Specialiștii în patrologie ne spun date interesante despre modul în care Sfântul Vasile cel Mare și-a început strãlucita sa lucrare misionarã în Bisericã. Dupã ce a studiat științele profane la Atena, timp de doi ani, a fãcut un pelerinaj lung și riguros, timp în care a cercetat pe cei mai de seamã reprezentanți ai monahismului din Siria, Egipt și Palestina, care erau vârfurile trãirii duhovnicești și expresia desãvârșitã a vieții bisericești. Cercetarea adâncã și stãruitoare a Sfintei Scripturi a fost dublatã de aceastã ostenealã pentru a-și forma un cuget bisericesc curat, neamestecat și integru. Viața Bisericii întrupatã în mãrturiile vii ale ei constituie criteriul prin care Sfânta Scripturã poate fi înțeleasã în chip ziditor, fãrã a deforma „credința datã sfinților o datã pentru totdeauna”.
În Bisericã existã o varietate determinatã de Duhul Sfânt care este pozitivã, ziditoare și creativã. În aceastã varietate se regãsește atât libertatea lui Dumnezeu de a lucra, cât și unicitatea fiecãrui credincios. Dar existã și o varietate negativã determinatã de amestecul dintre duhurile bune și duhurile rele, dintre trupesc și duhovnicesc, dintre duhul Bisericii și diferitele ideologii lumești sau religioase.
Între cugetul lumesc (trupesc) și cugetul bisericesc (evanghelic) s-a deschis o adevãratã prãpastie. Filozofia de viaþã a lumii este cu totul alta decât filozofia de viațã descoperitã de Fiul lui Dumnezeu. „Cugetul trupului este moarte, iar cugetul Duhului este viațã și pace; de vreme ce cugetul trupului este vrãjmãșie fațã de Dumnezeu…” (Romani 8, 6). A avea „cugetul Duhului” înseamnã în fapt a avea darul discernãmântului, sau darul deosebirii duhurilor.
În Cartea Pildelor se face deosebirea dintre omul limitat la puterile lui firești și omul luminat de har: „Oamenii rãi nu pricep nimic din ceea ce este drept, iar cei ce cautã pe Domnul înțeleg tot” (Pilde 28, 5). O, ce mare dar este acesta de „a înțelege tot” în cheie duhovniceascã! Darul deosebirii duhurilor nu este al celor care pretind cã îl au, ci al celor care îl cautã cu dor, lipindu-se întru adâncã smerenie de „stâlpul și temelia adevãrului”.
Un mare dușman al mântuirii este cugetul amestecat, deoarece pe acest dușman omul îl socotește ca bunã cãlãuzã pentru drumul vieții. Cel care este cãlãuzit de cugetul trupesc va fi în conflict la întâlnirea cu cel care are cugetul sfinților. Cugetul lumesc este foarte înrãdãcinat în toți urmașii lui Adam, de aceea nu poate fi înfrânt decât prin lepãdare de sine, prin ascultare smeritã, printr-o luptã curajoasã cu patimile și, mai ales, prin mila lui Dumnezeu. Orice om care nu a ajuns la vederea lui Dumnezeu are în sine rãmãșițe ale cugetului trupesc (amestecat). Este o realã rãtãcire sã te socotești mai presus de primejdia rãtãcirii.
Nu numai filozofia de viațã a omului pãtimaș și filozofia pãgânilor s-au dovedit a fi mincinoase, ci și filozofia de viațã a credincioșilor care nu și-au „curãțit tina de pe ochiul minții” în mod deplin. Areopagul lumii este plin nu numai de idoli care pot fi ușor combãtuți, ci este totodatã plin de „icoane” deformate, care, deși nu sunt idoli, nu mai exprimã în chip desãvârșit „originalul”. Cu cât „icoana” se depãrteazã de original, devine caricaturã. Iar caricatura este o mare jignire adusã Originalului. Trãim vremuri de amestec, nu numai dintre lumesc și duhovnicesc, ci și dintre cugetul bisericesc și felul nostru „personal” de a participa la viaþa Bisericii. De aceea, lupta Apostolului Pavel în areopagul de astãzi nu este cu nimic mai ușoarã decât în areopagul de atunci.
Dacã cineva vorbește mai pe larg despre „învierea” duhului filocalic, este posibil sã primeascã replica de odinioarã: „Te vom asculta și altã datã”. Numai cei care au vãzut Originalul în mod propriu pot risipi primejdia. Iar aceștia sunt sfinții vãzãtori de Dumnezeu. Mãrturiile vii, cuvintele și faptele minunate ale sfinților sunt darul lui Dumnezeu pentru noi, cei care trãim în aceste vremi de confuzie. Ei L-au vãzut pe viu pe Cel Viu, de aceea, când mergi pe urmele lor, te simți în siguranțã.
Preot Petru RONCEA
