Cât de fericite veţi fi voi, mame scumpe, când fetele voastre – şi voi, taţi credincioşi, când băieţii voştri – vor avea astfel de nunţi care, de la primul pas, vor fi însoţite de binecuvântarea lui Dumnezeu! S-a spus că trei evenimente mari are omul – fiecare om – în viaţa sa: naşterea, căsătoria şi moartea. Alte evenimente aşa de importante n-are un om în viaţa sa. Dacă se naşte sănătos şi binecuvântat, el are o viaţă binecuvântată şi fericită. Dar cine se naşte handicapat, cu boală din naştere, cu boală moştenită, trăieşte toată viaţa chinuit. Vai de părinţii care au astfel de copii… Ori de câte ori o mamă sau un tată priveşte la un astfel de copil simte durerea străpungându-i inima. Şi se gândeşte cum s-au gândit ucenicii Domnului când, în Ioan capitolul 9, se vorbeşte despre acel orb din naştere despre care ucenicii au întrebat pe Domnul: „Doamne, cine a păcătuit: omul acesta sau părinţii lui, că s-a născut orb?”. Ce întrebare nepotrivită! Cum să păcătuiască omul acesta înainte de a se naşte, pentru ca din cauza păcatului lui să se nască orb? Noi nu ştim. Poate că există şi astfel de ispăşiri. Păcate care vor fi făcute de către om într-o viaţă a lui ulterioară să fie pedepsite înainte, printr-o naştere defectuoasă. Noi nu ştim… Sunt atâtea taine în jurul nostru şi lângă noi pe care nu le putem explica. Dar iată că şi ei au gândit atunci că există ceva în legătură cu păcatul când se iveşte o defecţiune în familie. De câte astfel de defecţiuni am putea fi noi scutiţi dacă am trăi frumos, credincios şi sfânt, după cum spune Cuvântul lui Dumnezeu: „Dacă sunteţi credincioşi, copiii voştri vor fi binecuvântaţi. Altfel, copii voştri sunt necuraţi”.
Vreţi să fie copiii voştri fericiţi? Dragi părinţi, întoarceţi-vă la Dumnezeu acum! Pentru ca hotărârea pentru Domnul să aducă binecuvântare pentru copiii voştri pe care îi veţi creşte. Întoarcerea la Dumnezeu vă va da un duh liniştit. Şi copilaşul conceput într-o atmosferă liniştită şi paşnică în viaţa părinţilor săi şi în căminul lor va creşte binecuvântat. Nu vor fi copii nervoşi, cum cresc copiii părinţilor nervoşi. [Copii] care moştenesc nervozitatea şi nerăbdarea de pe când încă erau numai concepuţi. Pentru că starea sufletească a părintelui se imprimă adânc şi pe starea copilului. De ce se nasc copii neascultători, răi, vagabonzi, vrăjmaşi, hoţi, răufăcători? Pentru că au fost concepuţi când nu trebuia. În zilele de post şi rugăciune, când trebuia să fie înfrânare deplină la părinţi. Dar, neavând credinţa în Dumnezeu, n-au nici frică de păcat. Şi, împreunându-se în timp nepotrivit: de post, de rugăciune, de sărbători, se nasc copii nefericiţi. Iată de ce părinţii vor răspunde în faţa lui Dumnezeu pentru viaţa ulterioară a copiilor lor. Pentru că, nefiind ei credincioşi, i-au conceput într-o stare de necredinţă. Şi această stare s-a imprimat şi pe trupul, şi pe sufletul copiilor.
Ce mare lucru este să fie omul credincios! Noi binecuvântăm pe Domnul pentru părinţii credincioşi cărora, din cauza credinţei lor, Dumnezeu le dă astfel de copii. Şi binecuvântăm pe Domnul totdeauna când copiii ascultă de părinţii credincioşi.
Se mai întâmplă un fenomen. În Lucrarea Oastei Domnului sunt părinţi credincioşi care au avut mulţi copii. Atâta vreme cât copilul, în primii şapte ani, [este] sub îndrumarea părinţilor, mama şi tatăl credincios duc copiii la biserică şi‑i duc la adunare, şi ei cresc cu un verset, cu o cântare, cu o poezie… Şi ne binecuvântăm unii pe alţii când vedem copilaşii îngenunchind în jurul mamei; şi aceasta ne încredinţează că ei vor avea o creştere fericită. Dar ce se întâmplă în ai doilea şapte ani, când copilul iese de sub oblăduirea şi grija părintească, de la şapte la paisprezece ani, când se dezvoltă în om individualitatea sa şi el capătă cunoştinţa binelui şi a răului, dacă noi nu stăruim cu toată rugăciunea şi râvna pentru copil să rămână în ascultarea Domnului cum fusese când era sub şapte ani, în biserică şi-n adunare? El va creşte în duhul lumii, în duhul veacului acestuia. Noi vom avea apoi tineri zişi credincioşi în adunare, pentru că, de drept, ei sunt membri ai adunării prin tatăl său şi mama sa, care vin la adunare… mai vin şi ei la adunare… Dar – pentru că la vârsta aceea de paisprezece ani, când omul ajunge să capete buletin de identitate şi devine un om, o persoană, o entitate separată în viaţă, el n-ajunge să facă legământ cu Dumnezeu, pentru ca să se nască pentru Dumnezeu şi din Cuvântul, şi din Duhul Lui Sfânt, pentru ca să devină un om credincios – noi avem copii, tineri ai noştri membri de drept în adunare, dar nu membri de fapt. Pe aceştia, în timpul adunării, îi vezi de multe ori, cu tristeţe, stând pe la colţuri, râzând şi vorbind lucruri de nimic. Aceştia, deşi sunt copii ai credincioşilor, cresc dezordonat, în duhul lumii şi neascultători, şi fără respect faţă de Cuvântul lui Dumnezeu. Aceştia fac probleme în adunarea Domnului şi-n familia celor credincioşi. Poate că şi noi suntem mai vinovaţi, pentru că ar fi trebuit să stăruim mai mult, [să facem] aşa ca în unele culte creştine unde, la vârsta de 14 ani, când copilul, tânărul, primeşte buletin, el trebuie să facă o formă de consacrare: e dus la biserică, îmbrăcat în haine albe, se mărturiseşte şi se împărtăşeşte şi, primind astfel împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Hristos, el devine un consacrat al Domnului, un închinat al Domnului, unul care s-a predat şi s-a hotărât pentru Dumnezeu. Un astfel de tânăr care e trecut printr-o astfel de împrejurare fericită nu mai creşte nepăsător, pentru că el însuşi are asupra lui puterea lui Dumnezeu care lucrează prin acest legământ şi îl transformă într-un element credincios şi într-un membru de fapt al Împărăţiei lui Dumnezeu.
din vorbirea şi rugăciunea fratelui Traian Dorz de la nunta de la Marginea – 7 septembrie 1986
Strângeţi fărâmiturile / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2010, vol. 4
