„Şi vă îndemn, fraţilor, să vă păziţi de cei ce fac dezbinări şi sminteli împotriva învăţăturii pe care aţi primit-o. Depărtaţi-vă de ei!…“ (Rom. 16, 17).
Cercetând Sfintele Scripturi, vedem că în toate mişcările mari, trezite de Duhul lui Dumnezeu, s-au prins anumite persoane, mai mult sau mai puţin credincioase, care habar n-au avut de o lucrare a Domnului în ei înşişi. Câtăva vreme aceste persoane au mers pe drumul credinţei, dar au apăsat cu o mare greutate pe mărturia celor cu adevărat credincioşi, dacă n-au împiedicat-o cu totul.
Aşa vedem că s-a întâmplat în marea mişcare a ieşirii israeliţilor din Egipt; o mulţime de oameni „de tot soiul“ (Ieşirea 12, 38) s-a suit împreună cu ei. Mulţimea aceasta a ajuns o pricină de stricăciune, de slăbiciune şi de tulburare pentru israeliţi, cum vedem în cap. 11, vers. 4 din cartea Numeri: Adunăturii de oameni care se află în mijlocul lui Israel i-a venit poftă, ba chiar copiii lui Israel au început să plângă şi să zică: „Cine ne va da carne să mâncăm?“.
Tot aşa a fost şi în cele dintâi zile ale Bisericii. Şi, de atunci, în toate mişcările stârnite de Duhul Sfânt s-au văzut mulţi alipindu-se de aceste mişcări, călăuziţi de orice alte înrâuriri, numai de Duhul lui Dumnezeu nu. Aceste înrâuriri însă, nefiind dumnezeieşti, au trecut şi, o dată cu ele, s-au dus iarăşi în lume şi cei care au fost înrâuriţi de ele.
Răul a fost şi este însă că aceştia nu se duc niciodată singuri. Ci după cum a fost atunci, că au întors inima întregului popor spre Egipt, tot aşa şi în timpul Bisericii, aceşti oameni, care se cred mult şi nu sunt nimic, caută să-i tragă pe ucenici de partea lor (Gal. 4, 17), îndrugă fraze religioase şi se cred înnoitori şi reformatori, fără ca ei înşişi să fi fost mai întâi „înnoiţi“ şi „reformaţi“ sufleteşte prin naşterea din nou, care vine din partea Duhului Sfânt. Vorbesc de pace, când ei sunt neîmpăcaţi cu Dumnezeu şi‑i dăscălesc pe alţii, dându-le lecţii de morală, când morala lor lasă foarte mult de dorit. Pe buze şi în vârful peniţei au cuvinte foarte frumoase şi mieroase, dar în realitate ele sunt nişte săgeţi veninoase care fac rană oriunde pot pătrunde.
Pe astfel de oameni îi arată Sfântul Apostol Pavel ca oameni ai zilelor din urmă: „iubitori de sine, iubitori de arginţi, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, fără cucernicie, lipsiţi de dragoste, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, cruzi, neiubitori de bine, trădători, necuviincioşi, îngâmfaţi, iubitori de desfătări mai mult decât iubitori de Dumnezeu, având înfăţişarea adevăratei credinţe, dar tăgăduind puterea ei“. Şi porunceşte: „Depărtează-te de aceştia“ (II Tim. 3, 1-5). Iar în altă parte spune: „Şi vă îndemn, fraţilor, să vă feriţi de cei ce fac dezbinări şi sminteli împotriva învăţăturii pe care aţi primit-o. Depărtaţi‑vă de ei! Căci unii ca aceştia nu slujesc Domnului nostru Iisus Hristos, ci pântecelui lor; şi prin vorbele lor frumoase şi măgulitoare, înşală inimile celor fără de răutate“ (Rom. 16, 17-18).
Astfel este plin de înţeles cuvântul pe care ni-l pune la inimă Duhul Sfânt: Păziţi-vă bine, să nu pierdeţi rodul muncii voastre, ca să primiţi o răsplată deplină.
Ioan Marini, din vol. “Gânduri creştine” (vol. 1)
