Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Un cuvânt celor căzuţi

Un cuvânt celor căzuţi

Un cuvânt celor căzuţi

Adu-ţi aminte de unde ai căzut şi pocăieşte-te!… (Apoc 2, 5)

Adu-ţi aminte cum ai primit şi auzit… (Apoc 3, 3)

Întăriţi-vă dar mâinile obosite şi genunchii slăbănogiţi… (Evr 12, 12)

 

Dragul meu, tu ai venit odată la Mântuitorul. Apăsat de greutatea păcatelor tale, ţi-ai predat viaţa Lui şi ai putut să te bucuri de iertarea Sa. Ce amintiri scumpe sunt zilele ce-ţi amintesc de dragostea celor dintâi clipe ale întoarcerii tale! Cum mergeai altădată cu fraţii tăi la un loc, să te bucuri, să cânţi şi să slăveşti pe Domnul împreună cu ei! Cum ascultai atunci cuvântul lui Dumnezeu şi căutai să spui şi altora din cuvintele minunate ale gurii Sale! Acasă citeai cuvântul lui Dumnezeu, te rugai, îţi sfătuiai copiii şi-i îndrumai să apuce şi ei pe calea Domnului.

Astăzi?… Te văd rece şi nepăsător. Fericirea şi voioşia nu se mai văd pe faţa ta. Acolo unde „dragostea lui Hristos ne strânge“ nu te mai zăresc… Rugăciunea a pierit aproape cu totul din viaţa ta. Biblia, prăfuită, stă aruncată deoparte. Gura ta nu mai laudă pe Domnul.

Dragul meu, ce e cu tine? Fratele meu, ce s-a întâmplat cu tine! Vorbeşte, nu tăcea! Mi se zbate inima în mine de durere, când te privesc în starea aceasta. De ce taci? De ce nu mai vorbeşti? De ce te fereşti de a te mai întâlni cu fratele tău, care te iubeşte încă, deşi iubirea ta faţă de el e stinsă de mult?

Adu-ţi aminte de dragostea noastră de la început! Adu-ţi aminte de zilele bucuriei când, după ce am venit la Mântuitorul, una în cuget şi-n simţiri, am pornit cântând spre Patria cerească. Ce bine, ce frumos, ce minunat era! Adu-ţi aminte, frate, adu-ţi aminte!…

Apoi, te mai întreb: ai uitat, iubitule, că ai fost curăţit de vechile tale păcate? Ai uitat de Domnul Iisus, Care din iubire Şi-a dat viaţa pentru tine? Ai uitat de bucuriile şi mângâierile Lui, cu care te-a înconjurat în vremurile de întristare? Ai uitat de fraţii tăi? Ai uitat să te mai rogi? Ai uitat să te apropii de cuvântul vieţii? Ai uitat că eşti un copil al lui Dumnezeu? Ai uitat? Ai uitat?

Ioan Marini, din vol. “Gânduri creştine” (vol. 2)

error

Author: admin

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *