Am cu viaţa un cules
şi-l strâng în fiecare seară
cum aş intra să nu mai ies,
cum mi-ar fi cea din urmă oară.
De-aceea, de-Adevăr mă ţin
c-o dureroasă-mbrăţişare,
primindu-l chiar când mi-e străin,
iubindu-l chiar şi când mă doare.
De-aceea cu credinţă-nfrunt
oricâte-mpotriviri mi-ar creşte,
cu cât mi-e chinul şi mai crunt,
nădejdea dulce-mi mai plăteşte.
De-aceea cu iubire pot
zâmbi spre orice răstignire,
mai mult e ce primesc ca tot
ce-mi cere-a morţii ispăşire.
De-aceea pot să înţeleg
tot ce se spune sau se tace,
să caut, să iert şi să dezleg
orice cărare către pace.
Căci am cu viaţa un cules
şi vreau, când Domnul meu mă cheamă,
în orice zi, din rând să ies
şi fericit să-I pot da seamă!
TRAIAN DORZ din ”Cântări Nemuritoare”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014