„Fratele învăţător Ioan Marini, înainte de a merge la adunare să spună un cuvânt, se retrăgea prin grădini, se retrăgea prin păduri pentru rugăciune. Fraţii nu-l vedeau; vedeau doar când ajungea la adunare şi apoi nu-l mai vedeau, pentru că era în locurile acestea şi stătea în genunchi, pregătind adunarea. Cum facem noi astăzi, fraţilor? Mie îmi este ruşine de foarte multe ori când vin aici în faţa frăţiilor voastre când fraţii mă îndeamnă să spun un cuvânt şi ştiu că nu am venit, poate, de la rugăciune, n-am venit de pe genunchi. Şi aşteptăm să se vadă roade în Lucrarea Oastei Domnului. Aici este secretul, iubiţii mei. Înainte de a vesti Cuvântul lui Dumnezeu, secretul biruinţei este să stăm în genunchi (…)
Fratele Marini făcea foarte multe fapte de milostenie. Mi-aduc aminte de situaţia aceea când a venit într-o perioadă de toamnă acasă, cu o pereche de ghetuţe să le aducă mamei lui. Avea nevoie mama lui de o pereche de ghete. Le primise de pe undeva de pe la fraţi, din ţară. A ajuns aici, în mijlocul satului, s-a dat jos din autobuz şi primul lucru pe care îl făcea nu mergea acasă, la ai lui… Noi, de multe ori, de-abia aşteptăm să ajungem acasă, la ai noştri!… El, prima dată se ducea la oamenii săraci, la oamenii bolnavi, la oamenii cu probleme de aici, din sat; prima dată îi cerceta pe ei şi apoi se ducea acasă. Şi a ajuns la o femeie bătrână de aici, din sat, neputincioasă, cu multe probleme şi a stat de vorbă cu ea şi a spus: Ce aţi dori dumneavoastră; de ce aţi avea nevoie? Şi femeia a zis: Aş avea nevoie de o pereche de ghetuţe, să pot să mă duc la sfânta biserică… Ghetele pe care le-a adus pentru mama lui le-a dat acestei femei. (…)
Mă adresez mai ales tinerilor: Citiţi-i viaţa! Să vedeţi cum, la 39 de ani, cât avea când a trecut la Domnul, ce viaţă scurtă, dar o viaţă sfântă! Şi-a sfinţit viaţa în anii aceştia puţini de când l-a întâlnit pe Părintele Iosif Trifa, în 1927, la sanatoriul din Geoagiu”.
Fratele Florin Harosa (Bistriţa)
Puteți asculta întrega mărturisire aici: OasteaDomnuluiTV
