– după Ioan 17, 15 –
La Poiana Blenchii, în 7 ianuarie 1940
Scumpii, mult iubiţii noştri în Hristos, surori şi fraţi,
din atât de multe locuri iar aicea adunaţi,
să slăvim adânc pe Domnul, căci cu Mână tare-ntinsă
toarnă-n inimile noastre bucurie necuprinsă.
Şi prin sfânta Lui prezenţă o lumină mare lasă
peste-ntreaga luptă-a Oastei şi lucrarea ei frumoasă.
Doamne, din adânc de suflet, turma Oastei Tale mică,
rugăciunea mulţumirii către Tronul Tău ridică
şi stropim a noastre jertfe cu a lacrimilor rouă
pentru tot ce până astăzi zi de zi făcut-ai nouă,
pentru marea Ta iubire, pentru mila Ta cea mare,
pentru ajutorul zilnic ce ni-l dai cu Mână tare,
pentru roada şi lumina care-o dai Lucrării Tale,
pentru fiece izbândă ce ne-o dai pe-a luptei cale,
pentru dragostea cu care ne-ai unit pe veşnicie
să-mpărţim în viaţa noastră şi dureri, şi bucurie,
să-mpărţim cu drag şi-amarul, şi dulceaţa deopotrivă
socotindu-le trimise de-a Ta Mână milostivă.
Căci cu-atâta bucurie din oricare strâmtorare,
dacă ne-am rugat spre Tine, ne-ai dat grabnic ascultare,
viaţa noastră ne-ai păstrat-o pe cărarea Ta cea sfântă
şi mereu a Ta iubire sufletul ni-l înveşmântă,
ne aprinzi tot mai înaltă flacăra credinţii-n Tine
şi ne-ajuţi ca Adevărul tot mai sus şi tare-a-l ţine,
bunătatea şi puterea Ta le-ntinzi ca o aripă,
să păzeşti viaţa noastră şi s-o scapi în orice clipă;
luminând cărare Oastei, Faţa-Ţi Binecuvântată
peste noi rămâne dulce, fericită şi curată,
ca, prin miile de piedici ce mereu ni-s puse-n cale,
Oastea Ta să nu se-abată din lumina Crucii Tale.
Duhul Tău revarsă-n toate vasele din ea tărie
ca din plânsul lor să scoată pentru alţii apă vie
şi din mâinile lor slabe ai făcut toiag în care
mii de vieţi să afle sprijin pe îngusta Ta cărare.
Că nespusa Ta putere, Doamne-aşa puternic face
lucruri mari şi minunate cu unelte-aşa sărace
şi Cerescul Foc în ele pune-aprinsele-I cuvinte,
că în morţi de altă dată creşte-o viaţă-aşa fierbinte.
Doamne, ochii ni se pleacă biruiţi de strălucire,
sufletul ni-l copleşeşte slava Ta mai sus de Fire
şi recunoştinţa pentru negrăita Ta-ndurare,
aducându-ţi mulţumirea rugăciunii de-adorare.
Toate lacrimile noastre adunate-n rugăciune,
dragostea şi mulţumirea nu Ţi-o pot întreagă spune.
Nici nu pot recunoştinţa s-o mărturisească toată
câtă-Ţi datorăm, Iisuse, pentru grija-Ţi minunată,
pentru harul Tău pe care l-ai vărsat cu dărnicie
peste lupta Oastei Tale, în lucrarea ei cea vie.
Că ne-ai împlinit nădejdea ce-o pusesem noi în Tine,
mult mai mult decât crezusem şi mai grabnic, şi mai bine.
De aceea azi când iarăşi, Doamne, dragostea ne strânge,
când în ochii plini de lacrimi zâmbetul iubirii plânge,
toată Oastea Ta, Iisuse, într-un glas şi-ntr-o simţire
Îţi aducem rugăciune de adâncă mulţumire,
aşteptând şi mai departe cu aceeaşi bunătate
să dai Oastei Tale multe biruinţe minunate,
să torni sufletelor noastre binecuvântată pace
şi răbdarea-n orişicâte nedreptăţi ni s-ar mai face.
Să ne ţii nedezbinată unitatea-n clipe grele,
ca să trecem cu credinţă şi izbândă peste ele.
Mai puternică ne-aprinde flacăra iubirii sfinte,
fă mărturisirea noastră mai curată şi fierbinte,
contopeşte-ne prin Duhul într-o unică trăire
ca s-avem cu toţii-acelaşi fel de gând şi de simţire;
înmulţind mereu comoara ce ne-ai dat-o spre păstrare,
să culegem pentru Tine, rod, întreaga lume mare,
omenirea-ntreagă-odată să-Ţi dea slavă numai Ţie,
ca oştirile din ceruri, Doamne, şi pe veşnicie.
Cântările Luptătoare / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2005
