Cunoaşterea lui Dumnezeu
Duminica a II-a din Post (a Sf. Grigorie Palama) Evanghelia de la Marcu 2,1-12 1 Şi intrând iarăşi în Capernaum, după câteva zile.
Duminica a II-a din Post (a Sf. Grigorie Palama) Evanghelia de la Marcu 2,1-12 1 Şi intrând iarăşi în Capernaum, după câteva zile.
Suntem în Duminica Ortodoxiei. Părinții rânduiesc aceasta la început de Post al Paștelui, ca să nu uităm Cărui Dumnezeu aparținem, Cărui Dumnezeu ne.
Duminica a XXXIV-a după Rusalii (a Fiului Risipitor) Evanghelia de la Luca 15,11-32 11 Şi a zis: Un om avea doi fii. 12.
Ne-am despărțit, în Duminica trecută, de cuvântul Mântâitorului, cu un îndemn al Său: „Pocăiți-vă, pentru că Împărăția Cerurilor s-a apropiat” (Matei 4, 17). .
De foarte multe ori am remarcat fragilitatea luminoasă a creștinului. Însă parcă un creștinism mai fragil în alcătuirea lui imediată, precum mi-a fost.
Taina Întrupării Domnului ni-L aduce aproape. La vremea toamnei, a strângerii roadelor, dar și la vremea nădejdii rodului din anul ce vine, Hristos.
Nain. Un sat fără istorie, până când Hristos îl înscrie în Cer. O zi oarecare pentru toți. Nu și pentru o văduvă al.
Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci Evanghelia de la Marcu 8,34 – 9,1 8 34 Şi chemând la Sine mulţimea, împreună cu ucenicii Săi,.
Sunt cuvintele lui Ponțiu Pilat. Dinaintea lui Iisus Hristos, Dumnezeul Cel întrupat. Iudeii contemporani L-au acuzat pe Acesta că lucrează pentru diavol, că.
Pr. conf. univ. dr. Constantin Necula Evanghelia Duminicii acesteia, cuprinsă în Evanghelia de la Matei (14, 14-22), ne arată că Dumnezeu ne este.