Un imn de slavă glasul meu
Deapururea să-Ți fie.
Să-ți cânt, Iisus
Mereu să-ți cânt
E singura-mi dorință
O, să-ți fiu mereu supus
Statornic în credință…
Nic. Munteanu Valmunt
Tecuci
Sursa: Calendarul foii Isus Biruitorul pe anul de la Domnul 1948, întocmit de Tit I. Trifa și Traian Dorz

