9. Cea dintâi rugăciune ascultată de Dumnezeu de la vreun om este cea de pocăinţă, cea cu lacrimile întoarcerii la El.
După aceea, toate rugăciunile omului sunt ascultate cu bucurie (In 15, 7).
Căci numai atunci sunt făcute după voia lui Dumnezeu şi spre slava Lui, când izvorăsc dintr-o inimă nouă şi curată.
10. Suflet credincios, bucură-te plin de uimire, bucură-te de bunătatea şi puterea cea mare a lui Dumnezeu, cu care te-ai unit prin credinţă.
Prin mijloacele nevăzute şi necunoscute minţii omeneşti, rugăciunile tale străbat nebănuitele depărtări, până la Tatăl Harului, ajungând Acolo din chiar clipa când îţi deschizi tu gura (Dan 10, 12).
11. O, iată cât de mare este într-adevăr puterea rugăciunii fierbinţi!
Ea poate să închidă sau să deschidă cerul (I Împ 17, 1; Iac 5, 17),
şi poate să vindece bolile venite din păcat (Fac 20, 17; Iac 5, 16),
şi poate să oprească mânia lui Dumnezeu (Num 11, 1-2),
şi poate să izbăvească popoare întregi (Deut 9, 18-20; Iona 3, 10),
şi poate chiar să oprească soarele din mersul său (Ios 10, 12-14),
şi poate să dezlănţuie puterile naturii (I Sam 12, 18),
şi poate să însănătoşeze vrăjmaşi (I Împ 13, 6),
şi poate să învie până şi morţii (II Împ 4, 36-37; Fapte 9, 40-41),
şi poate primi tot ce doreşte (I In 3, 22).
12. Dacă tu ai fi neprihănit şi rugăciunea ta ar fi fierbinte, totul ţi-ar fi cu putinţă, după cum cu putinţă le-a fost şi altora, precum s-a spus în Sfântul Cuvânt dumnezeiesc.
Trăieşte numai în sfinţenie! Ai numai credinţă puternică. Şi roagă-te numai fierbinte – şi vei vedea că va fi întocmai aşa.
Şi că vei primi tot ce ceri în Numele Domnului Iisus.
Fiindcă toate făgăduinţele Domnului sunt adevărate.
13. Când omul se întoarce la Dumnezeu, el află lucruri nemaiauzite (Fapte 19, 11).
Vede că Hristos poate să facă lucruri care păreau cu neputinţă.
Simte şi cunoaşte lucruri pe care nici nu le bănuia înainte niciodată, nici cu mintea şi nici cu inima lui (Ef 3, 20).
14. De când este lumea, nimeni n-a mai putut dărui unui suflet starea de har pe care i-o dă Domnul Iisus (Rom 5, 1-11).
Fericit este sufletul care are o astfel de stare.
Şi fericit este el dacă, având-o, o mărturiseşte cu bucurie şi cu curaj oricui, spre slava Aceluia Care i-a dăruit-o şi spre mântuirea tuturor celor care, însetând după aceste fericite daruri cereşti, află că, iată, cel care vine la Hristos le poate avea.
15. Dacă n-ar fi Dumnezeu, n-ar mai fi nimic şi n-ar mai fi fost nimic.
Cum dacă n-ar fi un meşter, n-ar fi nici lucrul pe care l-a făcut el…
Ce simplu este acest adevăr şi cât de uşor de priceput este acesta până şi de către un copil!
Dar ce neînchipuit de greu este el de primit pentru cei „pricepuţi“!
16. Dacă n-ar veni toate de la Dumnezeu, sigur că n-ar avea de unde să vină, după cum dacă n-ar fi undeva un izvor, n-ar avea de unde să curgă apa aceasta care vine spre noi.
N-ar avea de unde curge, fără izvorul care a pornit-o şi o aduce.
17. Ce măreaţă dovadă că vin de la Dumnezeu poartă în ele însele toate lucrurile Lui!
Strălucirea lor,
ordinea aşezărilor,
trăinicia şi frumuseţea lor,
înţelepciunea alcătuirii şi regularitatea mersului tu¬turor acestora,
toate, toate acestea sunt o dovadă că întreaga Crea¬ţie vine de la Dumnezeu.
Şi merge spre El.
18. Cel care crede că nu mai poate primi învăţătură de la nimeni, acela este un om definitiv pierdut.
19. Cel care îşi închipuie că poate să facă tot ce vrea, fără ca să fie obligat a da socoteală nimănui de faptele sale,
acela nu mai poate fi scăpat de la pierzare.
20. Mândria şi nerecunoştinţa celui rău îl trag şi-l împing la pierzarea sa totală.
Nimic nu este mai sigur ca aceasta.
Dumnezeule al Milei, nu lăsa pe nici un suflet să fie aşa!
Amin.
Traian Dorz, din „Avuţia Sfântului Moştenitor”
