Home Trimişii

Trimişii

Trimişii

Ce mari sunt veşnic Doamne trimişii Tãi smeriţi
dar nici o vreme-n lume şi neam nu i-a-nţeles
în nici un rând de oameni n-au fost urmaţi de lume
deşi ei duc solia ce Însuţi Tu le-ai dat,
deşi Cuvântul Vieţii în gura lor e unic,
– ei sunt mereu de semeni adânc necunoscuţi
fiindcã cei ce-alãturi trãiesc, – sunt orbi şi surzi
urechile şi ochii li se deschid târziu…
– Când se deschid devreme, atunci, prea tulburaţi,
din lene şi pãcate, – în contra lor uniţi –
se scoalã sã-i trimitã cât mai curând napoi
la Dumnezeul care la dânşii i-a trimis.

… O, lumea nu iubeşte Cuvântul Celui Sfânt!
– şi oricine i-l aduce e osândit de ea.
Trimişii, totdeauna plãtesc cu jertfe grele
curajul mãrturiei aduse lui Hristos.
Ei, care valoreazã mai mult decât popoare, –
în trecerea prin lume sunt cei mai defãimaţi.
– Purtând Lumina Slavei, ei simt cã sunt nevrednici,
Lumina dusã însã, îi face sori pe veci.
Când Dumnezeu El Însuşi nu le ascunde Faţa
s-ascund ei sã nu-i vadã prostia strãlucind
cãci lauda le-ar face ne-nchipuit de rãu.

Doar cei smeriţi cu duhul, ce-au ochi curaţi,
îi vãd
– şi îi urmeazã-n tainã…
dar ei, ades, sunt muţi.
Când le revine graiul şi spun, e prea târziu:
primejdia rãsplãţii, în lume, a trecut.
… Iar dupã-aceea poate sã-i laude micimea
aceasta-i doar dovada nevredniciei ei.,

Traian Dorz, Cântarea rodealor

error

Author: admin

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *