Meditaţii

„SORA NOASTRĂ FIVI” – APOSTOLIA FEMEILOR

Din încredinţarea «Astrei», părintele scriitor I. Agârbiceanu a publicat prin foi un rând de articole. Între acelea e şi unul prin care le mustra aspru pe unele femei care fac propagandă sectară. „Femeile – spunea p. Agârbiceanu – nu trebuie să se amestece în propagande religioase. Locul lor e la bucătărie”.

Foarte bine. Şi noi zicem că femeile nu sunt chemate să propage rătăciri sectare, dar, e foarte greşit să spui că femeile nu sunt chemate să facă o propagandă religioasă bună.

Evangheliile şi epistolele Sf. Apostoli sunt pline de femei vestitoare ale Domnului. Oare vestea şi solia cea mare a învierii n-a fost încredinţată, în primele mo­mente, mironosiţelor femei? Şi oare Mariile, Magdalenele, Samarinencele şi celelalte femei care L-au aflat pe Domnul şi au luat de la El iertare şi viaţă nouă n-au fost şi ele tot atâtea vestitoare ale Domnului? Epistolele Ap. Pavel sunt pline de „surori” care ajutau şi ele „lucrul Domnului”. Iată, spre pildă, pe „sora noastră Fivi”. „Vă dau în grijă – scrie Ap. Pavel – pe sora noastră Fivi, care este diaconiţă a Bisericii din Chencrea; s-o primiţi în Domnul şi s-o ajutaţi, căci şi ea mi-a fost de mare ajutor” (Rom 16, 1-2). „Spuneţi sănătate Trifenei şi Trifosei, care se ostenesc pentru Domnul. Spuneţi sănătate Persidei preaiubite, care s-a ostenit mult pentru Domnul” (Rom 16, 12).

Cunoaşteţi, desigur, Epistola Ap. Pavel către Romani. Cuprinde cele mai mari adâncimi în taina mântuirii noastre prin Jertfa Crucii. Ei bine, a­ceastă evanghelie a mântuirii a fost încredinţată lui „Fivi, sora noastră”, să o ducă la Roma. Parcă o vedem cum păşeşte la drum cu comoara ce i se încredinţase.

„Sora noastră Fivi” şi surorile ei trăiesc şi azi. În Oastea Domnului avem atâtea şi atâtea femei care se întrec cu ostaşii în lucrul Domnului.

La Lugoj, spre pildă, avem o „soră Fivi” (Ana Matei) care, prin râvna ei, a înfiripat o Oaste întreagă aproape numai din femei.

Vom spune însă că apostolie adevărată pot face numai „Mariile” şi „Magdalenele” care plâng la picioarele Crucii şi au aflat Jertfa Crucii. O apostolie a femeilor fără acest temei n-ajunge nimic. „ReuniuniIe” şi „Carităţile” cari aranjează petreceri până şi în post n-au nimic cu „Mariile” şi „Fivele” din Scriptură.

 «Oastea Domnului» nr. 19 / 4 mai 1930, p. 1

Alte tâlcuiri la Evanghelii ale Părintelui Iosif Trifa
prezentare: Ovidiu Rus
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2016

Lasă un răspuns