… Atunci am înțeles iarăşi un adevăr amar că fie om, fie animal, nu-i bine să ştie numai de dragoste şi să nu ştie puțin şi de frică.
Ascultarea din dragoste ține atât de puţin şi la atât de puțini, fiindcă ascultarea aceasta o au numai acei care au smerenie şi înţelepciune, fiindcă aceştia au şi înțelegerea minții, dar şi înțelegerea inimii.
Dar unde nu este înțelegerea minții, care vine din adevăr şi din înţelepciune, acolo, oricâtă dragoste ai arăta, nu prea multă ascultare vei obține.
Numai temerea, numai frica de ceva este în măsură să-l convingă pe oricine de datoria supunerii ascultătoare. Ori pentru a face binele, ori pentru a se opri de la rău. Fără acest mijloc ascultarea se prăbuşeşte în neascultare, ordinea, în dezordine şi viaţa, în haos.
Cu ascultarea noastră de voia lui Dumnezeu, tot aşa stau lucrurile. De unde sfârşeşte dragostea şi de unde ea nu mai poate face nimic, de acolo trebuie neapărat să înceapă teama şi respectul. Altfel se ajunge cu toate la prăpăd.
Dar unde nu este nici dragoste de Dumnezeu şi nu este nici temerea care duce la înţelepciune, – cine şi ce să-l mai oprească pe om de la pierzare sau pe animal de la abator?
Traian Dorz – Hristos – mărturia mea, Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2016, ediția a IV-a, pag. 62.
