Poezie Traian Dorz

CÂND ADEVĂRUL

    

Când Adevărul e cu tine
treci şi prin apă şi prin foc;
chiar munţi de ţi s-ar pune-n cale,
şi munţii-i vei muta din loc.

Când Dumnezeu este cu tine
să nu te temi de nici un leu;
chiar de-ai ajunge-n groapa morţii,
te izbăveşte Dumnezeu.

Dacă Dreptatea e cu tine,
aşteaptă-i biruinţa sa;
chiar dac-ar fi să treacă veacuri,
Dreptatea nu te va lăsa.

Când e Cuvântul Sfânt cu tine,
să-nfrunţi orice, dar să-l susţii;
chiar dac-ar fi să mori spunându-l,
de mii de ori mai ’nalt învii.

Când Adevărul e cu tine,
taci când te-acuză-un mincinos;
chiar cât ai fi călcat în tină,
să ştii că te-apără Hristos.

Când Dumnezeu va fi cu tine,
să lupţi în slujba Lui murind,
să crezi că El o să te-nvie,
cu El pe veci împărăţind.

TRAIAN DORZ din ”Cântări Eterne”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014

Lasă un răspuns