Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Unii părinţi pretind copiilor lor să fie ceea ce ei, părinţii, nu sunt

Unii părinţi pretind copiilor lor să fie ceea ce ei, părinţii, nu sunt

Unii părinţi pretind copiilor lor să fie ceea ce ei, părinţii, nu sunt

Când eram copil, frecventam cu regularitate Şcolile Biblice duminicale, care-mi deveniseră cea mai mare bucurie. Însă când mama alunecase pe un povârniş nepotrivit şi nu mai venea cu noi, ci se mulţumea doar să ne trimită, mi-a provocat mâhniri şi nemulţumire sufletească, neputând a le împărtăşi nimănui.

Lecţiile se predau ca unor copii, dar nu pe măsura creşterii şi a înaintării în viaţă. Ori erai copil şi chiar mai mare, trebuia să te mulţumeşti cu hrana copilărească, ori erai major, cu armata terminată, ca să poţi intra în rândul celor vârstnici. În acele şcoli duminicale ni se spunea despre har că este milă nemeritată. Doar atât. Cât despre provenienţa harului, puterea, influenţa, acţiunea, puterea creatoare, influ-enţa asupra sufletului pocăit la realizarea omului nou, spre a primi chipul desăvârşit al Celui ce l-a creat nu se spunea nimic.

Biblia răspunde la toate întrebările vieţii, chiar şi la cele ce ni se par încurcate. Privindu-ne ca-ntr-o oglindă, ne vedem aşa cum suntem. Biblia este ca un depozit minunat, ca o mină bogată în aur. Cine nu ascultă învăţăturile ei şi nu se sileşte a le împlini rămâne sărac, lipsit de harul şi puterea-i divină. Nu litera, ci Duhul. Lucrările Duhului lui Dumnezeu trebuie judecate duhovniceşte; de aceea omul firesc nu le poate primi (cf. I Cor 2, 14). În măsura dăruirii sale Luminii se lumi-nează, se adânceşte în cunoaşterea temeinică a adevărurilor Sfintei Scripturi. Cu cât descoperirea e mai vădită, şi tezaurul se arată mai luminos, strălucitor, viaţa se arată mai curată, mai sfântă, mai ca Hristos-Domnul.

Harul nu este numai mila care ne strânge în jurul Crucii de pe drumurile hoinăreştilor umblări, ci este şi puterea prin care rămânem statornici, şi bogăţia, comoara sufletească, podoaba sufletului pentru veşnicie, haina în care vom străluci pe vecie. Harul este lucrarea, iar lucrătorul este Dumnezeu în Duhul Sfânt.

În firea omenească, cu primul început, se naşte, se cultivă, se dezvoltă germenul fioroaselor desfătări lumeşti şi, dureros, sub ocrotirea şi privirile neînţelepte ale părinţilor trupeşti, neglijenţa părinţilor sufleteşti, până când puiul cel plăpând, o dată cu creşterea, devine fiara sălbatică în care satana cu duhurile lui tronează (cf. Rom 7, 23).

Şi aici voi spune întâmplarea cu o femeie din adunarea penticostală care-şi conducea fiica la bal şi la tot felul de petreceri lumeşti, căutând cu tot felul de argumente s-o lămurească pe mama mea că dansurile de astăzi nu-s ca cele de demult. „Sunt jocuri tare liniştite, soră” spunea ea. Cu alte cuvinte, nevinovate şi se pot privi şi chiar practica. Şi care i-a fost răsplata? Dintr-o familie numeroasă, nici un credincios măcar. Toţi copiii s-au dus în lume, iar părinţii sufleteşti se fac vinovaţi că nu explică cu orice prilej urmările grozave ale păcatului, mersul păcătos al lumii şi pedeapsa focului gheenei care va cuprinde veşnic, fără mistuire, pe toţi cei care iubesc lumea şi lucrurile ei (cf. I In 2, 15; II Tes 1, 8). Nu există joc nevinovat. Jocul aprinde pofta, e grija firii prin care se trezeşte pofta care duce la păcat. Apoi, în altă ordine de idei, cine-l slujeşte pe Dumnezeu dansând? Unii păcătuiesc dan-sând, iar alţii, care nu joacă, păcătuiesc privind, împlinind pofta ochilor, lăudăroşenia vieţii, şi astfel, omul cade din har, făcându-se fiu al gheenei.

Unii părinţi pretind copiilor lor să fie ceea ce ei, părinţii, nu sunt; să facă binele pe care ei nu-l săvârşesc. Alţii folosesc metode aspre sau indulgente. Şi asprimea şi indulgenţa sunt la fel de periculoase, dacă nu se foloseşte nuiaua la timpul potrivit, când nu trebuie, sau nu o folosesc deloc, mulţumindu-se să zică: „N-am ce-i face! Las’ că s-o trezi el mai târziu…”

Am întâlnit părinţi care se rugau Domnului cu multă stăruinţă, vărsând lacrimi pentru binecuvântarea copiilor lor, dar ei nu se străduiau să le dea îndrumări biblice. În împrejurări ca acestea din urmă, copiii îi vor târî şi pe părinţi la păcat.

Mai sunt şi alte categorii de părinţi care opresc copiii de la întruniri păcătoase şi nedemne, dar ei se duc. În cazul acesta, copiii le vor spune: „Pe noi ne opriţi, dar voi de ce vă duceţi? Pentru noi e primejdios, e păcat, dar pentru voi? Pentru noi e împotriva voii lui Dumnezeu, dar pentru voi? Voi nu păcătuiţi când faceţi ceea ce nouă ne spuneţi să nu facem?

Alţii folosesc metode aspre, cu ceartă, cu ocări, cu strigăte şi gălăgie multă, iar alţii nu fac nimic, îi lasă pe copii să crească în voie liberă.

Biserica din casa ta / Cornel Rusu. – Sibiu : Oastea Domnului, 2011

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!