În această Foaie, (Iisus Biruitorul, n.n.) cititorii pot identifica o constantă cu privire la citirea Sfintei Scripturi: Biblia este o Carte care trebuie citită! Acest lucru trebuie încurajat pe toate căile. Unii însă, deşi citesc Sfânta Scriptură, nu văd un progres duhovnicesc mai mare venit din această lucrare. Explicaţiile pot fi multiple, dar, în cele ce urmează, dorim să spunem ceva despre cugetarea la cuvintele citite în Cartea Sfântă.
Suntem împresuraţi de multe griji, dorinţe lumeşti, aspiraţii pământeşti, aşa încât mintea noastră este risipită şi împrăştiată. Iar această împrăştiere a minţii în cele lumeşti constituie o reală piedică în calea progresului duhovnicesc. Chiar dacă reuşim să începem ziua cu rugăciunea şi cu citirea unor fragmente din Biblie, în timpul zilei nu reuşim să cugetăm la cele pe care le-am citit. Şi aşa se explică de ce lectura biblică are roade sărăcăcioase în viaţa noastră. De aceea este preţioasă nu numai lectura Bibliei, ci şi cugetarea asupra cuvintelor ei. În acest sens, prorocul David spune: „Cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit” (Psalm 142, 5). Şi iarăşi: „La îndreptările Tale voi cugeta şi nu voi uita cuvintele Tale” (Psalm 118, 16). Iată un secret: „Nu voi uita cuvintele Tale.”
În viaţa de credinţă, cugetarea la Dumnezeu are un loc cu totul deosebit, fiind o lucrare capitală a minţii. Suntem îndemnaţi să cugetăm la moarte, la judecata viitoare, la rai şi la iad. Se cuvine să cugetăm la faptele măreţe ale lui Dumnezeu din Vechiul Legământ, dar mai ales la faptele Noului Legământ din viaţa Mântuitorului: la Cina cea de Taină, la Pătimirile Domnului, la Crucea, Moartea, Învierea şi Înălţarea Lui. Dar toate acestea nu pot fi cugetate ca generalităţi abstracte, ci au nevoie de suportul cuvintelor din naraţiunile biblice. De aici, reiese un lucru de căpetenie: cuvintele din Sfânta Scriptură nu trebuie numai citite, ci şi memorate, ca să putem cugeta asupra lor. Tocmai aceasta înseamnă: „…nu voi uita cuvintele Tale”. Cum voi putea să cuget, de pildă, la Pătimirile înfricoşătoare ale Domnului, dacă nu voi urmări traseul cuvintelor indicate de Sfinţii Evanghelişti?
Sfântul ierarh Teofan al Rusiei, tâlcuind cuvintele prorocului David „…nu voi uita cuvintele Tale”, spune: „Sfântul Vasile cel Mare atestă că, în vremea lui, copiii erau obligaţi să înveţe pe de rost anumiţi psalmi şi pilde. La noi se face oare acest lucru?… Ne-am abătut de la vechile obiceiuri mântuitoare. Versetele din Scriptură, cercetate conform textului precedent, (înseamnă) să le înveţi pe de rost şi să repeţi cele învăţate. Cuvântul ebraic, corespunzător cuvintelor a învăţa pe de rost, înseamnă a învârti cu plăcere în minte şi pe limbă, aşa cum, de exemplu, se învârt în gură bomboanele” (Sf. Teofan Zăvorâtul, Tâlcuire la psalmul 118, Egumeniţa, 2024, p. 69). Este vorba de o lucrare a minţii. Chiar dacă picioarele noastre bat străzile şi mâinile învârt lucruri pământeşti, nimeni şi nimic nu ar trebui să împiedice ca mintea şi inima noastră să fie la Dumnezeu. Iar acest lucru se întâmplă fie prin rugăciune, fie prin cugetarea la Dumnezeu.
Omul credincios nu lasă mintea să hoinărească şi să frământe deşertăciuni, măreţii lumeşti şi gânduri ruşinoase. „Cei ce se cuminţesc şi încep să meargă pe calea poruncilor se despart de lucrurile lumeşti, dar suferă mult din pricina gândurilor, mai ales la început… Nici nu se poate spune cât de mult ajută în acest caz învăţarea pe de rost a versetelor din Scriptură. Aici sufletului i se întâmplă exact ceea ce li se întâmplă fructelor care sunt presărate cu zahăr. Zahărul, pătrunzând în toţi porii lor, le dă şi dulceaţă şi le fereşte şi de stricăciune. Aşa şi sufletul hrănit cu cuvintele lui Dumnezeu, învăţate pe de rost, leapădă stricăciunea gândurilor ruşinoase şi deşarte şi, desfătându-se, se umple de amintirea lucrurilor lui Dumnezeu” (ibidem, p. 70). Minunată comparaţie!
Oare faptele noastre dinafară şi cuvintele noastre vor putea să îndulcească cu adevărat pe cineva, dacă mintea noastră nu a simţit dulceaţa cuvântului lui Dumnezeu? Cred că nu.
Îndată după îndemnul: „Citiţi Biblia!” cred că ar trebui să urmeze îndemnul: „Memoraţi versete din Biblie şi învârtiţi- le în minte, aşa cum învârtim în gură bomboanele!” Cei care au ajuns la adunarea minţii prin rugăciunea de un gând nu au nevoie de aceste sfaturi, dar, până la piscul Rugăciunii lui Iisus, „risipirea” minţii în mulţimea lucrărilor şi cuvintelor lui Iisus este o risipire bună. De altfel, cei ce voiesc să placă întru toate Domnului, trebuie să alterneze aceste lucrări.
Protos. Vasile NICA
