Cuvântarea fratelui Al. Lascarov-Moldovanu – Bucureşti
Aceste mari adunări ale noastre sunt pentru întărirea reciprocă între fraţi. Luând de aici provizii sufleteşti, mergem mai tari şi mai plini de încredere spre locurile noastre.
Am fost atacaţi cu îndoieli şi bârfiri. Aceste atacuri sunt fireşti. Mântuitorul ne-a spus: „Pentru Mine veţi găsi împotrivire“. Iar, pe de altă parte, noi ştim că Lucrarea noastră a tulburat tihna multora care trândăvesc în creştinătatea lor.
Roadele, pe care le-am cules în anul ce-a trecut, ne dau dreptul să vorbim fără temere.
Ieşită din însăşi viaţa Bisericii noastre ortodoxe, Oastea Domnului are aceleaşi ţinte şi aceleaşi mijloace pe care le are Biserica.
Pornită de la început cu ţelul modest de a combate prin credinţă: beţia, fumatul, vorbele de ocară – Oastea Domnului s-a dezvoltat zi de zi, în zece ani de existenţă, luându-şi ca menire întreaga problemă a mântuirii sufleteşti prin Biserica lui Hristos.
Mai înainte de orice, trebuie să se ştie că Oastea Domnului presupune o înrolare voluntară a creştinilor în rândurile ei. Numai cel ce se simte pătruns de via dorinţă de a intra în ea va fi un ostaş cu adevărat.
Ţelurile ei sunt limpezi şi categorice. Mai întâi, coborârea învăţăturii lui Iisus în viaţa cea de toate zilele a ostaşului care trebuie să ducă necurmat o luptă dârză şi mereu reînnoită împotriva păcatelor.
Odată ajuns la o zidire sufletească mai temeinică, ostaşul trebuie să ducă învăţătura la alţii, care nu o cunosc, ca să-i ridice şi pe ei la Domnul mântuirii.
De asemenea, o altă mare îndatorire a ostaşului este de a încerca prin toate puterile lui să aducă din nou la Biserică pe cei care au dezertat din ea, înviorând astfel Biserica, moleşită prea mult de cei care dormitează în „împărăţia tihnei“.
Mai presus de toate, una din marile îndatoriri ale ostaşilor este aceea de a păzi Biserica împotriva celor care încearcă a o dărâma.
Oastea Domnului este garda de onoare a Bisericii – gardă care va muri, de va fi nevoie, dar nu se va preda în această luptă sfântă de apărare a Bisericii noastre străbune.
În lupta aceasta, ostaşul are două mari arme: alipirea strânsă de Biserică şi de Sfintele ei Taine şi nesfârşitul rezervor de iubire al lui Iisus Hristos, Mântuitorul lumii.
În ce priveşte mijloacele pe care Oastea Domnului le întrebuinţează, ele sunt acelea ale lui Iisus şi ale Bisericii Lui.
Mai întâi: gazeta Oastei şi tipăriturile ei care sunt cunoscute şi lesne de controlat.
Oastea are apoi adunările sale ţinute în afară de ceasurile slujbelor bisericeşti – şi mai totdeauna puse sub conducerea şi supravegherea preoţilor. În aceste adunări programul este cam acelaşi peste tot locul: o mică rugăciune (de obicei lectura unui psalm), deosebite comunicări ale ostaşilor asupra unor fapte de experienţă personală, o propovăduire a Cuvântului Evangheliei de către un ostaş mai adâncit în cunoaşterea lui, câteva cântări care înviorează programul de la început până la sfârşit. Aceste cântări sunt toate cu pronunţat caracter duhovnicesc şi ele înfăţişează o admirabilă expresiune a chiar sufletului nostru popular. Sunt un fel de doine transpuse pe pământ duhovnicesc.
Oastea are apoi o activitate vie şi puternică de cercetări şi samari-tenism. Patrulări duhovniceşti, cercetări şi mângâieri prin spitale şi închisori, precum şi pe la fraţii bolnavi prin casele lor. Descinderi prin localurile de pierzanie, ajutorarea săracilor şi o continuă acţiune de încurajare şi ridicare a fraţilor între ei. Vine pe urmă o întreagă activitate, lucrare pentru sprijinirea Bisericii. Adunări de bani pentru cumpărarea de cruci, clopote, veşminte preoţeşti.
Iată, în puţine cuvinte, lucrarea cea bună şi frumoasă pe care Oastea Domnului, sub acoperământul Bisericii şi prilejuită şi îndrumată de un ierarh luminat şi bun, o face pentru binele tuturor şi al neamului nostru.
Cine, dintre cei ce au în ei Duhul Adevărului, ar putea să ridice împotriva ei cuvânt de îndoială sau pâră?
Cine, din cei ce iubesc cu adevărat pe Hristos şi Biserica Lui, ar putea să arunce cu piatra în ea?
Oastea Domnului este Lucrarea lui Iisus Domnul, şi cine loveşte în ea, loveşte în Iisus, piatra din capul unghiului, care-l va zdrobi. Noi, azi, la un praznic ca acesta, să avem încredere şi tărie în C u v â n t u l Mântuitorului care ne spune necontenit: „Îndrăzniţi, Eu am biruit lumea!“
va urma
din „PROFETUL VREMILOR NOASTRE”, vol. 1
ALBUM DE ÎNSEMNĂRI ŞI DOCUMENTE
despre viaţa şi opera Părintelui IOSIF TRIFA
Culegere şi prezentare: Moise Velescu
Editura «Oastea Domnului» – Sibiu, 1998
