Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home „Şi s-a sculat mortul şi a început a grăi“…

„Şi s-a sculat mortul şi a început a grăi“…

„Şi s-a sculat mortul şi a început a grăi“…

Evanghelia cu învierea fiului văduvei din Nain arată o minune a Mântuitorului Hristos: o mamă îşi ducea fiul la groapă şi, pe drum, s-a întâlnit cu Iisus, Care i-a înviat odorul.

Să luăm aminte că minunea din evanghelia de duminică se întâmplă şi astăzi. Ca şi văduva din Nain, şi noi avem un singur fiu de mare preţ: viaţa noastră sufletească, sufletul nostru. De multe ori se îmbolnăveşte de moarte şi acest fiu al nostru; de multe ori chiar şi moare şi mulţi chiar îl şi îngroapă în păcate.

Dar aceasta încă nu este nici o minune. Minunea aceasta este că şi fiul nostru, viaţa noastră sufletească, sufletul nostru se poate tămădui, poate chiar învia din moartea păcatelor, după ce ne-am întâlnit şi noi cu Iisus Hristos.

Da, da, iubite cititorule, aceasta este taina învierii noastre din moartea păcatelor: să ne întâlnim mai întâi cu Iisus, să-L primim ca pe Cel ce a murit pentru noi şi ne-a lăsat şi nouă darul învierii, precum a zis: „Eu sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine viu va fi, chiar dacă va fi murit“ (Ioan 11, 25).

Şi tu, iubite cititorule, te poţi întâlni cu Hristos oricând: fie că zaci cu sufletul bolnav pe pat, fie că ai plecat şi tu la groapă cu sufletul omorât de păcate.Hristos te aşteaptă ca să-ţi învie sufletul. Îţi trebuie însă ceva învietor de suflete, ca să te întâlneşti şi tu cu Iisus. Îţi trebuie lacrimile văduvei care-şi plângea copilul; îţi trebuie şi ţie lacrimi fierbinţi cu care să-ţi plângi căderea şi moartea ta cea sufletească.

Îţi trebuie, dragă cititorule, un dor, o dorinţă fierbinte după Iisus, Doctorul cel bun, Care să te vindece, să te ridice, să te învie la o nouă viaţă. Când vei simţi acest dor şi îl vei stropi mereu cu lacrimile părerii de rău pentru păcatele tale, atunci şi tu eşti un mort ce a înviat la o viaţă nouă.

Eu am văzut astfel de morţi înviaţi. Cu prilejul unei adunări ce au ţinut-o aici, la Sibiu, cei care s-au hotărât împotriva beţiilor, sudalmelor şi altor păcate grele, un ostaş din Oastea Domnului ne-a spus, în chip mişcător, istoria învierii lui din păcate. „Eram un beţivan vestit în satul meu – ne spunea fratele nostru – şi astăzi oamenii se miră că m-am putut schimba aşa dintr o dată. «Uitaţi-vă, măi – zic oamenii – că prăpăditul cela de ieri s-a făcut cărturar şi acum învaţă pe oameni din cărţi şi gazete»“…

Iată, iubiţilor cititori, cum „s-a sculat un mort şi a început a grăi“!

Un cititor de la sate îmi scriea: „De când mi-ai trimis Biblia, domnule părinte, şi de când citesc în ea, simt că mă fac altul… Duminica merg regulat la biserică şi după ce vin de la biserică citesc oamenilor din Biblie“…
Iacă şi acesta este un mort care începe să „se scoale şi să grăiască“!

Dar de ce nu învie toţi păcătoşii, mă vei întreba?
Pentru că nu se întâlnesc cu Mântuitorul Hristos aşa cum trebuie, răspund eu. Sunt unii, foarte mulţi, care se roagă regulat, merg şi la biserică, dar cu Iisus nu se întâlnesc şi din păcate nu ies. Dacă nu ieşi din păcate, iubite cititorule, dacă nu începi o viaţă nouă după Evanghelie, acesta este semnul că tu încă nu te-ai întâlnit cu Mântuitorul Hristos.

O, ce dar mare este, iubite cititorule, în vorbele: „şi s-a sculat mortul şi a început a grăi“! Şi eu, cel care scriu aceste rânduri, eram odată, dragă cititorule, un mort ce mergeam spre groapa pieirii mele sufleteşti. Şi tocmai când ieşeam din poarta vieţii, Iisus a ieşit în calea mea şi m-a înviat. M-am întâlnit cu Iisus, Mântuitorul sufletului meu; şi de-atunci m-am schimbat, m-am sculat şi „am început a grăi“… şi voi grăi mereu despre minunile ce le face Iisus în sufletul omului.

Preot Iosif TRIFA – Învierea fiului văduvei din Nain – EVANGHELIA DUMINICII A 20-A DUPĂ RUSALII

Author: admin

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!