,,Prea iubiți Părinți,
Prea iubiți frați şi surori,
Sfântul Apostol Ioan, în prima sa epistolă duhovnicească, are şi câteva scurte cuvinte pentru copii, pentru părinţi şi pentru tineri. Către tineri spune ceva scurt şi repetat: Vă scriu vouă, tinerilor, fiindcă ați biruit pe cel viclean (I In 2,13). Apoi scrie ceva foarte asemănător: Scris-am vouă tinerilor, căci sunteți tari şi cuvântul lui Dumnezeu rămâne în voi şi ați biruit pe cel viclean (I In 2,14). Sfântul Apostol Ioan scrie unor tineri, care, alături de părinţi, alături de copii erau credincioşi. Când spune ați biruit pe cel viclean, înseamnă că tinerii aceştia au luptat, fiindcă nu este biruință fără luptă.
Faptul că nu este biruință fără luptă o arată foarte bine Părintele Iosif chiar prin numele de Oastea Domnului pe care l-a dat Mişcării întemeiate de el. Părintele ne-a făcut să înțelegem că viața de credință este o luptă în care noi suntem chemați să fim biruitori prin Iisus Biruitorul. Dar dacă noi nu suntem conştienţi de aceasta şi nu ne implicăm în luptă, suntem biruiți de la început. În prima afirmație, Sfântul Apostol Ioan spune: Ați biruit pe cel viclean, în a doua se amplifică puțin și spune: Sunteți tari şi cuvântul lui Dumnezeu rămâne în voi şi ați biruit pe cel viclean. Acestea presupune foarte multe lucruri: să fii un tânăr întărit duhovniceşte, să ai cuvântul lui Dumnezeu totdeauna în ființa ta, iar acest cuvânt să aducă roade. Deci poți birui pe cel viclean în măsura în care dobândeşti această tărie şi în măsura în care cuvântul lui Dumnezeu rămâne în tine. Iar aceasta nu se poate întâmpla decât atunci când Îl iubeşti cu adevărat pe Hristos, când Hristos, Care bate în uşa ta, este primit în inima ta, când naşterea din nou – ca întâlnire a ta cu Hristos adâncă şi reală – se petrece la modul existențial cel mai înalt. Atunci poți să fii aşa cum descrie Sfântul Apostol Ioan pe tinerii creştini: Scris-am vouă, tinerilor, căci sunteți tari şi cuvântul lui Dumnezeu rămâne în voi și ați biruit pe cel viclean (I In 2,14). Aşa trebuie să dorim noi să fim în relația noastră cu Dumnezeu. Aşa trebuie să fie implicarea noastră în lupta cea duhovnicească: ca a unor ostaşi tari, care au ferm în ființa lor cuvântul lui Dumnezeu, chemarea lui Dumnezeu, trimiterea lui Dumnezeu şi care sunt pururea biruitori asupra celui viclean.
Ascultând minunatele lucruri spuse aici, mă întrebam: Nu cumva se face prea puțin lucru în Oastea Domnului? Că-i auzim pe tineri numai la adunările de tineret, la adunările mai generale sau locale. Nu cumva tinerilor li se cere mult mai puțin decât pot face de fapt? Şi aceasta este problema la care mă gândesc foarte mult. Şi am spus-o de mai multe ori în fața fraților. În Oastea Domnului, din păcate, sunt prea multe energii care nu sunt luate în seamă, care sunt lăsate să se risipească. Când Mântuitorul le-a spus Apostolilor, după Înviere: Mergeți în toată lumea şi propovăduiți Evanghelia la toată făptura (Mc 16,15), ei au luat în serios acest lucru şi au mers în toată lumea. În generația Apostolilor, Evanghelia a ajuns până în India şi până în Spania, cu mijloacele de atunci. Dacă noi, cei din Oastea Domnului, nu luăm în serios această trimitere, dacă ne mulțumim să ne învârtim în cercul nostru îngust şi risipim energii şi dacă, mai ales, punem stavilă când cineva poate să facă ceva şi vrea să facă ceva, săvârşim un mare păcat. Este o atitudine condamnabilă aceea de a găsi hibe pentru iniţiativele fraţilor şi, din păcate, sunt deseori prezente astfel de atitudini; când face cineva ceva apar critici. În Oastea Domnului sunt de foarte multe ori prezente aceste atitudini condamnabile: fie că faci ceva bun, fie că faci ceva rău eşti criticat.
Când Mântuitorul ne trimite nu trebuie să ne încredem în puterile noastre. Când Mântuitorul i-a trimis pe Sfinții Apostoli nu erau nişte bătrâni; noi îi vedem în icoane ca pe nişte moşi cu barbă albă. Sfinții Apostoli, când a pătimit şi a înviat Hristos, erau nişte oameni tineri, erau ca nişte elevi. Sfinții Apostoli Petru şi Pavel când au murit în anul 67, la 37 de ani de la învierea Mântuitorului, n-au murit de bătrânețe; erau tineri şi tocmai energia lor tinerească i-a făcut să biruiască toate obstacolele. Ei bine, luând în serios trimiterea Mântuitorului, au ajuns până la marginile pământului. Despre Sfântul Apostol Pavel aşa şi spune un ucenic apostolic, Clement Romanul: Apostolul Pavel a mers până la marginile Apusului (în limba greacă to terma tes dy- seos). S-a dus până acolo de unde nu putea merge mai departe, era oceanul pe care nu-l putea depăşi. Iar Sfântul Toma a ajuns până în India, şi până azi este în India Biserica ucenicilor Sfântului Toma.
Dacă avem în noi cuvântul lui Dumnezeu şi tăria pe care El o dă celor credincioşi, nu avem nevoie de stagiu special înainte de a intra în arena mărturisirii lui Hristos.
S-a vorbit aici despre Oaste – Biserică. Aud deseori în limbajul fraților acest binom pe care nu ştiu cum să-l combine. Vorbesc de Oaste şi de Biserică ca şi cum ar fi două lucruri diferite şi împărțite. Şi pun problema greşit, ca şi cum ar fi în fața unei alegeri, motiv pentru care cineva poate spune, în mod fals: eu sunt mai mult în Oaste decât în Biserică. S-a spus aici că noi, prin tot ce facem, suntem în Biserică. Nu suntem noi şi Biserica, noi pe lângă Biserică, noi înafara Bisericii, noi împotriva Bisericii. Recent mi s-a întâmplat la un sfat frăţesc să aud numai o critică la adresa Bisericii. Un frate tot ce a avut de spus în seara aceea a fost să critice preoții din Biserică. Dar el era pe dinafară, pentru că nu prea ştie cum arată Biserica pe dinăuntru. Tot ce se întâmplă în Biserică ne priveşte pe noi. Dacă Biserica are probleme, înseamnă că noi avem probleme; dacă Biserica este o ruină, este o ruină de care plângem. Îmi place să citez în privința aceasta un cuvânt din Psalmul 101, un psalm scris de un om necăjit pentru situația din poporul său. Pentru că templul după cucerirea babiloniană era în ruină, omul acesta se ruga: Sculându-Te, vei milui Sionul, că vremea este să-l miluieşti pe el, că a venit vremea. Că au iubit robii Tăi pietrele lui şi de tărâna lui le va fi milă (v. 14-15). Templul era o grămadă de dărâmături, iar cei care iubeau Sionul iubeau şi pietrele acelea dărâmate şi molozul. Aşa trebuie să fim şi noi pentru Biserică. Să nu criticăm Biserica, ci dimpotrivă, chiar dacă vedem ruinele Bisericii să facem tot ce putem, iar dacă nu putem face nimic să ne rugăm ca Domnul să miluiască Sionul (Biserica).
După cum vedeți, în Biserică suntem chemați să facem mult mai mult decât facem. Ar trebui să ne dorim să vedem ce-i de făcut şi să începem să facem împreună, că de aceea suntem o Oaste. Nu numai ce facem individual. La modul individual facem ce face un om cu adevărat credincios, dar la modul comunitar, la modul acesta al unirii a doi sau trei sau mai mulți, realizăm lucruri care să lase urme, aşa cum Apostolii – martorii Învierii au schimbat lumea. Lumea în vremea lor era păgână, plină de temple idolatre. Când a intrat Sfântul Apostol Pavel în Atena, s-a cutremurat cu duhul văzând mulțimea de idoli, iar azi se laudă grecii că sunt ortodocşi şi că însuşi Sfântul Apostol Pavel a propovăduit în Atena. Cine merge acum în Atena poate vedea predica Sfântului Apostol Pavel din Faptele Apostolilor pe Acropole scrisă pe table de bronz.
Sfântul Apostol Pavel a schimbat lumea. Şi noi suntem chemați să schimbăm lumea. Da, s-a spus şi azi, lumea este rea, dar totdeauna a fost rea. Sfântul Apostol Ioan spune mai departe în aceeaşi epistolă: Nu iubiți lumea şi nici cele ce sunt în lume (I In 2,15). Mântuitorul a adus, prin Jertfa şi Invierea Sa şi prin harul Duhului Sfânt, o înnoire. Şi dacă lumea nu este destul de înnoită este pentru că noi nu ne facem destul datoria. Oastea Domnului este o Oaste care trebuie să mărşăluiască biruitor, aşa cum Apostolii au mărşăluit biruitori. În urma lor au lăsat păgânismul în ruine, iar pe aceste ruine au ridicat mărturisirea lui Hristos şi a Evangheliei. Evanghelia… este putere a lui Dumnezeu spre mântuirea tot celui care crede (Rom 1,16). Cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este o nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu (I Cor 1,18).
Deşi prin decretul de la Mediolan (Milan), din 313. Constantin cel Mare a schimbat oarecum lumea, de fapt lumea era schimbată. Meritul lui Constantin a fost acela că a observat realitatea potrivit căreia păgânismul murise şi că prin creştinism s-a ridicat o nouă lume. În ciuda prigoanelor (înaintea împăratului Constantin o domnit Dioclețian, care a fost un mare prigonitor al creştinilor), în ciuda opozițiilor, în ciuda întregului sistem idolatru, creştinismul era biruitor. Lumea noastră nu este mai bună, dar probabil nici mai rea decât lumea păgână de atunci. Dacă vreţi să vedeți cum era lumea păgână şi cum o vedea Sfântul Apostol Pavel e destul să citiți în Epistola către romani primul capitol. Lumea aceasta rea aşteaptă mărturia noastră despre mântuirea în Hristos. Şi toți suntem chemați să ducem această mărturie întărindu-ne unii pe alţii, nu batjocorindu-ne, nu criticându-ne. Dacă cineva are o inițiativă să nu o sugrumăm, ci să o discutăm, să o îmbunătățim şi să o desăvârşim, ca să facem în felul acesta voia lui Dumnezeu.
Oastea Domnului este chemată de Dumnezeu în lumea aceasta la o lucrare minunată, iar noi nu ne-am dat nici pe departe măsura; suntem prea înceți; suntem prea speriați; am ajuns să ne fie frică şi de un gând mai îndrăzneț. Să avem curaj, să-l lăsăm să se clarifice în adunările frăţeşti şi să-l ducem la împlinire.
În urmă cu câțiva ani, am stat o zi întreagă la Mitropolitul Daniel, actualul Patriarh, şi am discutat în legătură cu o problemă a Oastei Domnului. Există un document în legătură cu un calendar. Înalt Preasfințitul Daniel ne-a impus, pentru că am încălcat monopolul Bisericii în legătură cu calendarul, să întărim activitatea Oastei Domnului în Arhiepiscopia Iaşilor, dar n-am întărit-o şi a rămas o vorbă goală. Probabil că Patriarhul de azi ne-ar spune astăzi să întărim activitatea Oastei în toată Biserica Ortodoxă Română: nu numai în Moldova, ci în toată ţara şi în toată diaspora, până în Canada şi în Statele Unite. Este lucrare minunată şi nu avem energii destule pentru cât lucru ne aşteaptă. De aceea, întăriți fiind în adevăr, să-l biruim pe cel viclean cu toate fățărniciile lui în numele Domnului nostru Iisus Hristos, Care pentru noi a murit şi a înviat. Amin!”
(«Iisus Biruitorul», 24/2013, p. 4)
(La Adunarea de Tineret pe Țară, Comăneşti, 11 mai 2013)
Pr. Prof. Vasile Mihoc, din „Cuvinte ale credinței și ale bunei învățături”, Editura „Oastea Domnului”, Sibiu, 2015, pag.19-25
