Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Ţi-a plăcut această carte?

Ţi-a plăcut această carte?

Ţi-a plăcut această carte?

Dar numai cu plăcerea nu te poţi mântui… Plăcerea trebuie să treacă într-o schimbare din temelie a vieţii tale… într-o viaţă nouă cu Domnul

Dragă cititorule! Poate că ţi-a plăcut această carte. Pe unele locuri poate că ai şi lăcrimat citind-o. Dar mă grăbesc să-ţi spun că numai cu plăcerea nu te poţi mântui.

Diavolul nu se teme de plăcerea ta. De ce? Pentru că ştie că plăcerea ta şi fiorul tău sufletesc e numai ceva trecător. Ai tresărit o clipă şi pe urmă iar ai adormit în patimi şi păcate.

Diavolul se sperie numai când plăcerea ta trece într-o hotărâre contra păcatelor. Diavolul se cutremură numai când plăcerea se schimbă într-un cutremur sufletesc, într-o rupere cu lumea şi păcatele.

Diavolul se cutremură şi fuge îngrozit când plăcerea sufletească îl îngenunchează pe om la picioarele Crucii şi acesta îşi predă viaţa Domnului, ca să înceapă o viaţă nouă cu el.

Diavolul se sperie numai atunci când îţi pui hotărâre să o rupi cu viaţa şi trecutul tău cel păcătos, când Îl primeşti pe Domnul de Împărat, Stăpân şi Cârmuitor peste viaţa şi inima ta şi începi cu El o viaţă de luptă şi de biruinţă contra păcatului şi contra ispititorului diavol. Despre cum se câştigă această biruinţă, citiţi cartea „Ce este Oastea Domnului“ şi intraţi în Oastea Domnului! Oastea Domnului este o mişcare de renaştere sufletească.

Ea hotărăşte pe oameni la o viaţă nouă cu Domnul… la o schimbare din temelie a vieţii. Citiţi cartea despre Oastea Domnului şi foaia Oastei, unde veţi afla pe larg lămuriri despre această Mişcare.

Dragă cititorule! De vrei să ai folos sufletesc din citirea acestei cărţi, nu te mulţumi numai cu plăcerea şi fiorul sufletesc ce l-ai avut citind-o, ci lasă-L pe Duhul Sfânt să lucreze mai departe în sufletul tău şi să te trezească la o viaţă nouă. Intră în Oastea Domnului, primeşte-L pe Domnul, ca să începi o viaţă nouă cu El!

Mai lângă Domnul meu / Preot Iosif Trifa –       Ed. a VI-a, rev. – Sibiu: Oastea Domnului, 2003

error

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!