Spre lumile Luminii aripile-am întins,
îndrăgostit de-al Slavei nemărginit Cuprins.
M-am ridicat pe scara nălţimilor de har
spre Taina fără moarte şi fără de hotar.
Pe ce tărâm de soare şi rai am poposit,
de mi-a rămas tot lutul la pragul lui slăvit?
Ce taină mă atrage, de nu pot s-o-nţeleg,
dar nalţă şi sfinţeşte adâncul meu întreg?
Ce soare mă-nfăşoară, de nu pot să-l privesc,
dar şi cântări, şi lacrimi la fel mă copleşesc?
Ce-s valurile care mă ţin şi mă atrag
cu teamă şi iubire, cu tremur şi cu drag?
– M-am avântat… şi-n marea Luminii m-am cuprins,
iar când a’ ei seninuri deasupra-mi s-au întins,
Simţit-am fericirea fiorului nespus
că sunt pe veci un picur din marea Ta, Iisus.
TRAIAN DORZ din ”Cântarea Cântărilor mele”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014
