Am fost o harfã

8Am fost o harfã plângãtoare
sortitã-n faptul unei seri
pe-a mele strune cãlãtoare
sã plâng a dragostei dureri.

Cu mâna-i, soarta mea pribeagã
de-un spin uscat m-a atârnat
sã-mi fie zbucium viaţa-ntreagã
şi-n plâns sã-mi fie-al meu cântat.

… Era o dulce primãvarã
şi vântu-n frunze adia,
atunci când eu întâia oarã
am început cântarea mea.

În razele de dulce soare
şi-n caldele-adieri de vânt,
iubirea lumii trecãtoare
am început voios s-o cânt.

Pe fragedele mele strune
nestãpânitele porniri,
sãlbatic au pornit sã-şi spuie
cântarea tristei lor iubiri…

Era pe-atuncea altã viaţã
şi-ai tinereţii alţi fiori
iar spinii lor ce azi mã-ngheaţã
erau amãgitoare flori.

Dar dupã-acele clipe bune
lungi vremuri grele au venit
şi-nvârtejirile nebune
de ramuri goale m-au izbit.

Şi-a mele strune descordate
în întunericul târziu,
cu note triste şi ciudate
sunau a jale şi-a pustiu.

Atunci în viscole de iarnã,
cu spinii aspru cãpãtâi
pe-a mele corzi a prins s-aştearnã
durerea, psalmii ei dintâi!

Traian Dorz, din ”Cântări Uitate”

error

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *