din vorbirea şi rugăciunea fratelui Traian Dorz
de la adunarea onomastică
a fratelui Popa Petru,
Săucani – 29 iunie 1985
Binecuvântăm pe Domnul pentru astfel de zile pe care Dumnezeu ni le-a rânduit, ca ziua de astăzi. În ziua de astăzi mulţi ştiu că sărbătorim numele Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. Mulţi vorbesc şi mulţi ştiu câte ceva din istoria lor. Dar câţi oare le aduc preţuirea şi cinstirea dându-şi toate silinţele să-şi asemene viaţa lor, purtarea lor, credinţa lor, trăirea lor cu a Sfinţilor Apostoli pe care-i cinstim?
Noi Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru clipa aceasta şi-I mulţumim lui Dumnezeu pentru sfintele cuvinte pe care le‑am auzit, împrospătând în inima noastră viaţa acestor sfinţi, oameni mari ai lui Dumnezeu. Am auzit lucruri atât de folositoare pentru fiecare dintre noi, despre felul lor de viaţă, începând cu chemarea pe care le-a făcut-o Domnul fiecăruia dintre aceşti apostoli minunaţi.
Acum dorim, în puţinul timp care ne-a mai rămas până când vom încheia această întâlnire minunată a noastră, să ne reamintim în viaţa şi-n inima noastră, şi-n minţile noastre câte ceva din cuvintele pe care aceşti mari oameni ai lui Dumnezeu ni le-au lăsat nouă în ultimele zile ale vieţii lor, când, presimţind (cum spune Sfântul Apostol Pavel) sfârşitul care li se apropia, au căutat să le facă cunoscute urmaşilor lor în Evanghelie – fiilor lor sufleteşti, acelora pe care Dumnezeu i-a făcut să fie aduşi de ei pe calea mântuirii şi pe care-i lăsau în urma lor –, dorind să-i ajute, ca aceştia să-i înlocuiască cu vrednicie în slujba sfântă în care-i chemase pe ei Dumnezeu. [Dorind să-i ajute] şi acum când, sfârşind această slujbă, ei aşteptau să plece la răsplata cerească. Pentru că există o întâlnire pe pământ – şi ne bucurăm de ea. Tot aşa există şi o despărţire, de care adeseori ne întristăm. Oricum ar fi însă, fie întâlnirea, fie despărţirea noastră, în umblarea cu Dumnezeu şi cu urmaşii Lui, cu vestitorii Săi, şi întâlnirile, şi despărţirile noastre sunt împreunate cu lacrimi… Ne bucurăm şi ochii noştri lăcrimează de bucurie când îi întâlnim. Şi tot aşa ni-s plini ochii de lacrimi când trebuie să ne despărţim.
Sfinţii Apostoli ai Domnului ştiau că pe pământul acesta orice întâlnire are şi o despărţire. Ne bucurăm de părinţii noştri tineri când suntem copii. Ne delectăm, ne veselim în braţele lor şi adeseori îi sărutăm cu lacrimi. Dar vine vremea când trebuie să ne îmbrăţişeze părinţii noştri bătrâni. Ei se duc, pentru că aşa a rânduit Dumnezeu să fie viaţa aceasta.
A fost o vreme când Mântuitorul le-a vestit ucenicilor Săi bucuria începutului Evangheliei. Aceste bucurii ale începutului Evangheliei sunt scrise în capitolul 5, versetul 1 din Evanghelia după Matei. Dar a venit şi o vreme când Mântuitorul S-a despărţit de ei. Ce frumos e capitolul 5 de la Matei! Primele cuvinte ale Mântuitorul au fost: „Fericiţi sunt cei săraci în duh”; apoi: „Fericiţi cei ce plâng”; apoi: „Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetoşează după neprihănire”; apoi: „Fericiţi cei cu inima curtată”; apoi: „Fericiţi cei milostivi” şi aşa mai departe. Numai fericire vesteau primele cuvinte… Şi ce fericiţi trebuie să se fi simţit, ascultând cuvintele Domnului, cei care erau pentru prima dată în jurul Lui, când le vestea începutul Evangheliei!
Dar a venit şi capitolul 25 de la Matei, cu sfârşitul acestei Evanghelii, sfârşitul umblării Mântuitorului cu ucenicii Săi. Toată Evanghelia Domnului se desfăşoară pe cele douăzeci de capitole: din capitolul 5 de la Matei, până la 25 de la Matei. Capitolul 5, cel dintâi, începe cu fericirea celor care vor asculta Cuvântul lui Dumnezeu. Şi capitolul 25 de la Matei se încheie cu fericirea celor care L-au ascultat şi cu osânda celor care n-au ascultat acest Cuvânt.
Deci, după cum a fost o întâlnire a Mântuitorul cu mulţimile şi cu ucenicii, a fost şi o despărţire a Lui. După capitolul 25 de la Matei încep capitolele cu patimile, cu suferinţa, cu moartea şi Învierea Domnului şi cu despărţirea Lui de ei.
Aşa a fost şi în viaţa Sfinţilor Apostoli. Noi, după cum spune Cuvântul lui Dumnezeu, vom citi ceva din aceste cuvinte. Căci cuvintele lor de despărţire se aseamănă aşa de frumos cu cuvintele Mântuitorului pe care le-a rostit la despărţirea de ucenicii Săi şi de ascultătorii Săi până la Venirea a Doua.
va urma
din „Frate de aur şi de miere sfântă”
– Popa Petru de la Săucani – vol. 1
Lucrare alcătuită de Ovidiu Rus
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014