În vremea aceea, a Bisericii Primare, întrunirile se făceau în case, chiar şi pentru săvârşirea Sfintei Liturghii: casa lui Marcu, a lui Aquila şi Priscila, a lui Iust, casa Mariei, mama lui Ioan, casa sutaşului Corneliu, a Lidiei, şi multe alte case, ale celor care s-au predat ei înşişi lui Dumnezeu, împreună cu toată casa lor.
Cu toţii s-au dus în locurile câştigate în Domnul Iisus pentru veşnicie. Nici Lazăr, nici Maria, nici Marta nu mai sunt; dar în locul lor Duhul Sfânt a ridicat milioane şi milioane de alte case, care să ţină locul celor ce astăzi nu mai sunt. Şi până la sfârşitul veacurilor misiunea Evangheliei nu va fi lipsită de case iubitoare şi purtătoare de steagul biruinţei lui Hristos-Domnul prin Înviere.
Acele case s-au pus cu totul în slujba sfântă biblică. Până şi avutul lor nu mai era al lor, ci al tuturor (cf. Fapte 4, 32-37). Aceste practici sfinte, după litera şi duhul Evan-gheliei se numesc unirea în dragoste desăvârşită a credin-cioşilor. Cu timpul, şi unirea, şi dragostea, şi credincioşia credincioşilor a slăbit; în lucrurile materiale, fireşti, trupeşti, dar mai ales în cele duhovniceşti reapărând „al meu”. Şi acest „al meu” face ca vestitorul Bibliei, împreună-lucrătorul cu Dumnezeu, când seamănă sămânţa Cuvântului să semene plângând sau fiindu-i foame. Plângând pentru săracii neaju-toraţi şi sărăcia dragostei, a stării duhovniceşti sărace care stăpâneşte.
Acest „al meu” închide ochii pentru cel căzut între tâlhari şi inima faţă de cel nevoiaş, ori face dărnicii de mântuială, de ochii lumii. Aceste dărnicii în faţa Domnului n-au nici o valoare, ca şi când n-ar fi. Nu aştepta să vină săracii şi să-ţi ceară. Săracii trebuie căutaţi şi ajutoraţi.
Când simţi rana cuiului care a sângerat mâinile şi picioarele Mântuitorului, rana suliţei care a străpuns coasta Lui pentru vina ta, abia atunci vei simţi cu adevărat şi cu acela care se află în lipsă. Abia atunci unirea şi dragostea creştinilor se fac văzute şi simţite. Abia atunci vei simţi şi durerea celui în suferinţă. Atunci şi rugăciunea-i auzită şi cântarea se înalţă, şi cuvântul vestit se face primit, şi trăirea-i pricina bucuriei; atunci se culeg roade îmbelşugate pentru slava veşnică ce va să vie (cf. Iac 2).
Biserica din casa ta / Cornel Rusu. – Sibiu : Oastea Domnului, 2011
