Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Urâciunea focului strãin

Urâciunea focului strãin

Urâciunea focului strãin

Dumnezeu a dat lui Moise o poruncă pe care o citim în Ieşire, capitolul 19, versetul 22, anume ca „preoţii, care se apropie de Domnul Dumnezeu, să se sfinţească, ca nu cumva să-i lovească Domnul”. Era vorba de slujirea la Cortul Sfânt. S-a întâmplat însă ceva cu doi fii ai lui Aron. În Levitic 10, 1-6 ni se arată că „cei doi fii ai lui Aron, Nadab şi Abiud, luându-şi cădelniţele, au pus în ele foc, au turnat peste foc tămâie şi au adus înaintea Domnului foc străin, ce nu le poruncise Domnul. Atunci a ieşit foc de la Domnul şi i-a mistuit şi au murit amândoi înaintea Domnului. Iar Moise a zis către Aron: Iată ce a voit să spună Domnul când a zis: Voiesc să fiu sfinţit de cei ce se vor apropia de Mine şi înaintea adunării a tot poporul preaslăvit. Iar Aaron tăcea. Atunci a chemat Domnul pe Misail şi Elţafan, fiii lui Uziel, unchiul lui Aaron, şi le-a zis: Duceţi-vă de scoateţi pe fraţii voştri din locaşul cel sfânt şi-i duceţi afară din tabără! Şi aceştia s-au dus şi i-au scos în hitoanele lor afară din tabără, cum zisese Moise. Iar lui Aaron şi fiilor săi, Eleazar şi Itamar, le-a zis Moise: Capetele voastre să nu vi le descoperiţi şi veşmintele voastre să nu vi le sfâşiaţi, ca să nu muriţi şi să nu atrageţi mânia asupra obştii întregi. Dar fraţii voştri, toată casa lui Israel, pot să plângă pe cei arşi, pe care i-a ars Domnul”.

Cutremurătoare întâmplare! Au făcut o slujbă Domnului fără ascultare de maimarii lor, fără binecuvântare. Aceşti fii ai lui Aaron, Nadab şi Abiud, erau îmbrăcaţi în veşminte ca ceilalţi fraţi ai lor, Eleazar şi Itamar, aveau cădelniţe şi jeratic, şi tămâie, cum aveau şi ceilalţi şi puteau tămâia şi ei, dacă aveau binecuvântare. Dar au intrat înaintea Domnului fără binecuvântare de la Moise şi de la Aaron. Şi, vai, aceeaşi mireasmă pe care o aduceau şi fraţii lor cu binecuvântare înaintea Domnului, din partea celor doi fraţi vinovaţi era foc străin. Ce înseamnă asta pentru noi? Poţi să vorbeşti acelaşi cuvânt, unul cu binecuvântare şi altul fără binecuvântare. Unul cu ascultare de fraţi şi altul fără această supunere frăţească. Poţi să scrii un cuvânt cu binecuvântare sau fără binecuvântare. E acelaşi text, să spunem aşa, e acelaşi cuvânt, e aceeaşi tămâie, e aceeaşi mireasmă. Dar unul e foc străin, că-i fără binecuvântare, altul e cu binecuvântare şi-i plăcut lui Dumnezeu. Poate ni se pare uneori că nu are importanţă lucrul acesta. Dar în ochii lui Dumnezeu, ascultarea şi binecuvântarea au o mare importanţă. Fiii lui Aron au ars. Focul Domnului i-a ars şi nu au avut voie fraţii lor să-i plângă sau să-şi descopere capul la înmormântarea lor. O, ce poruncă grea, să nu ai voie să-ţi jeleşti fraţii neascultători!

Dacă azi, în urma unui foc străin nu se întâmplă grozăviile vechi-testamentare, aceeaşi nimicire o primesc însă toţi cei care aduc foc străin pe altarul Oastei: poezii şi cântări străine de duhul Bisericii, învăţături rătăcite etc. Vorbesc tot despre Dumnezeu, tot a tămâie miroase focul lor ca şi al celorlalţi, dar ei aduc un foc străin pe altarul neprihănit al Cortului Sfânt. Dreptarul cuvintelor sănătoase (II Tim 1, 13) este legea strămoşească a noastră, de care trebuie să ascultăm cu multă evlavie (ascultarea de poruncile evanghelice, de duhovnicul personal şi de episcopul locului, de Tradiţia Bisericii şi de sfaturile frăţeşti etc.). Dar în multe capitole ale lui suntem deficitari, adeseori aducând foc străin în programele noastre duhovniceşti. Dacă nu ne-a ars încă Domnul, să lepădăm neascultările, împotrivirile, părerile proprii şi toate să le facem cu binecuvântarea lui Dumnezeu, care stă ascunsă în poruncile Dreptarului sănătoasei învăţături. Lucrătorii Domnului au răspunderea aprinderii şi menţinerii focului sfânt pe altarul adunării. Iar dacă cineva aduce foc străin, să fie scos afară din tabără, fără a ne tângui că era frate bun, că tot despre Domnul vorbea şi altele asemenea, luând şi dragostea în ajutor. Da, mulţimea poate să-i plângă, ea nu are duhul discernerii, care este dat celor chemaţi la slujba Cortului. Aceştia, însă, n-au voie să-şi dezonoreze hitoanele alegerii lor sfinte, ca să nu fie şi ei arşi pentru consimţământul, chiar tacit, la întreţinerea focului străin în sfintele aşezăminte. Şi să atragă, prin aceasta, mânia lui Dumnezeu şi peste obştea frăţească.

Preot Petru RONCEA

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *