Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Semnificatia Proscomidiei (II)

Semnificatia Proscomidiei (II)

Semnificatia Proscomidiei (II)

Am vãzut în articolul precedent cã semnificatia principalã a Proscomidiei constã în unirea jertfelor individuale ale credinciosilor, concretizate în darurile de pâine si vin, în jertfa Bisericii si recunoasterea acestei jertfe, prin pregãtirea agnetului, ca fiind împãrtãsire din jertfa lui Hristos. Ca urmare, alãturi de tema jertfei Mântuitorului si în indisolubilã legãturã cu aceasta, Proscomidia cuprinde în mod simbolic si tema Bisericii ca împlinire a lucrãrii mântuitoare a Fiului lui Dumnezeu. Astfel, asezarea pe Sfântul Disc, în jurul agnetului, a miridelor (pãrticelelor) scoase în cinstea Maicii Domnului si a sfintilor precum si spre pomenirea credinciosilor vii si adormiti, ne dã o imagine intuitivã deosebit de relevantã a Bisericii – Trupul lui Hristos.

„De fatã a stat împãrãteasa, de-a dreapta Ta”

Mirida Maicii Domnului, mai mare decât celelalte miride, este asezatã în dreapta agnetului arãtând înalta demnitate a Sfintei Fecioare potrivit cuvintelor psalmistului repetate de preot: „De fatã a stat împãrãteasa, de-a dreapta Ta, în hainã auritã îmbrãcatã si preaînfrumusetatã” (Ps. 44,11).

Împãrãteasa care stã de-a dreapta lui Dumnezeu este Maica Domnului cãci ea L-a nãscut în chip de negrãit pe Hristos rãmânând pururea Fecioarã. Ea este cu adevãrat Nãscãtoare de Dumnezeu, este scara ce uneste cerul cu pãmântul pe care Iacov a vãzut-o în vis (Fac. 28,12) pentru cã din ea Dumnezeu a luat firea noastrã umanã. Acceptând sã-L nascã pe Hristos, Fecioara Maria S-a fãcut primitoare din partea neamului omenesc a mântuirii pe care ne-a adus-o Întruparea Domnului. Fãcându-se vrednicã de aceastã nastere datoritã curãtiei si smereniei ei ea a fost sfintitã prin sãlãsluirea Cuvântului devenind izvor de curãtie si nestricãciune. Ea este sfântã mai presus decât toti sfintii „mai cinstitã decât heruvimii si mai slãvitã fãrã de asemãnare decât serafimii”, ea este acoperitoarea, apãrãtoarea, mijlocitoarea si ajutãtoarea credinciosilor.

Maica Domnului îsi uneste rugãciunile cu ale întregii Biserici

Maica Domnului este fãptura aflatã în cea mai intimã comuniune cu Hristos înãltând rugãciunile crestinilor la tronul lui Dumnezeu si Fiul Sãu. Ca urmare mirida Maicii Domnului este asezatã de-a dreapta agnetului destinat prefacerii în trupul lui Hristos. Scotând aceastã miridã preotul se roagã ca, pentru rugãciunile ei, Dumnezeu sã primeascã jertfa noastrã în „jertfelnicul Sãu cel mai presus de ceruri”. Agnetul neprefãcut este jertfa Bisericii. „De aceea preotul se roagã ca pentru rugãciunile Maicii Domnului sã primeascã Hristos jertfa comunitãtii în jertfelnicul Sãu cel mai presus de ceruri, pentru a o preface în jertfa Trupului Sãu care va include astfel în ea si jertfa comunitãtii”.

Maica Domnului îsi uneste astfel rugãciunile ei cu ale întregii Biserici pentru primirea jertfei în „jertfelnicul cel mai presus de ceruri”, adicã în înãltimea spiritualã din fata Tatãlui unde a intrat Hristos prin jertfa Sa si unde rãmâne permanent prefãcând în acest trup jertfit si jertfa de pâine a comunitãtii care se apropie si ea de aceastã supremã înãltare unde se aflã El în stare de jertfã.

 Sfintii sunt intimii lui Dumnezeu

În stânga agnetului si la aceeasi înãltime cu acesta se aseazã miridele în cinstea celor nouã cete de sfinti arãtându-se cã si ei se bucurã de slava în care se aflã Domnul cel rãstignit si înviat, dar nu se aflã în aceeasi intimitate cu Hristos ca si Maica Sa.

Sfintenia constã în „procesul de transfigurare subiectivã a credinciosului prin participarea nemijlocitã la viata în Hristos”. Sfintenia presupune jertfã interioarã, participarea omului la propria lui mântuire prin eliberarea de patimi. Sfintenia este un aspect indispensabil al actului mântuirii si, de aceea, chemarea la sfintenie este adresatã tuturor crestinilor. Sfintii sunt aceia care au înteles aceastã chemare si în mãsura în care si-au luat crucea rãstignind în ei omul vechi, plin de patimi, pãcate si necurãtie, ei participã si la slava lui Hristos cel Înviat. „Fãcându-se pãrtasi Patimii lui Hristos prin martiriu, ascezã, lacrimi si practicarea virtutilor evanghelice, sfintii au învins moartea cu El. Ei sunt de acum vii în Dumnezeu pentru cã Hristos S-a sãlãsluit în ei”. Sfintii sunt intimii lui Dumnezeu, mãdulare de cinste ale Trupului lui Hristos, Biserica. Pentru noi ei sunt un exemplu, o pildã vie a stãrii la care suntem meniti sã ajungem si, în acelasi timp, un sprijin în lupta noastrã pentru dobândirea sfinteniei.

Toti sfintii se unesc cu noi în rugãciune la Sfânta Liturghie

La Proscomidie scoatem miride în cinstea sfintilor multumind lui Dumnezeu pentru darurile hãrãzite celor ce-i urmeazã în sfintenie. Se scot miride în cinstea a nouã cete de sfinti, arãtând prin aceasta cã sfintenia este accesibilã tuturor categoriilor de credinciosi si, de asemenea, cã toti sfintii se unesc cu noi în rugãciune la Sfânta Liturghie. Potrivit majoritãtii Liturghierelor românesti si slave cele nouã cete de sfintii sunt: Sfântul Ioan Botezãtorul, proorocii, apostolii, ierarhii, mucenicii si mucenitele, cuviosii si cuvioasele (monahii), doctorii fãrã de arginti (mari binefãcãtori), Sfintii Ioachim si Ana împreunã cu sfintii zilei si cu toti sfintii si sfântul autor al Liturghiei (Ioan Gurã de Aur sau Vasile cel Mare). În ceea ce priveste sfintii pomeniti nominal în cadrul acestor cete existã diferente de la o Bisericã localã la alta, potrivit cinstei deosebite de care se bucurã anumiti sfinti într-un loc sau altul.

Problema pomenirii sfintilor îngeri

Principala deosebire constã însã în faptul cã Liturghierele grecesti, manuscrise vechi precum si unele Liturghiere slave prevãd ca prima miridã sã se scoatã în cinstea Sfintilor Mihail si Gavriil si a tuturor puterilor îngeresti, Sfântul Ioan Botezãtorul fiind pomenit la a doua miridã, în ceata proorocilor. Liturghierul românesc din 1937 introduce si la noi aceastã practicã însã în editiile ulterioare se renuntã la ea.

Problema pomenirii sfintilor îngeri nu este de micã importantã în contextul simbolismului eclesiologic al Proscomidiei. Asezarea miridei îngerilor în stânga agnetului împreunã cu celelalte cete de sfinti scoate în evidentã faptul cã Biserica este „unirea a tot ce existã”, „eu-ul rugãciunii tuturor fiintelor constiente: pãmânteni, îngeri si sfinti”. Avem astfel pe Sfântul Disc imaginea Bisericii ceresti si pãmântesti unitã în rugãciune în Hristos.

Încercarea de a respinge pomenirea îngerilor pe motivul cã acestia nu ar fi mãdulare ale Bisericii sau cã nu s-ar fi împãrtãsit de roadele jertfei lui Hristos nu este întemeiatã.

Sfântul Simeon al Tesalonicului justificã aceastã practicã arãtând cã îngerii „au fost slujitori ai misterului întrupãrii, sunt una cu noi si o Bisericã suntem, ei doresc a se închina în fata Tainelor Bisericii luând si ei dintr-aceasta o sporire a slavei, ne sunt pãzitori si mijlocitori fatã de Dumnezeu”. Pãrintele D. Stãniloaie sustine de asemenea cã este potrivit a fi pomeniti si sfintii îngeri deoarece „toatã Biserica din cer e slãvitã în prefacerea euharisticã […]. Într-un fel spiritual toti cei din ceruri se împãrtãsesc si mai mult de Hristos; prin Sfânta Liturghie se realizeazã o si mai mare unire a celor ceresti si a celor pãmântesti”.

Având în vedere considerentele de mai sus credem cã ar fi oportunã revenirea la practica scoaterii primei miride în cinstea îngerilor.

 Unitatea Bisericii ceresti si a celei pãmântesti în Hristos

În concluzie putem spune cã pomenirea Maicii Domnului si a sfintilor la Proscomidie scoate în evidentã unitatea Bisericii ceresti si a celei pãmântesti în Hristos precum si faptul cã împãrtãsirea credinciosilor de El în Euharistie si în orice Tainã, nu se înfãptuieste decât în prezenta rugãtoare si plinã de bucurie constientã a întregii Biserici din ceruri.

  • Pr. Prof. Dr. Dumitru Stãniloae, Spiritualitate si comuniune în Liturghia ortodoxã, Craiova, 1986, p. 122.
  • Pr. Prof. Dr. Ion Bria, Dictionar de Teologie Ortodoxã, editia a II-a, Bucuresti, 1994, p. 344.
  • Le Synaxaire. Vie des Santes de l’Eglise Ortodoxe, tome premiere, Thessalonique, 1987,p. 17.
  • Pr. Prof. Dr. Dumitru Stãniloae, Teologia Dogmaticã Ortodoxã, vol. 2, editia a II-a, Bucuresti, 1997, p. 137
  • la Pr. Petre Vintilescu, Contributii la revizuirea Liturghierului român, Bucuresti, 1931, p. 46.
  • Sfântul Simeon al Tesalonicului, Despre Liturghie, cap. 94, în Tractat asupra tuturor dogmelor credinţei noastre ortodoxe, Bucuresti, 1863, p.99.
  •  Pr. D. Stãniloae, Spiritualitate si comuniune în Liturghia ortodoxã, p.124.

Explicarea Sfintei Liturghii

Pr. Florin Botezan

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *