O, cât de darnic şi de bun eşti Tu cu mine, Doamne Dumnezeul meu! Ajută-mi, Te rog, să răscumpăr mai rodnic măcar în ceea ce-mi vei mai rândui ca dar de zile al bunătăţii Tale peste această limită care şi până aici a fost tot un dar nemeritat al acestei mile şi bunătăţi. Căci nu ştiu, Doamne, cum să-mi tălmăcesc pentru mine altfel darul vieţii cu atât de mulţi ani peste a tuturor celorlalţi tovarăşi ai mei de muncă şi de jertfă în Lucrarea Ta… O, dacă ar fi fost aceasta o dovadă că Ţi-a plăcut munca mea şi că doreşti să Ţi-o mai fac încă! O, dacă n-ar fi ca o milă faţă de lenevia mea căreia îi mai dai timp să mai lucreze, pentru a nu veni la Tine cu mâinile goale şi cu lucrul Tău neterminat… Căci numai Tu ştii în care este adevărul: în cea dintâi sau în cea de a doua! Dar oricum, îndură-Te şi ajută-mi ca să-mi pot sfârşi cu bine lucrul ce mi l-ai rânduit mie să Ţi-l fac.
Dumnezeu înalţă şi tot El coboară pe fiecare, după cele două criterii ale Lui – smerenia şi sinceritatea… Celor smeriţi le dă harul Său, iar celor îngâmfaţi li-l ia. Celor cu inima curată li Se arată Dumnezeu, iar celor cu inima prefăcută li Se ascunde. Câtă vreme ai părtăşie cu Frăţietatea, te bucuri de părtăşia şi inspiraţia Duhului Sfânt. Când nu mai ai părtăşie cu fraţii, nu mai ai nici cu El…
Sfânt înger al Recunoştinţei,
înalţă-o cruce pân-la Cer
cu numele şi jertfa celor
biruitori ce-n veci nu pier,
să fie-n veci la toţi urmaşii
îndemn înalt şi luminos
cum se trăieşte şi se moare
în slujba cauzei lui Hristos…
Dar du-te, îngerul Uitării,
adu un munte de pământ
şi pune-n veci pe cei nevrednici
un nemaiînviat mormânt;
cei rupţi şi morţi duhovniceşte
să moară şi-n uitare-apoi,
nici nume-n veci, nici amintire
să nu mai aibă printre noi…
…O, fii şi strănepoţi, urmaţi-i
pe cei biruitori mereu,
eroic să vă pomenească
Istoria şi Dumnezeu,
dar scârbă să vă fie veşnic
de trădători şi de mişei;
– mai bine morţi decât s-ajungeţi
vreunii dintre voi ca ei.
Amin.
Slăvit să fie Domnul!
Fr. Traian Dorz – Din Istoria unei Jertfe – vol. IV
