Stă harfa mută, Doamne, ca lanul neclintit
ce-aşteaptă vântul dulce să-l mişte liniştit,
să-i poarte floarea sfântă spre boabele ce-i cresc
în dulcea-mbrăţişare a Sânului Ceresc.
Stă mâna obosită ca zarea apunând,
aşteaptă harul Slavei ca roua tremurând,
să-i picure frumseţea pe cântecul divin
ca razele de lună pe lacrima de crin.
Stau ochii-nchişi ca faţa izvorului tăcut,
aşteaptă al luminii înfiorat sărut,
ca să-i aprindă cerul cu raze şi culori,
să i se umple totul cu mii şi mii de sori.
Stă sufletul meu, Doamne, ca un întins pustiu,
aşteaptă roua dulce din Cerul Auriu
şi focul ce coboară spre jertfa din altar,
să-l îndumnezeiască al cântecului har…
Cântările Căinţei / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2008
